Sfântul Arhidiacon Ştefan

Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!

,,Şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,  Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei  Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.”

Suntem în anul 35. Trecuseră doar doi ani de când arhierei, cărturarii, preoţii, saducheii, fariseii, omorându-L pe Fiul Stâpânului ,,viei” pe care o încredinţase lor,, lucrătorilor”, se luptau încă cu amintirea Lui. Ierusalimul frământa de nelinişte. Roma împăratului August Tiberiu privea cu îngrijorare evenimentele din provincia Palestina şi aştepta să-şi trimită legiunile ca să potolească orice revoltă. Cei care L-au urmat pe Iisus păstrau în sufletele lor învăţătura blândului Păstor şi mesajul îngerilor de la Betlehem:,, Slavă întru cei de Sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, la mormântul Învierii,, Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi ?” şi la Înălţare  ,,Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.” Nu se putea uita uşor ce a fost în stare să facă oamenii cu Mesaia care a  venit să aducă izbăvirea. Învâţatul rabin al vremii pe nume Gamaliel, îi atenţionase să nu se mai împotrivească învăţăturii apostolilor, că dacă e doar o minciună, peste povestea cu Iisus se va aşterne uitarea. În aceste împrejurări ale momentului tânărul Ştefan, coleg cu Saul, instruit şi şcolit pe Legea Talmudului, a înţeles proorociile şi participând la ,,evenimente” şi-a dat seama că Învăţătorul este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. I-a fos uşor să fie alături de sf. Apostoli şi să slujească primei comunităţi creştine întemeiate după Înviere. Era iudeu de neam din seminţia lui Avram, iar pe piatra mormântului scria ,, chiliel” adică ,, cunună”,  făcând parte din ceata celor 70 de ucenici.

Deja propovăduia ceea ce văzuse, iar apostoli l-au ales alături de alţi 6 tineri ca arhidiacon. În această zi de 27 decembrie în toiul prigoanelor,, plin de Duhul Sfânt” vorbeşte public ca la o lecţie de istorie şi religie celor din Ierusalim; despre Legea veche şi cea Nouă şi despre Hristos. Neputând ei suferi Adevărul, fiindcă aveau nu doar mâinile ci şi conştiinţa pătată de sânge nevinovat, i-au astupat gura omorându-l cu pietre. Citiţii mesajul rostit în cartea sf. Apostoli cap. 6 şi 7 şi veţi înţelege de ce nu mai doreau ca cineva să le aducă aminte de crima lor. Evanghelia rânduită la sfânta Liturghie povesteşte pâmântenilor despre încercarea Tatălui de a nu lăsa ,,via” adică această lume, decât unor lucrători cinstiţi, Credincioşi aleşi şi cumsecade, ca să-i dea Stăpânului când va veni din roadele ei. A înprejmuit-o cu gard, a pus turn de pază, a lăsat-o cu bunâ credinţă pe mâna zidiri Sale şi a plecat,, departe”. Ştia că s-a înhăitat pe drumuri cu cel viclean dar ştiindu-l ,,om” cu suflet mare mai nădăjduia că o să-şi revină într-o bună zi. I-a trimis mesagerii, profeţii şi văzând că n-o mai scoate la liman L-a trimis pe moştenitor. Dar lucrătorii molipsiţi de atâta rău au crezut că pot scăpa de Dumnezeu, uitând că răsplăteşte din neam în neam. Şi-au făcut de cap omorându-i pe toţi cei trimişi. Dar Dumnezeu din marea sa iubire, cu jertfa Crucii trece peste învârtoşarea lor şi le lasă pe acest pământ o casă de oaspeţi: Biserica. Sfântul Ştefan împreună cu sf. apostoli şi cu cei botezaţi formau deja Biserica lui Hristos.Tinereţe, virtute în curaj, crez şi mărturisire. Nu este lucru mic credinţa. Ea naşte sfinţenia. Cultivată odată cu tinereţea poate birui orice stavilă ridicată de întuneric. Lumea de azi aplaudă credinţa creştinismului dar stă la cotitură ca să-l îngenuncheze. Ştefan este primul mucenic al Bisericii creştine care îl vede pe Hristos stând de-a dreapta Tatălui. El este ,, coroana” celor care în vremuri grele pentru credinţă au spus <Da> lui Dumnezeu şi <nu> păcatului şi vicleanului..Astăzi a treia zi de Crăciun, când ne bucurăm că Tatăl L-a trimis pe Unul născut Fiul Său la noi, sf. Ştefan îşi dă viaţa, ca noi să avem mereu Crăciun.

Mucenicia  stă la temelia sf. Altare fiind Hristos ,,piatra” de care lucrătorii n-au vrut să ţină seamă. În istorie locul potrivnicilor nu se mai cunoaşte deoarece s-a dovedit că peste cine a căzut i-a sfărâmat. Timpul dovedeşte că Dumnezeu are dreptate şi niciodată vreun sfânt n-a mărturisit în zadar. Aşa că ne plângem fără rost când suspinăm cu vaiuri, dar ne permitem să cochetăm cu cel rău. Oricât ne-ar fi mintea luminată de pozitivismul vremurilor intelectuale mai rămâne în suflet ,,iesle” şi pentru El. Dacă ţi s-ar fi cerut să renunţi la toate din pricina numelui Său? Biografia acestui arhidiacon nu este doar exemplu, ci  puterea de a rămâne cu Dumnezeu, indiferent de consecinţe. Şi cu lucrarea Sfântului Duh se va deschide mintea şi gura multora care-L vor mărturisi cu preţul vieţii pe Iisus. Iar tie omule contemporan nu ţi s-a cerut decât credinţă şi nu martiriu. L-au lapidat dar nu totul s-a terminat, căci credinţa şi graiul au străbătut lumea şi cerurile. Să mori de tânăr pentru Dumnezeu este Taina şi răspunsul  moaştelor sfinte pentru cei care cred în. veşnicie. Pe Ştefan şi pe sfinţii nimeni nu i-a putut opri, nici chiar moartea. Stindardul crucii este purtat de pusnici, trăitor, sfinţii şi martiri care stau de veghe la piatra de temelie a Biseicii: Una Sfintă, sobornicească şi apostolească. Credinţa arhidiaconul Ştefan deschide cerurile ca noi să vedem în ceea ce crede el: Sf. Treime. Pentru râvna lui sf. Ioan Gură de Aur îl pomeneşte în scrierile sale ca primul dintre diaconi. Mai mare decât moartea este dragostea pentru Dumnezeu, de aceea ea nu cade niciodată. Diaconia este o treaptă în ierarhie cu o misiune specială de slujire,,,Dar si catre voi, diaconilor, care slujiti, de nevoie este si catre voi a vorbi, ca, cu multa osirdie, sa impartiti darurile acestea, ca nu mica munca apasa asupra voastra, daca, stiind pe cineva nevrednic, il veti ingadui sa se impartaseasca de masa aceasta;” Ura şi riposta de moarte a necredincioşilor erau micime în comparaţie cu credinţa lui. Încredinţându-se de Adevăr şi văzându-le mintea parşivă se roagă pentru iertarea lor. Ba mai mult! Ca Dumnezeu să nu le socotească acest păcat capital, care se rostogoleşte în gena urmaşilor şi face mare prăpăd. Doar ştiţi ce zice poporul: că totul se plăteşte. Răbdare şi iertare. Aşa ne-a învăţat Dumnezeu, iar sf. Ştefan face întocmai. Ce religie dumnezeiască avem! Vrăjmaşului să-i răspunzi cu dragoste! O fi plecat Stăpânul viei departe dar pe toate le ştie! Nu trebuie să fii trist, căci mucenicul Ştefan duce cu el Sus la împărăţie rugăciunile şi cererile noastre. Nu face compromis şi nu târguieşte credinţa. Răzbeşte prin chinuri şi se bucură pentru că şi-a scăpat sufletul nepătat. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat,apoape de Poarta care-i poartă numele, creştini şi turişti vin să cinstească, sau să-l cunoască pe primul mucenic a lui Hristos. Ce-o fi fost în mintea colegului său Saul care-i păzea hainele? Era înflăcărat şi zelos credincios al unei Legi vechii date cândva doar unui singur popor. Nici nu bănuia că şi din el, Hristos pe drumul Damascului, va face un propovăduitor al Evangheliei Sale, un apostol al neamurilor care la Botez va primi numele de Pavel. Ştefan urcă spre cer, iar apostolul Pavel prin căătoriile sale misionare încreştinează imperiul şi neamurile încep să învie. Într-o lume în care abia mai încape dragostea pentru Dumnezeu şi pentru semeni, iar omul pe zi ce trece este mincinos, Legământul pare fără rost. La timpul hotărât  tot de Stăpân, diferenţa o va face credinţa şi fapta bună a tuturor celor care strigă:,, Doamne Iisuse Hristoase, Vino! „Cine îşi pune nădejdea doar aici în pământ, niciodată nu va merge până la capăt. Iar arh.Ştefan vede Raiul. Să fugim din faţa înşelătorului acestui veac care ademeneşte chiar şi pe cei credincioşi şi numai dacă vom fi forţaţi să alegem:  vom spune DA, numai Bunului Dumnezeu. Va fi un cer nou şi un pământ nou. Atunci toţi vor înţelege de ce El aştepta de la fiecare roadele cuvenite. Sf. Ştefan le primeşte de la Iisus care stă în picioare lăngă tron, arâtându-i astfel recunoştinţa. Avelvie fiul marelui rabin după ce două zile trupul sfântului stătuse pe caldarâm pradă păsărilor şi fiarelor contrar legii mozqice şi romane,  îl îngroapă la Cafargamala. Se ştie  că pe la anul 415 circula o Apocalipsă a sf. Ştefan iar Edoxia soţia împăratului Teodosie cel Mic făcând săpături la Ierusalim, găseşte moaştele Sfântului. Cu ajutorului pr. Lucian  le aşează în raclă de aur şi zideşte pe acel loc o Biserică. Mai târziu invazia perşilor va duce la mutarea moaştelor în insula Minorca şi apoi ţn Cartagina. Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt va aduce în Moldova părticele din moaştele arh. Ştefan, iar Vasile Lupu va înmiresma cu ele biserica Mânăstirii Secu. Să ne străduim să mergem pe urmele sfinţilor. Şi văzându-ne râvna, El ne va îndinde mâna Sa.

pr. Zisu Iulian

,,Încununatu-s-a creștetul tău cu diademă împărătească, pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre mucenici. Că vădind nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău, de-a dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.”

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian