Sfintele Paşti dau rostul existenţei noastre, drept pentru care Femeile purtătoare de mir, când au găsit piatra răsturnată de pe Mormânt au fot întâmpinate de înger care ne-a spus: “Bucuraţi-vă”. În aceste zile auzim că moartea a murit, nu ne mai poate opri aici pe pământ, plecăm spre o viaţă fără de sfârşit, fiindcă avem Înviere. Aceasta este noutatea, că nu murim de tot şi aparţinem lui Dumnezeu. Biserica Apostolică şi Sfinţii Părinţi rânduiesc în această Duminică pomenirea Mironosiţelor femei, care au avut curajul să mărturisească ceea ce au văzut: pe Hristos Înviat a treia zi după Scripturi. Iată motivul pentru care li s-a închinat o zi de pomenire în calendar, ca noi cei de astăzi ascultând Sf. Evanghelie, să ducem gândul cu rugăciune acolo în Cer unde este locul sfinţeniei, ca să-L putem urma ca şi ele pe Mântuitor. Un grup de femei devotate unei cauze sfinte Mesianismul, sunt alături de Învăţător, care va completa legea veche cu Evanghelia fericirilor, ce aduce mântuirea. Sunt nume şi chipuri obişnuite, ataşate unei cauze dumnezeieşti: Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov, Salomeea şi celelalte. Au văzut mormântul gol, giulgiurile deoparte, pe înger şi pe Iisus şi ne este de ajuns. Maica Domnului prezentă, dă credibilitate acestui grup care făcea totul dezinteresat, din convingerea că este Fiul Omului. Au avut timp suficient să privească de pe margine fenomenul, iar când au simţit fiorul sfânt s-au alăturat Apostolilor şi tuturor celorlalţi. Intensitatea credinţei nu provine doar din sensibilitatea feminină ci din temeiul virtuţilor care le caracterizează, vis -à- vis de teama momentelor dramatice prin care au trecut şi vor trece. Aşa că, pe drumul Golgotei puterea de a fi lângă El indiferent de ce li se va întâmpla, dă preţul nestemat al Urmării lui Hristos. De fapt misiunea lor de abia acum începe şi ataşamentul este răsplătit prin faptul că văd primele Învierea, deoarece au fost mereu la timpul şi locul potrivit. Voiau să-şi facă conform tradiţiei evreieşti datoria până la capăt, mai ales că totul fusese în grabă: pentru iudei ziua sâmbetei care urma era foarte mare, adică Sabatul mielului pascal. Participaseră la toată tragedia, Iosif din Arimatea sfetnic luminat şi sinedrist ceruse de pe Cruce trupul mort, au pregătit giulgiul, miresmele, l-au înfăşurat şi îngropat în mormântul acestuia, apoi au prăvălit o piatră mare deasupra. Conştiente cum erau, cu lacrimi în ochi şi inima îndoliată se grăbeau Duminică dimineaţa să facă ritualul Legii. Singura preocupare era; cine le va da piatra la o parte de pe uşa mormântului? Când sau apropiat au văzut că piatra care era foarte mare fusese răsturnată, au intrat în mormânt, au văzut giulgiurile singure într-o parte şi un înger care le-a zis: “Nu vă înspăimântaţi? Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus Rabuni! Nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu.” Din acea clipă nimeni nu a mai putut smulge din inimile lor icoana Învierii Domnului, care ca o zestre sfântă ne-a lăsat-o peste veacuri. Este credinţa dusă prin viu grai ca o Scriptură din generaţie în generaţie de Uceniţele Domnului şi Apostoli. Numai cine ia Crucea lui Hristos poate ajunge la Înviere. Modelul lor şi propovăduirea a umplut lumea de creştinism, responsabilitatea femeii fiind de adevărată mamă şi soţie. Ea a privit Nemurirea şi Atunci şi Acum va naşte viaţa. Creştinismul cu Maica Domnului şi purtătoarele de mir au eliberat lumea de prejudecăţi: .. Acum nu mai este nici parte bărbătească nici parte femeiască, ci toţi una sunt întru Hristos”.

pr. Zisu Iulian