Într-o lume materialistă în care se pune accentul doar pe latura plăcerilor de tot felul, postul nu are nici înţeles, nici sens. Pe cei care-şi permit totul nici nu mai îndrăzneşti să-i sfătuieşti, iar pe cei care o duc după o zi pe alta, e greu să-i consolezi. Unii zic că pot cumpăra totul, iar ceilalţi mănâncă ce găsesc la îndemână. Normalitatea ar fi pentru cei mulţi, socotiţi de mijloc, care în grija şi zăduhul zilei, nu au uitat de suflet. Cauze sau motive sunt la tot pasul, argumentând că de fapt nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, sau sunt pofticios, sunt tânăr şi mai am timp, sau bătrân şi neputincios.
A sosit vremea postului şi a curăţiei, nu numai a depărtării de bucate, ci şi a iertării de păcate. Numai aşa ne putem întoarce cu adevărat la Dumnezeu. Zici că posteşti? Dovedeşte prin fapte. Să posteşti cu privirea, cu limba, cu întreaga ta fiinţă, opreşte-te de la rele, stăpâneşte-ţi poftele, fii cumpătat şi nu lacom. Degeaba nu te atingi de carne, şi prin ură muşti la tot pasul pe fratele tău. Apostolul citit la liturghia duminicii izgonirii lui Adam din Rai, ne recomandă că a sosit ceasul să ne trezim, căci mântuirea este mai aproape ca niciodată. Să ne îndepărtăm de lucrurile întunericului, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi beţii, destrăbălări, sau în certuri. E bine să nu judecăm şi să îmbărbătăm pe cei firavi în credinţă. Să nu dispreţuim pe cei care încă nu au înţeles încă postul, să lucrăm la îndreptarea lor, având convingerea că într-o bună zi, vor asculta de sfatul lui Dumnezeu. Ajută-ne Doamne, să ne înfrânăm limba, care produce atâta vâlvătaie, să nu-l sufocăm pe aproapele nostru cu vorbe urâte, nepotrivite, calomnioase, apăsătoare! „Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, ne sfătuieşte psalmistul cu acest vers al rugăciunii. Pe stradă, la serviciu, de dimineaţă până seara, trebuie să faci eforturi ca să nu asculţi bancuri deochiate, înjurături. Imaginea este pervertită, a devenit pornografică şi trebuie să fii atent la ce priveşti. Postul dă echilibru firii omeneşti, cel trupesc se completează cu cel sufletesc, face din om bărbatul desăvârşit, cumpătat, care ştie ce e bun pentru el şi casa lui. Postul păstrează integritatea şi trăinicia familiei, potoleşte mofturile şi deschide perspectiva spirituală într-o lume materială. Copiii vor preţui mai mult tradiţia, văzând schimbarea din familie, şi vor ridica privirea înspre cer mai des, constatând că postul din casa lor a împlinit rugăciunea. Postul sufletesc formează un alt om, pe care nu a reuşit să-l formeze nici un sistem filosofic sau politic, ci doar credinţa. Avem scutiri, sau dezlegări de la postul trupesc, dar nu negociem rugăciunea, morala, ascultarea, mersul la biserică. Ai îmbătrânit şi zici că nu mai poţi posti? Recuperează timpul pierdut prin faptele milei creştine. Eşti om cu funcţie şi poziţie socială? Nu-ţi bate joc de aproapele tău! Eşti în soldă? Fă-ţi datoria, şi nu uita că eşti creştin! Degeaba posteşti dacă faci nedreptate! Împarte milostenie, nu ţine minte răul, depărtează-te de minciună!
” Venit-a postul, maica curăţiei osânditoarea păcatului şi vestitoarea pocăinţei, purtarea îngerilor şi mărturisirea oamenilor” (Cântare la slujba utreniei)

pr. Zisu Iulian

Sfinţi dobrogeni

între pământ şi cer, s-a dat această luptă cu duhurile nevăzute.

Partea I

Suntem pe pământul Dobrogei care a plămădit sfinţi şi martiri, în jurul anului 355. Pe timpul filistenilor Chivotul Legii a fost răpit şi ascuns în capiştea lui Dagon, dar peste noapte toţi idolii au căzut după soclurile lor, semn că Dumnezeu nu mai suporta fărădelegea. Când evanghelia a început să se propovăduiască şi să rodească sfinţi, zeii mitologiei romane şi greceşti au început şi ei să se sfărâme. Atât de idolatră a fost umanitatea, încât şi astăzi lumea nu poate scăpa de urmările ei, deoarece viaţa în luni şi în zile, de atunci şi-au pus-o sub protecţia “lor”. Să te lupţi cu oamenii nu-i uşor, doar cu zeii, ca războinicul Marte! Din Olimp pe Colinele Romei, între pământ şi cer, s-a dat această luptă cu duhurile nevăzute, ca omul să-l cunoască din nou pe adevăratul Dumnezeu. Aşa au început Apostolii, având cu ei doar Cuvântul, aşa au făcut sfinţii şi tot prin Cuvânt continuă şi Biserica. Suntem pe pământul Dobrogei care a plămădit sfinţi şi martiri, în jurul anului 355 în vatra duhovnicească a aşezământului Casienilor şi vrem doar să pomenim acum şi pe sfântul Gherman, prieten nedespărţit al sfântului Ioan Casian. În lucrarea intitulată Convorbirii cu Părinţii, aflăm că amândoi se împrieteniseră din şcoală, mergând la oastea romană, apoi la viaţa călugărească şi cea pustnicească. În deşertul Egiptului simt nostalgia, şi dorul de casă, de moşia străbună a părinţilor noştri, de Sciţia Minor, de patria lor. Din această carte se conturează profilul duhovnicesc a celor doi sfinţi daco-romani plămădiţi în Podişul Dobrogean, fiind numiţi “primii isihaşti de la noi”, Gherman având rolul coordonator al întrebărilor teologice, cu teme precise, ca lupta împotriva păcatului să fie dusă prin post şi rugăciune. Pelerini în ţara Sfântă, apoi în Egipt, s-au oprit la Constantinopol, unde Gherman este hirotonit preot de Sfântul Ioan Gură de Aur. Stă în capitala Bizanţului până la anul 404, iar istoricul Sozomen spune că erau prieteni devotaţi ai Sfântului Ioan, motiv pentru care ajung la Roma să ceară sprijin papei Inocenţiu, ca patriarhul să fie repus în drepturi. Se crede că Gherman ar fi murit la Roma în preajma anului 415, după care Casian pleacă în Galia unde ctitoreşte două mânăstiri. În convorbirile cu Părinţii pustiei prietenul său îl numeşte pe Gherman “sfânt” datorită vieţii sale pline de sfinţenie, dar şi pentru cultura lui teologică. Din această cauză Sfântul Sinod ia hotărârea în 1992, ca acest cărturar daco-roman să fie trecut în sinaxarul şi calendarul sfinţilor noştri, devenind model al spiritualităţii meleagurilor dobrogene şi o candelă veşnic aprinsă aici, la Tomis. Biserica nu a despărţit prietenia celor doi niciodată şi îi pomeneşte cu slujbă în ziua de 28 februarie, iar în oraşul nostru avem Biserică cu hramul sfântului Gherman în cartierul Faleză Sud-Poarta 6, ştiind că mult face rugăciunea stăruitoare a dreptului în lucrarea ei. ” Făcându-vă călugări, v-aţi dăruit lui Dumnezeu, şi luminând cu faptele voastre cele bune, cuvioşilor Casian şi Gherman, ca soarele aţi strălucit cu lumina învăţăturilor voastre cele dumnezeieşti luminând inimile celor care pururi vă cinstesc. Pentru aceasta, cu deadinsul, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce vă laudă pe voi cu dragoste fierbinte”.pr. Zisu Iulian

In fisierul audio la nr. 21 gasiti o emisiune televizata pe aceasta tema.