Istoricul parohiei

„Cu vrerea Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu lucrarea Duhului Sfant s-a construit aceasta Sfanta Biserica cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena in anul 1937. S-au facut lucrari de inlocuirea tablei de pe acoperis, clopotnita noua, catapeteasma, stranile din lemn de stejar sculptat in cursul anilor 1980-1982, in timpul arhipastoriei Inalt Prea Sfintitului Arhiereu Dr. Antim Nica al Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului si Dunarii de Jos. Pictura in interior a fost executata in anul 1982 de pictorul Mecenco Gabriel din Constanta, sub indrumarea pictorului Toma Lascoiu din Bucuresti.”(Pisanie).

„Vremuri trecute, vremuri de neuitat, vremuri de cronica” – este istoria noastra si a parohiei ce cuprinde prin biserica ruga enoriasilor ei catre cer. La 19 iulie 1929, un ofiter al bravei armate romane pe nume Beldiman Cocaneanu – vrand sa spuna inca de pe atunci, noua, celor de azi, ca armata, Biserica si scoala sunt din fiinta acestui neam – daruieste loc de 3.500 m pentru zidirea unei bisericute in aceasta zona, marginasa pe atunci, apartinand localitatii Cumpana, unde ici si colo erau presarate doar cateva case printre lanuri de grau si porumb.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, in doar cativa ani a fost ridicata biserica, avand si un preot destoinic, apropiat credinciosilor – Apostolescu Ioan – ce-si odihneste somnul de veci in cimitirul din Viile Noi. Prin osteneala sfintiei sale in cei cincizeci de ani de slujire in aceasta biserica, impreuna cu toti cei care s-au perindat ca slujitori, preotii Dragomir Ioan, Oprea Gheorghe, Stoica Marin si Zisu Iulian, cantaretii bisericesti Trandafir Nicu, Dobre Ion, Paraianu Costel si epitrop Tarba Toader si multi pe care lasam sa-i pomeneasca Dumnezeu, au tinut o candela mare aprinsa intr-o biserica mica, ca sa spuna lumii ca Dumnezeu exista.

Toti am inteles ca deasupra este mana protectoare a Sfintei Treimi, atunci cand in anul 1989, in ziua Schimbarii la Fata, dupa terminarea Sfintei Liturghii si plecarea credinciosilor cu binecuvantare, a cazut tavanul bisericii care era din stuf acoperit cu mortar, rupand candelabrul sfantului locas. Ne-a daruit Dumnezeu zile de bucurie duhovniceasca – cum spune si Mantuitorul ca „doar adevarul va face liberi” – incat dupa evenimentele din 1989 am reusit sa repictam biserica, sa o terasitam imprejmuind-o la nisa cu patruzecisicinci de icoane pictate pe lemn. S-a pardosit sfantul locas cu marmura alba, deoarece aceasta biserica avea sa devina un paraclis de slujire pentru parastase si inmormantari.

Ravna pentru biserica lui Dumnezeu si dorinta credinciosilor de a nu mai indura zaduful si gerul pe treptele micii biserici, ne-a dat puterea, insufletiti de Duhul Sfant, sa ridicam tot in acest loc binecuvantat din incinta parohiei o noua biserica. De la mic la mare, impreuna cu consiliul parohial am dorit cu toata credinta sa inaltam in vremuri libere a deplinei constiinte religioase, cu osteneala si efort deosebit, biserica, care prin vointa bunului Dumnezeu a primit hramul Sfantul Nicolae.

Stiam ca este greu sa ridici o casa de locuit, dar atunci cand pornesti la drum pentru a inalta casa lui Dumnezeu aici pe pamant, niciodata nu esti de unul singur. Au fost ispite si greutati dar, ca in psalmii cartii sfinte indemnul este acelasi: „Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu.”

Daca am pune cap la cap greutatile si neajunsurile materiale, osteneala oamenilor, ni s-ar fi umbrit bucuria implinirii de a avea si vedea, atunci si azi, nu doar o biserica ci o catedrala. Dumnezeu cu harul Sau le-a plinit pe toate sporind obolul credinciosilor parohiei din orasul nostru, fiindca este prima biserica in Dobrogea zidita din temelie dupa zeci de ani. Ne aducem aminte de binecuvantarea sfintirii locului, adusa de Inalt Prea Sfintitul Lucian, fiind un eveniment al orasului nostru la care a participat si prefectul judetului, intru amintire – istoricul Adrian Radulescu.

De la constructor pana la enorias, ajutati de binefacatori si sponsori, fiecare dupa puterea lor au pus in zidul acestei biserici o caramida, cu credinta, dragostea si nadejdea acestui neam romanesc ce poarta in suflet vesnicia. Zile si luni, consilieri batrani, cu toiag in mana, obositi de vreme, au batut la portile oamenilor vrand parca sa-i trezeasca din „somnul cel de moarte in care ne adancira barbarii de tirani” spunandu-le ca suntem in stare sa ridicam o cruce spre cer.

Banut cu banut, in zile cernite de tranzitie economica, s-a pus piatra peste piatra ca, voi, elevi ai acestor vremuri si generatia copiilor vostri sa inteleaga ca „piatra bisericii ramane Hristos, pe care portile iadului nu o pot birui”. Locasul nostru sfant si sutele de biserici ce se ridica, intaresc aceasta marturie.

Ziua de 22 august 1993 a fost si va ramane nu numai sarbatoarea parohiei – prin sfintirea bisericii – ci si a marinarilor romani, care din putinul lor au contribuit la ridicarea acestei corabii mantuitoare. Pentru fapta lor, consiliul parohial, vrand sa rasplatesca acest ajutor, a consimtit ca este bine si de folos ca biserica sa poarte hramul si numele Catedrala Navigatorilor Romani.

Biserica impunatoare cu trei turle, pardosita cu marmura, gard si portal mare de marmura, icoane de jur imprejur in incinta bisericii – ce te indeamna la rugaciune – sisteme de alarma audio si video in curte si biserici, aer conditionat, birouri moderne, centrala telefonica si studiou parohial pentru emisiuni religioase, clopotnita nou zidita, centrala termica, casa parohiala si multe altele ce intregesc superlativul muncii si efortul credinciosilor parohiei noastre, de a se mandri in smerenie crestina cu o noua biserica catedrala a orasului nostru. Zidita in patru ani de zile si pictata de renumitul profesor de pictura monumentala – Achitenie Petre – in opt luni, in zile de vara si iarna, in timp record s-au incheiat lucrarile.

Zidit-am aceasta biserica catedrala cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae, ocrotitorul navigatorilor romani, in anul mantuirii 1991-1993, urmare a libertatii religioase castigate prin revolutia din decembrie 1989, sub obladuirea Inalt Prea Sfintitului Arhiepiscop Lucian al Tomisului, cu osteneala preotului paroh Zisu Iulian, cu daruirea consiliului parohial si darnicia enoriasilor acestei parohii, ajutati de obolul Sindicatului Liber al Navigatorilor. Biserica este sfintita in ziua de 22 august 1993, devenind „far calauzitor tuturor calatorilor pe marea vietii trecatoare”.(Pisanie)

Pentru cei ce nu cred in minuni aducem aminte doar ajutorul Lui Dumnezeu, ca o Minune petrecuta de ziua sfintirii, cand sfesnicul candelabru de langa iconostas, datorita aglomeratiei, firul alimentator a scurtcircuitat persoanele din jur.

„Mare esti Doamne!” Lumina s-a intrerupt brusc si toti au scapat teferi.

Ca amintirea tuturor ostenitorilor sa ramana vesnica, am construit o cruce de marmura alba, inalta de trei metri, cu candele arzand, cuprinse intr-un zid bordat cu marmura si icoane litografiate, care la zi de intai a lunii, de Boboteaza si Izvorul Tamaduirii, se da apa aghiasmei celei sfinte.

Ca tot efortul nostru sa fie inaintea lui Dumnezeu primit ca o fapta buna, am ridicat un asezamant unde vom creste si educa mai multi copii orfani.

Desi nasterea catedralei incepe cu anii democratiei, trecerea timpului face deja istorie, pe care avem datoria de constiinta sa o pastram in inimile noastre tinere, ca intr-o zi de poimaine, cei ce vor inalta o rugaciune catre cer si ne vor aprinde o lumanare, sa inteleaga ca totul a fost munca si rugaciune infaptuite pentru voi – generatia de azi si maine.
Va binecuvantez,
Preot ctitor,
Zisu Iulian

P.S

La această parohie cu aproximativ 4000 de familii slujesc colegii preoti: Cernica Gheorghe,. Flesaru Marin, Poalelungi Niculaie-paroh,  diacon Vasile George, cântareţ Paraianu Costel (ctitor), Fleşaru Constantin student la Teologie. Personalul se completează cu încă 2 femei de servici.