Ascultă creştine de sfinţi !

 „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor !”

În istoria pământenilor s-au petrecut fapte înspăimăntătoare începând cu fratrigidul lui Cain. De aici încolo lumea pervertită de păcat şi atinsă de acest sindrom a scos la drumul mare tot felul de tâlhari, dictatori şi criminali pe care istoria îi pomeneşte deoarece au lăsat în urna lor sânge şi lacrimi. Satan s-a înverşunat din început pe oamenii providenţiali şi aleşi din mijlocul neamurilor, care aveau misiunea să aşeze lumea ca la început cu faţa spre Dumnezeu. Oameni drepţi, prooroci şi sfinţi au vorbit în numele Domnului şi mai toţi au plătit cu viaţa pentru Cuvântul Adevărului. Fiidcă sf. Scripturi păstrează nealterat Revelaţia, aici veţi găsi în scurte biografii repere sacre, care n-au contenit de atunci să vorbească lumii despre un alt drum şi o altă Împărăţie. Luna august este ultima lună a calendarului bisericesc şi poartă în cele 3 sărbători înscrise cu roşu un timp liturgic al mântuirii noastre care vorbeşte creştinilor de semnificaţia eshatologică. Pe Tabor ne aminteşte că în a 6-a zi a fost creat omul iar trăirea acelui moment de apostoli anticipează raiul zicând:,, bine este nouă să fim aici”. Dovadă că în 15 august avem Adormirea Maici Domnului care merge întru Împărăţie fiind ,,mai cinstită decât heruvimi şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii.” ŞI astăzi ni se spune că nimeni nu intră în ceruri fără pocăinţă, motiv pentru care icoana Bisericii Deisis îl prezintă pe Ioan Botezătorul cu aripi îngereşti stând de-a stănga Mântuitorului Hristos şi de-a dreapta fiind Maica Domnului .

,, Dumnezeu s-a milostivit” – Iohanan. Ioan nu este un mister. Are viaţa şi activitatea publică. Fiu de preot care a scăpat când au fost ucişii pruncii din Betleem şi nu s-a ascuns la Qumram fiindcă eseenii în manuscrisele lor s-ar fi lăudat cu un aşa profet. Tatăl se numea Zaharia, preot al Legii Vechii şi slujea la Templu din Ierusalim, iar mama pe nume Elisabeta era din neamul lui Abia, descendentă a semintiei lui Aaron şi erau rude cu Sfinţii Părinţi Ioachim si Ana.. Deşi erau bătrâni, părinţii şi-au dorit un copil, iar Dumnezeu i-a ascultat. Şi s-a nascut în cetatea Orini. De mic copil crescuse sub rănduiala Legii sfinte iar pe la 16 ani ia drumul unei alte şcolii: pustietatea iordanului. În anul 26 d. Hr. şi primul an al domniei lui Pilat din Pont ,, îngerul Domnului” aşa cum îl numeşte proorocul Maleahi îl face cunoscut lumii pe Fiul lui Dumnezeu. Împărăţia cerurilor nu este doar o dorinţă a unora ci o realitate pentru cei credincioşi. Ea trebuie să se întipărească ca o pecete  a Sf. Duh în fiecare din noi prin taina sf. Botez. Cei care alergau la Ioan să fie botezaţi cu botezul pocănţei trebuiau să facă fapte vrednice de căinţă. Între cele 2 Testamente Ioan arată cu degetul către Cel care trebuia să crească şi să ne mântuiască . Să modelezi sau să salvezi sufletul cuiva e lucru anevoios şi enorm: dar să schimbi mentalităţi colective ale unui popor ce se socotea teocratic! Ce misiune, ce sfinţenie, ce ales! Începutul Noului Testament îl face Ioan, pregătind poporul. Şi-a făcut datoria ca la Sfânta Carte. N-a dezamăgit pe nimeni şi unii i-au rămas devoţaţi ca ucenici, chiar dacă el le-a spus că şi-a încheiat misiunea. Şi astfel se pune început adâncii smerenii. Ce sentiment nobil, ce calitate să recunoşti că rolul tău istoric între pământ şi cer s-a încheiat şi să arăţi mereu spre Hristos! Ascet şi sfănt rămâne ales de Dumnezeu: propovăduitor, mărturisitor Înaintemergătorul şi Botezătorulu Domnului. Sihăstria Iordanului a dat roade pe care omenirea de atunci aleargă să le culeagă încontinu. Ţinuta, comportamentul ca şi înfăţişarea erau deja în contrast cu lumea şi apucăturile ei. Icoană de monah prinsă la mijlocul celor 2 Testamente ca toţi cei vechi şi cei noi să se întălnească în icoana ÎNVIERII. Crucea Mică a sfârşitului de august şi Înălţarea sf. Cruci la început de An bisericesc tot cu post în 14 septembrie. Şcoala lui n-a fost rabinică ci inspiraţia Duhului Sfânt. El nu face petiţii sau cereri lumii sau autorităţilor, ci doar mărturiseşte având aprobarea lui Dumnezeu care l-a trimis Atunci. Nu a vrut nici să intimideze pe cineva, nici să fie linguşitor ca să se facă plăcut, ci direct: cu subiect şi predicat La întrebare şi dorinţă un răspuns ferm. Trebuie ca lumea să se schimbe. Un alt comportament:o viaţă nouă cuprinsă de căinţă.Toţi care veneau simţeau că nu se mai poate merge în această mocirlă mirositoare. Deja cu Ioan făceau primul pas spre Viaţa veşnică.Toţi care înţeleg lucrarea sfântă au început să-şi facă Tema. Au crezut în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu. S-au încreştinat cel puţin vreo 2 miliarde şi ceva iar ceilaţi sunt aşteptaţi cu răbdarea unui Dumnezeu pănă la examenul final:,, când nu toţi vom muri ci toţi se vor schimba”. Toţi cei chemaţi vor regreta dacă nu vor veni după El, pentru că Hristos nu mai este doar Mielul blând care ridică păcatele lumii: ci Judecător. Ţinută adecvată ca şi discursul sobru care chema pe evrei dar şi pe păgâni voind să distrugă năravurile rele. Hrana era aleasă fiind socotită curată de toţi.  În 29 august creştinătatea şi pământeni ar trebui să se opresacă din fuga timpului şi să se roage sf. Ioan ca Domnul să ne ierte. Vicleanul om şi irozii vremii au omorât pe Ioan Botezătorul:,, Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare”…  şi,, de care lumea nu era vrednică”. Şi totul se întâmplă în istoria noastră cu personaje reale, anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29.) Evenimentul a avut loc în timpul regelui sau mai bine zis tetrarhului Irod Antipa care conducea Galileea şi Pereea. El era fiul regelui idumeu Irod cel Mare. După moartea lui Irod cel Mare, Ţara Sfântă a fost împărţită între fiii acestuia, astfel: -Irod Arhelau stăpânea Idumeea, Samaria şi Iudeea; -Irod Antipa stăpânea Galileea şi Pereea; -Irod Filip avea stăpânire redusă şi anume: regatul de nord şi est de Marea Galileii. Toţi cei vii şi morţii chiar aşteptau pe acest Ioan. Citiţi-i viaţa din evanghelii ca o relatare povestită de contemporani şi veţi înţelege de ce Irodiada şi toţi nelegiuiţii de-a lungul veacurilor n-au suportat  dreptatea şi au procedat precum  Irod azi. În Scriptură se spune că sângele lui Abel  vărsat pe nedrept strigă ca şi  la tăierea capului sf. Ioan în conştiinţa umanităţii, unindu-se până la Apocalipsă cu strigarea sfinţilor: ,, Până când Doamne vei mai  răbda?”. Imoralitatea a cuprins din vechime pe bogaţi şi pe cei săraci, pe slugi şi pe împăraţi şi numai Dumnezeu ştie câţi s-au păstrat precum fecioarele înţelepte pregătite pentru ceasul de Nuntă. Ne mirăm când  în viziunea sa din Patmos ucenicul iubit de Domnul spune că au mai rămas foarte puţini din cei aleşi. Vorbele lui Ioan nu-i dădea linişte cuplului spurcat şi se aştepta moment potrivit, deoarece poporul îl iubea pe Ioan şi nu avea provincia nevoie de răsmeriţă. În fiecare an la evrei era obiceiul ca regele lor impus de Roma să-şi sărbătorească aniversare. Era o zi relaxată cu jocuri şi întălniri în vechea Cetate. Personalităţile regatului se adunau la palat şi cu dansuri specifice urmate de chefuri făceau dezmăţ mare. O zi macabră, tumultoasă, între extaz şi turbare.. Prin agonia băuturi şi a desfrâului urzeşte satana planul de a ascăpa de marele prooroc care îl botezase pe Fiul lui Dumnezeu. Ierusalimul arăta ca un bastion roman căruia Iulius Caesar îi lăsase doar religia tradiţională şi familia regală  ereditară. Urmaşi ai fraţilor Macabei, poporul era nemulţumit, dar partidele istorice făceau jocul  cuceritorilor. O parte din ei care se împotriveau s-au retras în munţi şi crăpăturile pământului, ducând cu ei pergamente şi scrieri din Tora cu năzuinţele înaintaşilor începând de la  Avraam. Îşi doreau dreptatea şi sfinţenia. Poporul era dezbinat şi terorizat şi asuprit de dări. Cărturarii şi farisei instigau. Irod profită şi simte că acum e momentul să scape de incomodul profet deşi:,, îl ştia om neprihănit şi sfânt şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă”.. Era o aşteptare întunecată într-o încleştare înverşunată. Conplotul ticluit era urzit, iar Irod pătimaş fiind cade în cursă. Promite pentru un dans al Salomei în faţa oaspeţilor cu jurământ,orice: jumătate din împărăţie chiar. Satana te aduce pe buza prăpastie şi apoi cazi singur. Degeaba i-a părut rău fiindcă s-a conformat.  Patimile şi luxul slăbiciunea firii întreţinută de plăceri. Izabela soţia regelui Ahab prigoneşte pe Ilie, împărăteasa Eudohxa îl trimite în exil pe Ioan Gură de Aur, iar istoria şi păcatele se rostogolesc cu ajutorul celui viclean şi cuprinde toate epocile. Minciunea şi destrăbălarea trebuiau să înceteze. Toţi care stăteu în jurul acestei ,,vulpi viclene” numit Irod, dacă nu-i acceptau mârşăviile, intriga,complotul şi dezmăţul plăteau cu moartea. Ocazia are chilipirul dar şi reversul ei. Snzualitatea şi pornogafia a adus din nou Sodoma şi Gomora. Ce context păcătos care ajunge pănă la noi şi în mrejele căruia cad şi mulţi creştini.Singurul tău jurământ este doar în Crez şi se rosteşte ca act liturgic la Sf. Liturghie în faţa sf. Treimi. Crimele ordonate de Irod au ajuns la urechea Romei. Nici Senatul nu l-a înţeles şi în loc să-i reînoiască mandatul îl exilează cu familia în Spania. Blestemul îi ajunge pe toţi iar dezmăţata  fată este răpită de piraţi, făcută sclavă se îneacă într-un râu unde gheaţa îi retează capul. S-a ales praful de toţi. Pentru moment doar vicleanul a triumfat. Ucenicii i-au înmormântat trupul. Irodiada ajunsă în mizerie şi lipsuri a păstrat ascuns o vreme trofeul pe tipsia de aur care spune tradiţia  o mustra cu aceleaşi cuvinte:,, Nu ţi se cade”!. Ioan nu tace când are de spus Adevărul. Ioan adună în el toate virtuţile tuturor drepţilor şi profeţilor care rosteau acelaşi mesaj: Dumnezeu! Ioan primul mucenic moare pentru Epifanie la doar 32 de ani. Şi aşa urmând Calea, Adevărul şi viaţa: rămăne model. Este zi de post negru aproape de o Vinere Mare. Scena cu icoana zilei este o piesă dramatică care se joacă încă având alte personaje. Câţi sfinţi în închisori nu şi-au luat sentinţa de la călăi prigonitori ai dreptei credinţe? Încă ne mai este frică de adevăr sau de cel viclean? De ce facem mereu compromisul? Până când o să fim răbdaţi? Sf Ioan nu s-a temut de moarte nici când şi-a trimis ucenicii din temniţă la Iisus. Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.” Un veşnic răspuns pentru chenoza Întrupării.,, Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” Glasul conştiinţei nu trezeşte dracii ci doar oameni care mai au în ei suflet. Păcatul este mai tare decât înclinaţia spre bine? Degeaba i-a părut lui Irod rău căci necuratu îşi făcuse jocul. Mândria, ruşinea, promisiunea deşartă fac tovărăşie şi clică cu răul. Dacă Irod şi demnitarii cei din culise ca şi oaspeţii conspiratori ar fi coborăt cu ceva timp şi ei la Iordan cu mulţimile să asculte şi să pună întrebări precum vameşi, soldaţii, fariseii, azi nu era doliu în creştinătate. Toate nenorocirile în istorie se puteau evita de la inchiziţie până la genocide dacă ar fi crezut cu adevărat în Treimea Sfântă. Postim aspru azi ca să nu mai greşim mâine. Cumpătare este o mare virtute care încă lipseşte acestei lumii. Să te dedici lui Dumnezeu fără să faci compromisuri nici cu tine nici cu altcineva. Nu doar sf. Evanghelişti vorbesc depre el, ci şi  istoricul preot iudeu din secolul I, Iosif Flavius (Antichitati iudaice 18, 5, 1-3) Este post aspru nu doar ca regret sau amintire ci un ,,memento” către toţi care nu trăiesc după Legea lui Dumnezeu. Păcatul propus ca tentaţie omului rămâne neascultare şi aduce moarte. Beţia ,desfrâul şi toate celelalte păcate duc în iad. Ioan face început tuturor martirilor care vor suferi pentru evanghelia crucii lui Hristos. Curajul demnitatea, mărturisirea sunt virtuţi nobile  care păstrează nealterat chipul primordial. Cu trupul în pământ iar el cu sufletul la Dumnezeu. Moaştele sale cu mâna neputrezită dusă din Antiohia la Constantinopol de diaconul Iov salvează mereu suflete nevinovate. Capul său stă mărturie printre păgâni la capela sfântului în Damascul Siriei. N-au putut să-l scoată afară din Biserică căci atunci când au lovit în mormânt sânge a început să ţâşnească şi n-a contenit decăt după rugăciunile partriarhului chemat să se roage ca să fie iertaţi. ,, Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea şi chiar pe îngeri?” Avem în icoană pagina morţii unui sfânt. În temniţa fortăreţei Maherus se curmă glasul Botezătorului iar deasupra se aude zgomotul şi tropoitul de incest care voia să acopere rugăciunea lui Ioan. Valoare Înaintemergătorului căntărită de mintea bolnavă a lui Irod: chiar credea că valorează ceva! Doar văzuse primul în istoriea pământenilor Treimea cea Sfântă şi Nedespărţită. Ca şi mulţi Irod a avut şansa de măntuire dar a refuzat-o. Aveţi grijă cum chibzuiţi şi socotiţi lucrurile grăbindu-vă să reabilitaţi călăii şi dictatorii! În creştinism ziua are sensul ei, este diferită. Pentru noi este şi sfântă pentru că Liturghia este a noastră.

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule !

Cântările Doamne mântuieşte! Şi ne auzi

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian