Într-o lume materialistă în care se pune accentul doar pe latura plăcerilor de tot felul, postul nu are nici înţeles, nici sens. Pe cei care-şi permit totul nici nu mai îndrăzneşti să-i sfătuieşti, iar pe cei care o duc după o zi pe alta, e greu să-i consolezi. Unii zic că pot cumpăra totul, iar ceilalţi mănâncă ce găsesc la îndemână. Normalitatea ar fi pentru cei mulţi, socotiţi de mijloc, care în grija şi zăduhul zilei, nu au uitat de suflet. Cauze sau motive sunt la tot pasul, argumentând că de fapt nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, sau sunt pofticios, sunt tânăr şi mai am timp, sau bătrân şi neputincios. 
A sosit vremea postului şi a curăţiei, nu numai a depărtării de bucate, ci şi a iertării de păcate. Numai aşa ne putem întoarce cu adevărat la Dumnezeu. Zici că posteşti? Dovedeşte prin fapte. Să posteşti cu privirea, cu limba, cu întreaga ta fiinţă, opreşte-te de la rele, stăpâneşte-ţi poftele, fii cumpătat şi nu lacom. Degeaba nu te atingi de carne, şi prin ură muşti la tot pasul pe fratele tău. Apostolul citit la liturghia duminicii izgonirii lui Adam din Rai, ne recomandă că a sosit ceasul să ne trezim, căci mântuirea este mai aproape ca niciodată. Să ne îndepărtăm de lucrurile întunericului, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi beţii, destrăbălări, sau în certuri. E bine să nu judecăm şi să îmbărbătăm pe cei firavi în credinţă. Să nu dispreţuim pe cei care încă nu au înţeles încă postul, să lucrăm la îndreptarea lor, având convingerea că într-o bună zi, vor asculta de sfatul lui Dumnezeu. Ajută-ne Doamne, să ne înfrânăm limba, care produce atâta vâlvătaie, să nu-l sufocăm pe aproapele nostru cu vorbe urâte, nepotrivite, calomnioase, apăsătoare! “Pune Doamne pază gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele”, ne sfătuieşte psalmistul cu acest vers al rugăciunii. Pe stradă, la serviciu, de dimineaţă până seara, trebuie să faci eforturi ca să nu asculţi bancuri deochiate, înjurături. Imaginea este pervertită, a devenit pornografică şi trebuie să fii atent la ce priveşti. Postul dă echilibru firii omeneşti, cel trupesc se completează cu cel sufletesc, face din om bărbatul desăvârşit, cumpătat, care ştie ce e bun pentru el şi casa lui. Postul păstrează integritatea şi trăinicia familiei, potoleşte mofturile şi deschide perspectiva spirituală într-o lume materială. Copiii vor preţui mai mult tradiţia, văzând schimbarea din familie, şi vor ridica privirea înspre cer mai des, constatând că postul din casa lor a împlinit rugăciunea. Postul sufletesc formează un alt om, pe care nu a reuşit să-l formeze nici un sistem filosofic sau politic, ci doar credinţa. Avem scutiri, sau dezlegări de la postul trupesc, dar nu negociem rugăciunea, morala, ascultarea, mersul la biserică. Ai îmbătrânit şi zici că nu mai poţi posti? Recuperează timpul pierdut prin faptele milei creştine. Eşti om cu funcţie şi poziţie socială? Nu-ţi bate joc de aproapele tău! Eşti în soldă? Fă-ţi datoria, şi nu uita că eşti creştin! Degeaba posteşti dacă faci nedreptate! Împarte milostenie, nu ţine minte răul, depărtează-te de minciună!

pr. Zisu Iulian