Iar Eu zic vouă !
Răsplata voastră va fi multă.
,,Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Sfânta Evanghelie după Luca VI, 31-36)
(Să cântăm împreună Antifonul 3 Fericirile)
Într-o lume plină de ură şi răzbunare aceste cuvinte rămân chiar dumnezeieşti şi dacă pământenii s-ar purta după sensul lor Împărăţia Lui ar fi în fiecare din noi. Dacă vrei să fii sincer şi îţi doreşti cu adevărat normalitatea sau cel puţin,,, paradisul terestru” să faci ceea ce spui că-ţi doreşti adică ,, binele”. Comportamentul firii umane păcătoase a devenit şovăielnic, plin de instabilitate şi relativ ca ţinută morală. Una zici şi alta faci. Ai vorba la îndemână şi de multe ori vrei să pari ceea ce de fapt nu eşti în stare să fii – Om. În vacarmul turbat al acestei lumi fermecătoare dar deşarte fiindcă este la un pas de a-şi pierde sensul, omul nu-şi mai găseşte rostul deoarece culege ceea ce seamănă de mii de ani. Pâinea de toate zilele este amestecată cu neghină care îl ,, înbolnâveşte” deşi el se simte aproape sătul. Cum ar arăta faţa acestei lumii dacă neamul ar fi împărătesc şi nu s-ar mai tăvăli în mocirla patimilor. Nu poţi cere milă , îngăduinţă şi iertare dacă tu nu poţi oferi decât viclenie, răutate şi moarte. Norma şi măsura carecterului tău trebuie să se manifeste cu demnitatea la valoarea numelui de creştin pe care-l porţi. Nu poţi schimba nimic dacă tu şi ai tăi nu vor să facă precum spune Domnul azi la Sf.Carte. Societatea are în structura ei etica binelui ca lege,dar îi lipseşte aplicabilitatea, duhovnicia, omenia. Toţi vrem să trăim într-o lume liniştită în care răul să nu -şi mai facă jocul murdar. Nu constrângerea şi pedeapsa pot modela sufletele ci doar conştiinţa izvorâtă din bună şi dreaptă credinţă. Cuvintele evangheliei s-au rostogolit peste neamuri ca ,, cine are urechi de auzit să audă” iar imaginea panoramică a tot ceea ce vedem şi auzim că se întâmplă dă calificativul de:,, a fi sau a nu fii”. Dacă vrei să faci parte din neamul lui Dumnezeu trebuie să fiii ,, model”; fiu care aparţii cerului..Civilizaţia creştină nu are motiv să nu reuşească deoarece Hristos ne aparţine. Numai aşa se poate face comparaţia şi diferenţa. Alţii nu pot tânji după Împărătie dacă noi nu mai avem haină de nuintă şi nu purtăm ,, îmrăcămintea ţesută de Dumnezeu.”. Evanghelia doar exemplifică anumite normative fireşti şi creştineşti care ne aparţin şi cu care se poate schimba mentalitatea lumii înconjurătoare. Superlativul credinţei noastre nu stă doar în sfaturi, porunci sau îndemnuri, ci în constatarea practică a trâitorilor care şi-au schimbat viaţa cu veşnicia. Aşa ar trebui să arate lumea sf. Treimi ca la început; un Rai. Dacă avem ceea ce se vede, înseamnă că omul a greşit fundamental . A ales rătăcirea, greutăţile, boala şi moartea. Suntem chemaţi zilnic să restaurăm şi să reclădim Împărăţia în sufletul nostru, ca apoi într-o lume a miliardelor să ne simţim Acasă. Dacă avem ceea ce trăim zilnic înseamă că n-am respectat Scriptura. Toţi se feresc de teocraţie vrând doar asumarea condiţiei umane şi a filozofiei educaţionale care instruieşte, sau poate dresa şi civiliza specia umană. Progresul fără religie tocmeşte oameni fără suflet ,,responsabili”pentru aici. Dar noi vrem Aici şi Dincolo;,, Precum în cer aşa şi pre pământ.” Braţul şi ochiul penal al legii îl pot domestici, lipsind însă perspectiva. viitorului Chiar dacă unele societăţi ateiste au încercat să dovedească clădirea omului nou fără prejudecăţi metafizice. Au eşuat deoarece a anulat şi îngrădit libertatea de alegere a sistemului de valori. Timpul dovedeşte din plin că natura umană caută să înţeleagă nu doar materia ci şi Sufletul. Motiv pentru care în ancestral religia tradiţională a păstrat valori morale primordiale cu care Creatorul l-a înzestrat pe Adam. Astăzi în sf. Evanghelie ni se aminteşte cum ar trebui să ne purtăm sau cum să rămânem oameni, dacă tot facem parte din neamul lui Dumnezeu. ,,Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric umblă şi nu ştie încotro merge, că întunericul a orbit ochii lui (I Ioan 2, 11).Structura creştinismului este iubire totală iar această zestre doar o activăm. Nu trebuie să facem ceva în plus doar să rostim rugându-ne; Tatăl nostru. Am uitat repede că de fapt aproapele şi fratele nostru suntem chiar Noi. Cum poţi răsplăti cuiva cu nedreptate, când tu şi casa ta îţi doreşti tot binele din lume? Şi totuşi contrariu se peterece la tot pasul. Dacă vrei să ai linişte în viaţa şi familia ta gândeşte înainte de a face o prostie. Aştepţi de la lume lucruri frumoase. Fii atent cum întorci atenţia! Orice gest al tău trebuie să fie ca şi cum în faţa ta se află Dumnezeu. Atunci nu îţi mai poţi permite nimic rău pentru că el este Bun, iar tu eşti zidit din dragoste.: „După aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.Creştinismul n-ar fi dăinuit fără iubirea vrăjmaşului şi toată fapta bună adusă peste capul lui. Numai în Noul Testament se propune alternativa desăvărşirii. Parcă se taie voinţa, pare ceva inposibil! Înseamnă că în firea noastră El a sădit şi puntea acestei treceri de neînţeles. Oare este peste putinţa omenească.? A te purta cumsecade nu este o slăbiciune, este mai mult decât o virtute este un Dar. Trebuie să priveşti peste nimicurile şi poticneala păcătoasă şi mârşavă a lumii acesteia . Uită-te la Cerul Treimii, Sus şi nu o să te dezamăgeşti! Ca să rămânem oameni a venit Fiul cu atâta jertfă. Înţelegi această tainică răscumpărare? Dumnezeu are răbdare numai ca să-ţi dai seama de planul Lui. La judecată toate întrebările ce ţi se vor pune vor fi în strânsă legătură cu felul în care ţi-a păsat de semenul tău. Nu ţi se va cere mai mult decât o puteai face. Credinţă şi fapte bune. Aceleaşi întrebări pentru toţi: săraci, bogaţi simpli sau deştepţi. Omul bun gândeşte: Tot cel ce se rătăceşte de la adevăr piere si, de aceea, ii este milă de el. Ura e la îndemâna oricui pe când iubirea vrăjmaşului poate încăpea doar în sufletulul unui bun creştin care a înţeles mesajul şi îşi doreşte mântuirea. Dacă ar fi doar o iluzie n-am fi avut sfinţi şi creştini care au iertat totul pentru Înviere. Ura au lăsat-o diavolului iar sufletul în mâna lui Dumnezeu. E un lucru virtos să fii ortodox nu doar cui numele ci un ostaş adevărat prin sf. Botez. Ortodoxia, adică credinţa adevărată te aşteaptă mereu la scaunul spovedaniei ca să iei cununa: Înpărtăşania. Să nu-ţi fie ruşine să zici, iartă-mă mai ales dacă simţi că ai greşit.! ÎFă binele şi rugăciune pentru cei care îţi vor răul! Deja eşti deasupra şi aparţii altei lumii. Indiferent de ripostă tu o faci pentru Hristos. Îngropi trecutul şi doreşti viitorul. Nu poţi face din viaţa ta un iad. Pentru ca să ai binele trebuie să te osteneşti, să fii înţelept şi blând. Când nu te aştepţi apare Minunea.! Oameni socotiţi de neânduplecat sau schimbat. Dacă-L ai pe Dumnezeu n-ai de ce să te mai temi. Istoria fiecărui popor începând cu poporul ales a avut şansa să probeze aceste cinci versuri de foc din Predica de pe Munte. Mulţi argumentează că abrogarea legii talionului şi impunerea unei păci pasive, ruşinoase, plină de compromisuri ar duce la robie. Lucrurile privite de jos cam aşa par, dar privite de Sus, de Cineva care cunoaşte gândurile şi măruntaiele noastre, ne vorbeşte de o altă Cale. A te lăsa în mâna lui Dumnezeu nu-i o pierdere de timp nici o ruşine. Ştim că satana este dezlegat şi îşi face de cap, dar după Armaghedon în valea Pângerii tabăra celor credincioşi deşi puţini la număr vor vedea ,,Cer nou şi pământ nou”. ,,Nu toţi vom muri dar toţi se vor schimba.” ,,Celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui,le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13), adică prin harul Duhului Sfânt. ” Biserica nu îngăduie răul şi citeşte pomelnicul de sănătate, iar rugăciunile de cerere sunt doar pentru îmblânzire şi nu blestem sau pedeapsă pentru cei care ne aduc necazuri. Folclorul popular poartă versuri memorabile „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău, E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău”. (Bogdan Petriceicu Haşdeu, Răzvan si Vidra).sau ,,Ceea ce tie nu-ti place altuia nu face!” Dumnezeu se ţine de promisiune. Dă jertfă pentru împăcare pe Unicul Său Fiu, Iisus Hristos. Ce părinte sacrifică copilul pentru nişte răufăcători. Ce dovadă mai mare vrei? Raporturile omenirii ar fi pe altă scară a valorilor dacă constituţiile popoarelor s-ar inspira din evanghelie. Ce bine este să locuiască fraţii împreună.,, Iubeşte şi fă ce vrei” spune fericitul Augustin, sau ,,Cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu imprumută”. Nu te mai preocupa de lucruri mărunte chiar dacă te afectează. Ajută cât poţi, restul completează Domnul! Nu îndrepţi tu minţile înferbântate chiar dacă eşti plin de dreptate. Lasă judecată lui Dumnezeu! Nu te-ai convins pe propia piele.,,Fericit omul care poate să iubească pe toti oamenii deopotrivă” zice Maxim Mărturisitorul Citeşte fragmente din istoria imperiilor şi să vezi că praful s-a ales! Totul a pierit lăsând vaiet, dar Dumnezeu a rămas. Lupta noastră este cu necuratul şi prin urmare trebuie să fie învins doar cu aceste arme: post şi rugăciune.( Să zicem şi noi cântând :Rugăciunea Tatăl nostru)
Dacă bâtrâna Europă ar fi trăit creştineşte n-ar fi dat dictatori care au adus jale şi sânge. Ce paradox ! Pe celălalt continent un martir precum Gandhi vorbea poporului despre iubirea colonialiştilor şi a reuşit. Dacă nu poţi ajuta pe cineva cel puţin nu-i face rău. Dimensiunea şi starea sfinţilor a aratat tuturor celor care vor să izbândească că totul este posibil. Legea şi prorocii vorbesc de 2 porunci esenţiale: iubirea Lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Acest lucru îl spune şi Sfântul Ioan Evanghelistul, zicând: ,,Dacă zice cineva că iubeşte pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20).Şi creştinul are măsura lui. Cel care huleşte adevărul şi nu caută decăt cearta trebuie ocolit, dacă nu ascultă de martori şi de soborul bisericii. Fereşte-te şi de omul eretic. Aici este o altă măsură a dragostei. Sfântul Apostol Pavel zice: Lepădaţi toate lucrurile întunericului (Romani 13, 12; Efeseni 5, 11).Judecata noastră nu se potriveşte cu planul Lui Dumnezeu. Să vorbeşti despre milă într-o lume căreia îi place mirosul prafului de puşcă sau să propui milostenia într-o lume avară în care copii lui Dumnezeui mor de foame! Dacă am fi creştini adevăraţi ar fi fost ca într-o poveste minunată viaţa pământenilor. Înprumuţi şi-ţi faci duşmani cu bani tăi spun cei păţiţi. Dacă am urma cuvintele evangheliei până la capăt ar fi altfel.N-am ajuns încă la treapta desăvărşirii. Câte nu se întâmplă în lumea noastră. Te îngrozeşti şi îţi ţiuie urechile fiindcă oamenii sunt departe de Evanghelie. Dumnezeu ne arată calea şi nu ne sileşte. Depinde de noi cum vrem să trăim .,,Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem.Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.”( Deut. XXX 19) .Sfântul Ioan din Gaza spune: „Dacă suntem drepţi, încercarea ce ne vine e spre înaintarea noastră, iar dacă suntem nedrepţi, e pentru iertarea păcatelor şi îndreptarea noastră, e un exerciţiu şi o lecţie de răbdare” Este un alt standard, o performanţă morală. Alt nivel pentru o lume care se vrea modernă şi nouă. Nu trebuie să încapă resemnarea ci harul şi sfinţenia.”Pe cel care Mă caută ii iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” (Pr. 8, 17) Coordonate zilnice: să te fereşti de rău. Dai voinţă iei putere. Nu cârti şi nu fi mândru!. Dacă eşti arţăgos controleză-ţi gesturile, nu murmura. Dă-i pace fratelui tău. Dacă simţi că vrea să se îndrepte dojeneşte-l cu răbdare. Atenţie la egoism! Un alt nivel de înţelegere şi comunicare. Posibilitatea există ca zestre genetică în fiecare din noi Nu toţi îl moştenim pe Cain ci mulţi avem chipul lui Abel şi rezistăm în mijlocul lupilor. Nu este minunat! Avem slăbiciuni, avem reminescenţe păcătoase ale firii decâzute, dar avem înger păzitor, Sf. Taine şi Biserică Nu ne lipseşte nimic, dovadă este rezistenţa la rău şi gândul desăvărşirii. Suntem chip şi asemănare. Aceste cuvinte sunt trăite de mulţi din semenii noştri purtători de trup şi vieţuitori în lume. Evanghelia nu-i idiologie sau lozincă. Lumea nu poate supravieţui fără dragoste. Ura produce autodistrugere. Şi pe deaupra omul are acces la veşnicie. Atunci când oamenii vor vedea văzduhurile sub steagul crucii lui Hristos deja trebuie să fie la alt nivel de pregătire duhovnicească. Aceasta este omul conştient pe care Biserica îl creşte. Dumnezeu nu ne porunceşte ci ne cheamă. Răul nu trece mai departe decât dacă-şi găseşte slugi. E uşor să negi decăt să-ţi recunoşti neputinţa. Cere ajutor, roagă-te! Aceasta este o chemare şi nu o poruncă. Pentru aceasta a venit El să ne spună că trebuie să fim buni. Dacă doreşti să fii pe Cale atunci harul te întânpină. Nu-i imposibil. Lumea trebuie să existe şi După Aceasta este ruga Bisericii către omenire. Pentru omul progresului şi al viitorului nu încape teoria suficienţei fiindcă suntem Speciali-Personalităţi, nu turmă de indivizi.. Răul are dimensiunea lui dar poate fi stopat dacă faci binele: nu se mai poate înmulţi. Intriga şi răzbunarea propusă chiar de civilizaţia noastră în unele filme dovedeşte complicitatea şi ipocrizia acestei culturi. Am rezistat minunat ca turmă mică în mijlocul haitelor luciferici.Aparţinem sf. Treimi. Avem mijlocitori pe Maica Domnului , îngerii şi ierarhiile cereşti cu toţi sfinţii. Mediatic lumea sancţionează răul, dar indirect îl multiplică ca informaţie. Pare o complicitate sugerându-ne că nu putem scăpa, fiindcă Dumnezeu întărzie să intervină. Dumnezeu propune ca Învăţător un alt sistem de relaţie socială, având la bază principiul Scripturii care nu dezavantajează pe nimeni: doar înbogăţeşte şi nu sărăceşte, Respectarea Decalogului şi crezul Fericirilor. Cuvântul dat rămâne ca un jurământ sfânt, binecuvântarea este pârintească pe când blestemul este diavolesc. Binele devine social fiind o conduită a omului care nu a uitat de Dumnezeu şi nu poate să-şi permită a se înhăita cu tâlharii care au pactizat cu necuratul. Lumea era pregătită pentru a avea o altă cetăţenie. Creştinismul primşte prin Botez pecetea darurilor Sf. Duh, vrând să facă din noi cetăţeni pentru a sta la nunta Fiului de Împărat. Nimeni nu trebuie să-şi facă rău singur. Totul este pe limbajului comun al tuturor veacurilor. Azi acest mesaj are aceeaşi conotaţie şi-l poţi decoda rapid dacă vrei să-ţi fie bine. Într-o zi spune slăbănogului vindecat în auzul lor,, Ai grijă să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ceva şi mai rău”. Nu poţi suporta răul la infinit trebuie să ieşi la lumină. Robia nu-i o stare firească şi n-o poţi transfera ca o zestre. Alergătura lumii şi tropăitul zgomotos pare să semene a rătăcire dacă omul nu-şi găseşte cadenţa paşilor care să-l ducă pe Cale. Adevărul şi Viaţa nu rămân lozinci, ci starea de bine pe care o caută orice muritor. Nu poţi trăi în acest vacarm fără scop şi sens. Ai nevoie de linişte. Provocarea o face mereu răul expus care-şi bate joc de noi vrând să schimbe drumul. Cartea Sfăntă îţi aduce aminte şi de o altă preocupare, o altă hrană ca să-ţi limpezeşti raţiunea şi să înţelegi care îţi este menirea. Dacă te vei ocupa de meschinării şi intri în trocul porcilor nu vei mai avea stare. Mereu vei căuta strategii şi vei face planuri mârşave chiar dacă vrei să te salvezi. Şi aşa apar compromisurile pentru că niciodată nu poţi sluji la doi domni. Dacă tu vrei să rămâi cu cerul serafimic nu poţi să-l îmbrânceşti pe aproapele tău în intuneric. Ca la proverbe şi sunt destule dacă vrei să înveţi din experienţa poulară şi păţaniile bătânilor:,, Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. V-aţi întrebat de ce Mântuitorul a răsturnat tarabele zarafilor şi a schimbătorilor de bani din Templu? Specula şi camăta, dobînzile, împrumuturile practicate azi sunt neguţătorie şi sunt departe de sfinţenie.,, În dar aţi luat în dar să daţi”. Într-o lume a consumului şI schimburilor de mărfuri se zice că nu se poate progresa economic decât în felul ăsta. Şi totuşi este multă sărăcie pentru că a dispărut cinstea şi omeniea. Exemplu unei societăţi perfecte a fost posibil în Biserica primară a sf. Apostoli cât timp primii creştini s-au purtat ca la Scriptură. Anania şi Safira au minţit Duhul Sfânt şi fiindcă au fost necinstiţi au murit pe loc.Cel puţin încercaţi să ajutaţi fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Mila şi milostivirea creştină nu sunt stări şi sentimente de slăbiciune ale demnităţii umane ci sensibilităţi cuprinse de virtute. Cine n-a invatat de la Duhul Sfânt sâ iubeascâ, acela nici nu se va ruga pentru vrâjmaşi. Ajutaţi fără interes şi vei simţi nobleţea şi demnitatea omului din tine, care poate face ceva bun pentru cel de lângă el. Să nu uite nimeni căci atât lenea cât şi lăcomia sunt păcate de moarte.Poporul spune sincer şi verificat ;,,Cu ce dai cu aceea şi primeşti.’ Iar la judecată vor persista întrebările milei creştine. Iar răspunsul este firesc:,, Întrucât aţi făcut unuia din aceşti prea mici Mie Mi-aţi făcut.’ Sf. Ioan Hrisostom ne povăţuieşte să nu facemi răul, să nu ne răzbunăm după măsura suferinţei, să nu ne împotrivim, să lăsăm ca Dumnezeu să răsplătească. Îndură şi răbdă până la capăt, să mulţumeşti lui Dumnezeu că îţi dă aici asemenea încercări. Întoarce şi obrazul celălalt, să nu urâm, să nu fim trişti, să nu-i judecăm şi să-i iertăm, să ne străduim a ne împăca, să fim miloşi ca să-i putem compătimi şi recupera, să nu cerem nici răzbunarea, să-i faci binele iubindu-l, socotindu-i prieteni., să te rogi pentru el.. S-ar zice totuşi că porunca este utopie!,,Trebuie sa avem un singur gând – spune Sfântul Siluan: ca toţi să se mântuiască”.( Putem cânta:Unul Sfânt )
Trăiţi în dragostea Scripturii! Aşa ne sfătuieşte apostolul Pavel Epistola întâia către Corinteni cap. 13.
pr. Zisu Iulian
Puteţi asculta 2 emisiuni televizate având ca temă Predica de pe Munte
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian