Astăzi Biserica face pomenirea bătrânului şi dreptului Simeon şi a proorociţei Ana, care la 40 de zile, adică la 2 februarie l-au întâmpinat şi ţinut în braţe pe pruncul Iisus, om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Simeon era atât de bătrân, la vreo 380 de ani, iar providenţa divină(grija), l-a păstrat pentru acest mare eveniment, ca să-l arate lumii pe Fiul Lui Dumnezeu. Dar cine a fost sfântul şi dreptul Simeon, de s-a învrednicit să poarte în braţele sale, pe Hristos cel mult aşteptat? Tradiţia Bisericii noastre, ca şi istoricul bizantin Nichifor Calist, spun despre el că era preot la templul din Ierusalim, şi cărturar al Legii Vechi. Avea o viaţă sfântă, era drept şi temător de Dumnezeu. Cu 250 de ani î.Hr., pe timpul faraonului egiptean Ptolemeu Filadelful, s-a hotărât traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, pentru elinii din Alexandria. Atunci, au fost aduşi în Egipt 70 de înţelepţi şi cărturari iudei, printre care şi Simeon, în vârstă de peste 70 de ani. Textul Scripturii a fost împărţit, iar lui i-a căzut spre traducere, cartea profetului Isaia. Când a ajuns la capitolulVII, versetul 14 ” Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu…”, el a tradus cuvântul “fecioară”,- “alma”- în evreieşte, cu “tânără”, deoarece aşa i se părea logic. A doua zi, când a vrut sa continue traducerea, a găsit cuvântul scris ca la început “fecioară”. A treia oară, când voia să schimbe textul, arhanghelul Gavriil, l-a apucat de mână şi i-a zis: “Stai, Simeoane, şi nu te îndoi de această taină, că nu vei muri, zice Dumnezeu, până nu vei vedea şi purta în braţele tale pe Hristosul Domnului.” Astfel, a aşteptat prea bătrânul Simeon pe Mesia, şi toţi locuitorii se mirau de ce acest om nu moare. Când a venit clipa rânduită de Duhul Sfânt, Simeon întâmpină după rânduiala Legii pe Sfânta Familie, care-L aducea la patruzeci de zile pe Iisus, să-L închine Domnului. Gârbovit, şi apăsat de ani, spre mirarea tuturor, în timpul slujbei l-a luat pe prunc în braţe, rostind cuvinte profetice: ” Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…” Câtă smerenie, Simeon binecuvântează pe Maica Domnului şi prunc, pe Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul. Rostirea bătrânului este profetică ” este pus spre ridicarea şi căderea multora,… şi numele Lui va stârni multe împotriviri.” Aceste cuvinte s-au împlinit sub ochii istoriei. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător. “Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon, anticipând Taina Spovedaniei. Se spune că dreptul Simeon, după această rugăciune, şi – a dat duhul acolo în templu, iar oasele lui au fost îngropate afară lângă zidul Templului. După aproape 1000 de ani, împăratul bizantin, Roman, îi aduce osemintele la Constantinopol. Să fim şi noi teofori, “purtători de Dumnezeu”!