Întru aceastã zi, minunea Sfântului Vasilie, pe care a fãcut-o în Niceea.

„Ridicati portile voastre, ridicati-va portile cele
vesnice si va intra Imparatul Slavei.”

Odinioara, de nelegiuitul imparat Valens (364-378), in cetatea
Niceea, s-au apropiat capeteniile ereziei ariene cerand ca, din
soborniceasca biserica cea din cetatea aceea, sa goneasca poporul
dreptcredincios, iar Sfantul locas sa-l dea adunarii lor celei
arienesti. Si a facut asa imparatul cel rau, el insusi fiind eretic: a
luat, adica, biserica de la cei dreptcredinciosi, cu sila, si a dat-o
arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, in mare mahnire
fiind toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasilie,
aparatorul cel de obste al Bisericilor, la care toata multimea celor
dreptcredinciosi venind, cu strigare si cu tanguire, i-a spus
strambatatea ce li s-a facut lor de imparat. Iar Sfantul, mangaindu-i
pe ei cu cuvintele sale, indata s-a dus la imparat, la Constantinopol
si, stand inaintea lui, i-a zis: „Cinstea imparatului sta in judecata
sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede.
Deci pentru ce, imparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe
dreptcredinciosi din Sfanta Biserica si dand-o raucredinciosilor? Zis-a
lui imparatul: „Tot la invinuiri te intorci, Vasilie? Nu ti se cuvine
tie sa fii asa.” Raspuns-a Vasilie: „Se cuvine mie, pentru dreptate a
muri.” Si infruntandu-se ei si impotrivindu-se sta acolo de fata mai
marele bucatarilor imparatesti, numit Demostene acela, vrand sa ajute
arienilor, a spus ceva cu glas incet ocarand pe Sfantul. Iar Sfantul a
zis: „Vedem aici si pe necarturarul Demostene.” Iar stolnicul,
rusinandu-se, iarasi a grait ceva impotriva. Sfantul i-a zis: „Lucrul
tau este sa ai grija de mancari, nu sa fierbi dogmele Biserici.” Si a
tacut Demostene rusinat.

Iar imparatul, pe de o parte,
maniindu-se si, pe de alta, rusinandu-se, a zis lui Vasilie: „Sa mergi
tu intre dansii sa faci dreptate, dar asa sa judeci, ca sa nu judeci cu
partinire poporului de-o credinta cu tine.” Iar Sfantul a raspuns: „De
voi judeca cu nedreptate, apoi si pe mine la surghiun sa ma trimiti si
pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti si Biserica sa o dai
arienilor.” Si, luand Sfantul scrisoarea de la imparat, s-a intors la
Niceea. Si chemand pe arieni, le-a zis lor: „Iata, imparatul mi-a dat
mie putere ca sa fac judecata intre voi si intre dreptcredinciosi
pentru biserica pe care ati luat-o cu sila.” Iar ei au raspuns lui:
„Deci judeca, dar dupa judecata imparatului.” Iar Sfantul a zis: „Sa
mergeti, si voi arienii si voi dreptcredinciosilor, si sa inchideti
biserica si, incuindu-o, sa o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale
voastre si acestia cu ale lor, si sa puneti de amandoua partile
pazitori. Si mergand mai intai voi, arienii, sa va rugati trei zile si
trei nopti si, dupa aceasta, sa va apropiati de biserica. Si de se vor
deschide singure, cu rugaciunile voastre, usile bisericii, apoi sa fie
a voastra biserica in veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte si vom
merge cu litie, cantand, la biserica si de se vor deschide noua, sa o
avem pe ea in veci. Iar de nu se vor deschide nici noua, apoi, iarasi,
a voastra sa fie biserica.” Si placut a fost cuvantul acesta inaintea
arienilor. Iar drepcredinciosii se mahneau asupra Sfantului, zicand ca
nu dupa dreptate, ci dupa frica imparatului a facut judecata. Si,
luandu-se multe masuri de paza de catre amandoua partile, Sfanta
Biserica strajuita a fost cu tot dinadinsul, pecetluita si intarita. Si
rugandu-se arienii trei zile si trei nopti si de Biserica
apropiindu-se, nu s-a facut nici un semn. Si se rugau de dimineata pana
la al saselea ceas, strigand: „Doamne miluieste” si nu s-au deschis
usile Bisericii si s-au dus fara dar si rusinati.

Atunci,
marele Vasilie, adunand pe toti dreptcredinciosii, cu femeile cu
copiii, au iesit din cetate la biserica Sfantului Mucenic Diomid,
facand, acolo priveghere de toata noaptea, apoi au mers dimineata cu
totii la cea soborniceasca biserica pecetluita, cantand: „Sfinte
Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.”
Apoi , stand inaintea usii bisericii a zis catre popor: Ridicati
mainile voastre si strigati cu dinadinsul „Doamne miluieste.” Si
aceasta facandu-se, a poruncit Sfantul ca sa faca tacere si,
apropiindu-se de usa, a insemnat-o cu semnul crucii de trei ori si a
zis: „Bine este cuvantat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si
pururea si in vecii vecilor.” Si, glasuind tot poporul „Amin!”, indata
s-a facut cutremur si au inceput a se sfarama zavoarele, au cazut
intariturile s-au dezlegat pecetile si s-a deschis usa, ca de un vant
si furtuna mare, si s-a lovit usa de zis. Iar dumnezeiescul Vasilie a
inceput a canta: „Ridicati portile voastre, ridicati-va portile cele
vesnice si va intra Imparatul Slavei.” Si, intrand Vasilie in biserica,
cu toata multimea drepcredinciosilor, si, savarsind dumnezeiasca
slujba, a slobozit pe popor cu veselie. Iar multimea fara de numar de
arieni, vazand acea minune, s-a lepadat de credinta lor cea rea si la
cei dreptcredinciosi s-au adaugat. Si, afland si imparatul, de o
judecata dreapta ca aceasta a lui Vasilie, si de minunea aceea
preaslavita, s-a mirat foarte si a defaimat uraciunea relei credinte
ariene, insa, orbindu-se de rautate, nu s-a intors la credinta cea
dreapta si a pierit rau dupa aceea. Ca, biruit si ranit fiind el la
razboi, in partile Traciei, a fugit si s-a ascuns intr-o sura de paie.
Iar urmaritorii lui, inconjurand sura cu foc, au aprins-o si, acolo,
imparatul arzand, si-a dat sfarsitul. Si a fost moartea aceasta a
imparatului, dupa moartea Sfantului Vasilie, dar in acelasi an, intru
care Sfantul s-a mutat catre Domnul.

( Proloage)

Postat in Minuni de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.