„Şi am văzut slava Lui”

“Toti cei faradelege nu vor pricepe, ci numai cei intelepti vor intelege”

 Învierea Domnului probează dumnezeiasca învăţătură creştină pe care sfinţii apostoli o propovăduiesc aşa cum i-a binecuvântat Mântuitorul:,, Mergând învăţaţi toate neamurile”. La şcoala dumnezeiescului Învăţător, mandatul apostolatului va fi propovăduirea Învierii, care cuprindea toată lucrarea mesianică a lui Iisus. Deşi au ascultat învăţături cereşti şi au văzut atâtea minuni, calitatea de martori ai Învierii, îi va determina să-şi ducă până la capăt misiunea Evangheliei. Actul Învierii va face din ei, propovăduitorii ai triumfului asupra morţii şi numai convingerea dobândită pe calea simţurilor, este forţa care transformă pe pescari în Apostoli şi face din păgâni ucenici. Învierea este darul pe care Dumnezeu l-a făcut lumii şi nimeni nu poate pune monopol:,,Noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi auzit, S-a înfăţişat Viu după Patima Sa, cu multe semne doveditoare după Învierea Lui, arătându-se lor timp de 40 de zile”. Anunţarea Învierii Domnului este miezul şi puterea predicii creştine:,, Pe Acesta voi L-aţi luat şi L-aţi omorât, dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de moarte”. Este ziua pe care ne-a dăruit-o şi trebuie să ne bucurăm, toate în cer şi pe pământ şi cele dedesubt au pentru noi un rost:,, Tu eşti Dumnezeu nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Lui numim!”. La începutul acestei săptămânii calendarul ortodox şi sinaxarul fac pomenirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan cel care a fost alături de Hristos, stând lângă Cruce cu femeile mironosiţe, iar la Cina cea de Taină îl recunoaştem ca fiind cel mai tânăr, rezemat cu capul pe umărul Său. ,, Stâlp” al Bisericii el are în grijă pe Maica Domnului, deoarece ştia Iisus că va trăi cel mai mult dintre Apostoli, pe pământ:,, Dacă voiesc ca acesta să rămână?” Ioan era fratele lui Iacov, fiii lui Zevedei şi a Salomiei, care făcea parte din grupul purtătoarelor de mir, fiind ucenici la început ai lui Ioan Botezătorul. Aşa îşi va începe şi Evanghelia, vorbind lumii despre Cuvântul, care era de la Dumnezeu, Lumina cea adevărată şi mărturia Botezătorului:,, Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat har peste har”. Îl vom întâlni în grupul restrâns de apostoli care a fost de faţă la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Faţă şi în Ghetsimani. Soseşte primul la Mormântul Învierii şi pe ţărmul lacului Ghenizaret, recunoaşte pe Domnul. Împreună cu fratele său sunt numiţi şi ,, fiii tunetului”, datorită curajului şi firi lor dornice de adevăr, cerând locuri sigure în Împărăţia de Sus. Este prezent la Pogorârea Sfântului Duh, la alegerea diaconilor, la Sinodul apostolic, fiind bătut, închis şi eliberat miraculos de înger, propovăduieşte tocmai în Samaria, în timp ce fratele său Iacov, episcop al Ierusalimului este martirizat la anul 44. Din cauza persecuţiilor lui Nero ( 54-68) ajunge în Efes, dar se întoarce după ce a trecut primejdia, fiind de faţă la Adormirea Maicii Domnului, cu puţin înainte de distrugerea Ierusalimului. Ultima parte a vieţii şi-o petrece în Asia Mică , întemeind comunităţi creştine şi formând sfinţi părinţi ca , Papia, Iustin, Ignatie, iar cu sfântul Policarp al Smirnei prăznuia Paştele. Simbolul Evangheliei scrisă de el este vulturul, fiind întâiul teolog care va convinge lumea că ,, La început era Cuvântul” care este iubire, scriind şi trei epistole:,,Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi crezând să avem viaţă veşnică”. S-a împotrivit zeilor lui Diocliţian al Romei (81-96), şi este exilat în insula Patmos după multe chinuri. Aici are revelaţia Apocalipsei, anticipând profetic vremurile ce vor urma. Istoria ne spune că se va întoarce sub Nerva (96-98) în Efes, conducând bisericile de aici pe timpul domniei lui Traian (96-117), care a auzit de răspândirea creştinismului în această parte a imperiului şi îi cere o situaţie reală guvernatorului. Plinul cel Tânăr răspunde.,, creştinii sunt numeroşi în Asia, paşnici şi ascultători, nu se închină zeilor, ci preaslăvesc pe Hristos cel Înviat. Se adună în prima zi a săptămânii, înainte de răsăritul soarelui şi cântă imne – dar nu sunt periculoşi”. Cu el, la anul 101 se încheie şi perioada socotită apostolică, a creştinismului primar, adormind întru Domnul la Efes, locul fiind aproape de Peştera Fecioarei. Aici în secolul VI împăratul Justinian va înălţa o catedrală cu hramul Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul ,pe care Biserica îl sărbătoreşte la 8 mai şi 26 septembrie. Locurile au fost devastate de perşi, urmând cucerirea musulmană şi căderea Constantinopolului la 1453, deşi între timp cruciaţii nu au descoperit aceste vestigii. În Turcia modernă a lui Atatürk, ruinele şi monumentele sunt redescoperite, refăcându-se chiar cripta unde cândva au fost moaştele Sf. Ioan. Cei care vor trece prin Efesul de astăzi, dar mai ales cei care vor citi paginile Scripturi vor auzi mereu cuvintele lui:,, Trei sunt în cer care mărturisesc pentru noi: Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh”.

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian