Doamne, auzi rugăciunea mea!
Evanghelia s-a împlinit căci este Cuvănt
Acolo unde poposea Fiul lui Dumnezeu, se aduna şi multă lume, aşteptând să-i înveţe şi să-i tămăduiască. Era un fenomen social, scăpat deja de sub controlul autorităţilor religioase şi politice romane, care ziceau că, dacă acest lucru va ajunge la urechile Cezarului, vor pierde şi religia şi ţara. Riguroşi cum erau, strecurau ţânţarul şi înghiţeau cămila, cercetau orice fenomen, interpretau orice cuvânt, aşa că era foarte scrupuloşi. Cu toate acestea, faptul s-a întâmplat, Evanghelia a rezistat, fiind Cuvântul. Lumea profită de orice apariţie a Lui, iar exemplul vindecării celui slăbănogit, care este adus la Mântuitorul de patru camarazi, dovedeşte solidaritate, prietenie, într-un cuvânt, credinţă şi faptă bună. Şi aşa, în Scripturi, prietenii Lui Dumnezeu experimentând Evanghelia, au devenit sfinţi, prin iubirea aproapelui. De fapt, ei îl aduc pe bolnav cu mare nădejde, ocolind mulţimea, desfăcând acoperişul de stuf al casei orientale, unde se afla Hristos, şi l-au coborât la Dumnezeu. Din nou, faţă în faţă, Creatorul şi slăbănogul, ajuns în starea degradării, datorită îndepărtării, care provoacă prin păcat, boala şi moartea. Această coborâre de sus în jos, este sugestivă, şi devine un urcuş al omului, care trebuie să stea doar acolo, “sus” de unde vine izbăvirea. Credinţa lor produce firescul, adică însănătoşirea, minunea, pe care o aşteptăm toţi. Avem de a face cu o mijlocire, care aduce mult bine, iar prezenţa celui în necaz, este imaginea omului care trebuie să devină conştient de ravagiile păcatului. Nu mai era timp de dialog, era o urgenţă, şi văzând credinţa “lor”, adresarea este directă, vizând cauza: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” Indiferent cum arăta, rămâne tot “fiu”, iar intervenţia este majoră, dumnezeiască, deoarece păcatul atingea deja sufletul. Omul vertical, devine orizontal, aşa că era greu să se mai vindece fără ajutor, aşteptând mila creştină. Păcatul l-a despărţit de Izvorul Vieţii, iar cei din jur, intrigaţi de adresare, l-au comentat că îşi permite să ţină locul lui Dumnezeu. Proba este evidentă, motivând legătura între trup şi suflet, şi devine Minune: “Ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!” Atenţie! Le-a spus cândva, că El este una cu Tatăl, de aceea îşi permite să dea dezlegare, aşa că, L-au slăvit pe Dumnezeu, zicând că nu au mai văzut aşa ceva. Evanghelia se citeşte în această săptămână a postului pentru a ne da încredere şi nouă celor “slăbănogiţi”, că ne putem vindeca prin credinţă şi rugăciunea altora. Acum, lupta nu este doar cu mâncarea ci şi cu păcatul şi e bine să vii pe picioarele tale la Hristos, şi să asculţi de sfatul Bisericii, care-ţi oferă vindecarea. Fără iertarea şi dezlegarea spovedaniei pe care Domnul o dă Bisericii Apostolice, nu poate fi îndreptare. Doamne, fă-ne vrednici să auzim cuvintele Tale: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele!”
pr. Zisu Iulian
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian