Sf.Mare Mc.şiTămăduitor Pantelimon

Toţi cei care au credinţa şi curajul să fie cu Iisus Hristos,  pe vecie şi-au asumat toate bucuriile dar şi necazurile lumii acesteia: ,,Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră…”(Matei V, 11.12) Păgânii  s-au luptat cu superioritatea Evangheliei, şi cu cinism şi perversitate […]

Toţi cei care au credinţa şi curajul să fie cu Iisus Hristos,  pe vecie şi-au asumat toate bucuriile dar şi necazurile lumii acesteia:

,,Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră…”(Matei V, 11.12)

Păgânii  s-au luptat cu superioritatea Evangheliei, şi cu cinism şi perversitate au vrut să închidă ochii lumii în faţa Adevărului.

Şi a zis proorocul Isaia : “Până când, Doamne!”

Orice s-ar face, Hristos rămâne în acest crâmpei de istorie omenească, deoarece este Fiul lui Dumnezeu. Cei ce îşi vând sufletul batjocorindu-I existenţa, vor rămâne o amintire tristă şi parşivă. Chiar dacă au fost ,,mari” umanitaea îşi aminteşte cu tristeţe doar  de grozăviile şi ororile lor. 

Era creştină nu s-a isprăvit!

El nu aparţine doar trecutului ci tuturor veacurilor, pentru că este Mântuitor:  ,,Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca tu să înveţi de la un  Om, cum poate omul deveni dumnezeu.”(Sf. Clement Alexandrinul)

Împăraţia credinţei creştine este impărăţia acestui mare Adevăr: ,,Treimea Sfântă,” pentru care depun mărturie toţi sfinţii.

,,Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni, în dar aţi luat, în dar să daţi ” (Matei 10,8)

Suntem în sec.al III-lea, în părţile Bitiniei din cetatea Nicomidiei-Asia Mică. O creştină pe nume Evula şi un tată păgân dau naştere unui copil pe care-l numesc Pantoleon  (275 – 303 d. Hr.):,,cu totul leu ”. 

Despre Fiul lui Dumnezeu a învăţat cu deprindere creştinească de la mama sa, care a murit de tânără. Tatăl l-a dus la şcolile vremii dându-l pe mâna lui Eufrosin ca să practice medicina. Talentul şi calitaţile înăscute fac ca el să ajungă la curtea împărtească, iar vestea să zboare la Roma, unde domnea în acel timp (303), împăratul Diocliţian și ceilalți trei tetrarhi Maximin Tracul,Galerius și Constantin Chlorus.

După această experienţă înţelege cauza  răului din lume: care aduce nedreptate, minciună, suferinţă. Candela Evanghelie aprinsă în sufletul său de mama lui, va lumina în clipa când îl întâlneşte pe preotul tămăduitor Ermolae la palatul din Nicomidia. Acesta-i vorbeşte despre adevăratul doctor: Hristos, care a făcut să cadă şi idoli ca Esculap! 

,, Eu aceste cuvinte le-am mai auzit doar la mama mea şi am văzut adesea chemând în ajutor pe Dumnezeu, despre care imi vorbeşti tu.”

A sosit vremea credinţei!

La întoarcere, pe drum găseşte un copil muşcat de o viperă, iar la rugăciunea lui vipera plesneşte şi copilul învie.

,,Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul.”( Ioan III, 8).

Viaţa lui s-a schimbat profund din acel moment, cerând Botezul şi numindu-se până azi Pantelimon:,,cu totul milostiv “. Având darul vindecarilor îl va revarsa tainic în lume şi cu prisosinţă în case şi spitale. Pagânii îi replicau că face minunile cu duhul lui Esculap şi Galen, iar tatăl îi reproşa zicând:

,,Ţi-ai piedut minţile şi rătăceşti prin casele creştinilor”. Paharul mâniei s-a umplut atunci când Pantelimon tămăduieşte de orbire o rudă împărătească. Furia perscutorilor s-a năpustit omorând mai întâi pe dascălul sau Ermolae şi apoi asupra sfântului: cerându-i lepădarea de Hristos în schimbul vieţii. Împăratul a poruncit să fie bătut, spânzurat gol, aruncat în cazan cu plumb, gâtuit cu o piatră mare, aruncat la lei , scrijelit pe roată. Când au văzut că totul este zadarnic, l-au legat de un măslin uscat şi i-au taiat capul la vârsta de aproximativ 25-28 de ani.

O, minune !

Măslinul a înfrunzit şi rodit, iar sângele era ca laptele. Ighemonul speriat la uns cu seu şi i-a dat foc. În ascuns a doua zi creştinii, i-au îngropat sfintele moaşte in satul Atamatie, şi-i pomenesc martiriul în această zi.

Azi 27 iulie il păstram in calendar pururea rugător şi tămăduitor, iar alţii cu nume purtători. Biserici, hramuri, schituri îl au ocrotitor, ca Mânăstirea din Techirghiol. În spitale şi aşezăminte pururea ajutător şi în cartiere sau localităţi  ca ,,Pantelimon”păzitor. Găsim cu vrerea Bunului Dumnezeu moaşte, la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa (Tomis), aduse în anul 1931 din Orient de pr.Dimitrie Popescu şi puse în raclă de argint. La mânăstirile: Hurezi, Agapia , Ciolanu, Plumbuita, Neamţ, Negru-Vodă, Biserica Sf. Stelian Lucaci, Biserica Sfântul Dumitru Poşta, Biserica Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi,Biserica Stavropoleos, Biserica Sfăntul Alexie, Biserica Sfăntul Pantelimon( toate din Bucureşti).Capul Sf. Pantelimon se păstrează la Muntele Athos în mânăstirea Sf. Pantelimon (Rusikon).

Omenirea calătoreşte cu înfrigurarea morţii simţind cum cu vrăşmăşie aleargă moartea.Un geamăt prelung învăluie pământul, iar ochii cei trupeşti ne sunt înecaţi în lacrimi. Dar iată, că atunci când omeneşte se vorbeşte de o desnădejde, creştineşte vine izbăvirea. 

,,Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. Şi am zis: Vai mie, că sunt pierdut.”( Isaia VI,4-5 )

Ochii noştri cei tainici, văd pe culmile depărtărilor din azurul înalţimilor cereşti şi aud o armonie de glasuri ca de clopote, ce ne aduc nădejdea.

Sunt glasurile sfinţilor!

Şi asa punţile de salvare sunt aruncate din ceruri către noi.

,,Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau. Şi strigau unul către altul, zicând: “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”( Isaia VI, 2-3)

Căi de lumină încep să strălucească, oşti cereşti sclipesc de puteri,cântece şi armonii umplu vazduhul cel aprins de ură şi vrajbă. Sunt cetele cele ceresti ale SFINŢILOR care revarsă în sufletele noastre noi puteri. Şi aşa din nou necredinţa şi păcatul vor fi învinse.

,,Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie iţi vărsăm durerile şi lacrimile noastre de multe feluri şi tu fară de întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferintă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecaruia ”. Aliluia ! (Condacul al 12-lea din Acatist ).

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian