Cuvinte de folos
,,Dumnezeu celor mândrii le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har” 10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. […]
,,Dumnezeu celor mândrii le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă har”
|
Pentru a te întâlni cu Dumnezeu trebuie să faci totuşi un pas, un gest, un ritual si un mic efort. Si asa, de aici de pe acest pamant a inceput drumul spre cer al omului care doreste sa nu ramana singur. Personajele prezentate azi poartă un nume generic prin tagma din care fac parte, dar pornesc pe acelasi drum unde era Templul lor. Un vameş şi un fariseu cu nume uzuale în istoria Cărţii sfinte prin tipologia caracterului şi faptelor pe care le făceau. Comportamentul lor într-un spaţiu sacru, este exemplificat de Hristos care dă verdictul şi modelul închinării şi adevaratei rugăciunii pe care de fapt o aşteaptă de la noi Dumnezeu. Acum şi oricând, comportarea lor prezentata de sf. Evanghelie devine oglinda în care ne putem recunoaşte aşa cum suntem fiecare din noi. În ortodoxie exemplul este rânduit de Sfinţii Părinţi în această perioadă în care am intrat, socotită a Triodului, când cărţile de strană cântă; Uşile Pocăinţei, La multimea faptelor mele şi în Cărările mântuirii voi merge. Intenţia este de a pregăti conştiinţa, voinţa si căinţa omului până la marea Înviere, când Lumina Lui Hristos va scoate la iveală faptele şi lucrul făcut la întuneric. Vameşul şi fariseul urcau într-o zi la templu să se roage. Se socoteşte o stare de normalitate preocuparea lor pentru ca isi faceau timp pentru suflet. Din început se deosebesc doar ca port, apoi se distanteaza chiar daca stau sub acelasi acoperamant al Cortului Sfant . Fariseul, că nu degeaba se numeşte aşa, stă drept în faţa Sfintei Sfintelor, ţanţoş, mândru, încrezător în faptele sale. Formula de adresare imperativă şi înşirarea contabilă a faptului că postea de două ori pe săptămână şi că mai dădea şi zeciuială, a crezut că sunt suficiente în această declaraţie verbală, solemnă. Însă celălalt, adică vameşul, s-a retras într-un colţ şi stând cu capul plecat se ruga zicând: “Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”. Deja vedem deosebirea, iar departajarea o face gestul şi vorba lor. Printre altele, uitând parcă de ce venise şi că judecata este doar a Domnului, fariseul mai şi spune că nu este ca ceilalţi oameni răpitori, nedrepţi, adulteri. Mai grav este că adaugă: ,, sau ca acest vameş”. Chiar dacă avea dreptate, toate astea nu erau problema lui. Aroganţa, invidia, iubirea de sine îl însoţeau până şi aici, ceea ce a făcut ca numele lui să apară în dicţionar cu un vot de blam. Vameşul despre care ni se spune că ,,mai îndreptat s-a întors la casa sa”, îşi făcea rugăciunea sa asa cum simtea. Ştia că nu este vrednic să privească măreţia Altarului, că doar El le ştie pe toate, iar inima smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Exemplul pocăinţei sale a rămas deja un model la care Iisus mai adaugă: ” Iar voi când vă rugaţi să ziceţi asa:,,Tatăl nostru care esti in ceruri…” Învăţăm că drumul spre Biserică şi rugăciunea devin sensul vieţii noastre. Să ne ferim de fariseism, căci în faţa lui Dumnezeu toate sunt descoperite. Să cultivăm adevăratele virtuţi ca să putem rodi şi apo culege roade. Să auzim în liniştea slujbei aceste cuvinte sfinte: ” M-ai îndreptăţit s-a întors acesta la casa sa.” si sa zicem mereu;,, Dumnezeule , milostiv fii mie pacatosului!”
pr. Zisu Iulian
In fisierul audio gasiti la nr. 137 o emisiune televizata.
Câinii de la trapeza Stăpânului
,,Si iata, o femeie cananeanca din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii LuiIl rugau, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra. Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma. El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela.” (Matei 15, 21-28)
In fisierul audio la nr. 50 puteti asculta o predica pe aceasta tema
Astăzi auzim strigătul unei mame îndurerate şi vedem o femeie cananeeancă din părţile Tirului şi ale Sidonului disperată, care pentru a-şi salva fiica striga din răsputeri; ,,Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol”. Canaane, pământ sfânt din care curgea cândva lapte şi miere! Aici in Tir şi Sidon pe malul Mediteranei cu pământuri ocupate cândva de Alexandru Macedon, această necăjită luptă cu umbrele trecutului ca să aducă bucuria în casa ei. Deşi nu-i cunoaştem numele se spune ca era de neam mare şi de aceea a ieşit din hotare, ca să caute alinare. Văzând ucenicii că Domnul nu-i răspunde au stăruit rugându-L,, Dă-i drumul, că strigă în urma noastră”. Şi era o femeie păgână; ghini Hananea. ,,Uită-mi-te însă că apostolii au fost biruiţi, n-au reuşit nimic, iar femeia a reuşit”! (spune Sf. Ioan Gură de Aur). Nu face pasul înapoi şi nu s-a supărat pentru că Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. La cine să se mai ducă, venea de departe şi cheltuiese toată agoniseala vieţii sale! Ştia că este ultima ei speranţă şi nu-şi putea permite să piardă momentul. Nu-I mai pasă de lume, căci până acum primise doar compasiune şi indiferentă. Au înţeles-o, dar nu puteau face nimic. Îi ţine drumul lui Hristos, ştiind că El este ,,Calea şi Viaţa.” Era nevoie doar de o ,,firimitură” de la Ospăţul Stăpânului, ca fata să se izbăvească. ,,Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.” Simţea că dacă face pasul înapoi şi cade în deznădejde, pierde totul. Vestea că este Mesia trecuse spaţiul şi timpul şi ea avea în suflet fiorul credinţei. Copila suferea acasă iar ea era pe drumuri şi Dumnezeu acum în faţa ei. Clipe de framântare şi zbucium, dar o mare nădejde. Scenă dramatică, tensiune şi pragul credinţei. Femeie aceasta avea casa bântuită de un demon. Doar Dumnezeu mai putea slobozi copilul! Oare mă va scăpa Domnul? ,,Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă!” Ce metanie şi ce închinare! Strigătul şi rugăciunea ei fac istorie. Fără a mai ţine seama de cei din jur această libaneză, cu rugăciunea lacrimilor şi un Crez devine creştină. Şi la Taina Sfântului Maslu mereu se citeşte această Sf. Evanghelie. O lecţie de viaţă în care răul poate fi biruit. ,,El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.” Deşi mustrată pentru că stramoşii ei l-au părasit pe adevăratul Dumnezeu, îndură cu stoicism, asumându-şi păcatele ei şi ale înaintaşilor, Se închină ca Învăţatorul să mai facă o minune! Striga într-o lume haotică care nu are ecou şi toţi se fac că aud, dar…bâjbâie. ,,Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”. Înaintaşii greşiseră enorm, iar ea se roagă pentru a-i fi ridicată povara. ,,Cuvântul spus cu dragoste nu întărâtă niciodată”, spunea Sf. Teofan Zavorat O lecţie de viaţa şi o recomandare pentru noi care nu vrem să avem astfel de probleme. ,,Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul”( II Corinteni VI,17-18). Femeia cananeancă trece examenul credinţei. Dumnezeu nu are ,,hotare”, iar Binele trebuie împărţit celor care cred. Toţi aşteptau finalul; apostolii, femeia cananeeancă şi mai ales poporul gloatele. Răspunsul a venit; ,,O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela “(Matei 15, 21-28). Mare este puterea credinţei! Credinţa şi rugăciunea cu lacrimi fac minuni în Biserica lui Hristos şi în viaţa creştinilor! Credinţa vindecă, iartă, izbăveşte de primejdii, înviază din morţi; indiferent de loc, de vîrstă şi de distanţă. ,,Nu minunea este cea care dă naştere credinţei în sufletul omului, ci credinţa dă naştere minunii”, scria Dostoievski. O lecţie a rugăciunii neâncetate şi stăruitoare. Cananeanca este chipul mamei care strigă după Dumnezeu pentru copilul ei. În şuroiul de lacrimi a stat rugăciunea, dragostea, jertfa şi suferinţa. Şi împreună cu Sf. Ambrozie spunem şi noi; „nu poate să se piardă fiul atâtor lacrimi”.
Azi şi în veci lui Dumnezeu I se face din nou MILĂ!
pr. Iulian Zisu
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
,,Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. (sf. Evanghelie Matei cap. 24)
Frati crestini!
Multe sunt darurile pe care Dumnezeu le da oamenilor ca sa se mantuiasca. El nu poate uita zidirea Sa chiar daca noi in drumul nostru am devenit slugi. Avutia Lui este multa ,caci numele Sau este mai presus de orice nume,iar imparatia este vesnica. Ramane pe veci Domn si Stapan, Atottiitor si Imparatia este fara hotar. Este gospodarul Cel bun care da fiecaruia dupa trebuinta, ca sa scape,, ceea ce a mai ramas din caderea aceea”. Nu ramane nepasator fata de creatia Sa si pentru acest motiv a trimis in lume pe Unul Nascut Fiul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos. El rosteste celor la care a venit aceasta pilda, chemandu-i pe cei trei robi si daruindu-le din nou ,,talanti ‘ca sa dobandeasca ceea ce pierduse:Raiul. Fiecaruia i-a dat dupa puterea lor, caci ne cunoaste in parte, apoi El a plecat ,,departe’ ca sa nu se simta constransi si sa aleaga. In pilda se prezinta ca un om ,,oarecare” ,fiindca ,, El a luat chip de rob, asemanare noua facandu-se’’,spune apostolul Pavel. Cu toate acestea toti auzisera si stiau ca in veci este Stapan si ,,Facatorul celor vazute si celor nevazute”. Cele 3 slugi care si-au risipit talantii suntem noi cei de ieri si cei de azi, care am mai primit dupa cate rele am facut, proportional talanti. Acum vazand Atotmilostivirea Creatorului, in ceasul al 12-lea sa castigam Cerul. Cine se poate plange de ,,lipsa “ca nu a primit barem un talant? Fara sa mai stea pe ganduri cei care au primit 5 respectiv 2 talanti, stiind deja hatisurile din lume si cum sa se fereasca de pacate, au gasit ,,calea’’ ca sa-si inmulteasca darul punandu-l in slujba lumii. Deja au simtit ca timpul curge in defavoarea lor si ca de fapt ,,gluma “s-a terminat. N-au mai zabovit, caci auzisera de patania acelor ,,Fecioare neintelepte”, asa ca imediat cu munca si rugaciune au recuperat totul,inclusiv timpul pierdut.In tot acest rastimp cel care primise doar un talant nemultumit de inegalitatea facuta de Stapan, asteapta. Viclean si lenes cum era, banuind ca si pana acum ca El o sa intarzie ca sa-si faca dreptate, nu a profitat de chemare si de darul primit. Ingroapa talantul in pamant si isi vede de ,,viata”. Ce parere aveti daca talantul s-ar numi,, sanatate” sau orice alt dar? Era logic ca acest neispravit care a refuzat mana intinsa a Domnului sa piarda totul, iar locul de veci sa fie intunericul. Desi suntem cartitori si mereu nemultumitori, sa fim cu luare aminte ori de cate ori auzim la sf. Biserica aceasta evanghelie. Sa multumim pentru talantul primit si sa ne straduim ca sa-l cheltuim pe ce trebuie, daca vrem sa ne mantuim. Esti prea istet si priceput ca sa ramai viclean. Te rog priveste la tine si vei constata ca nu-ti lipseste nimic. Esti o faptura minunata. Multumeste pentru toate! Acestea zicand, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, sa auda!“ (Matei 25, 14-30) Amin!
La acest cuvant de invatatura se poate adauga:
-A fi harnic si constient nu-i pacat ,ci doar lacomia si lenea sunt capitale.
-Nu ni se da mai mult decat putem duce-asa zice si proberbul
-Cand faci bine trebuie sa cheltuiesti .
-Intrebarea ramane permanet;ce facem cu darul primit?
-Greutatea unui talant sau talent inseamna nu numai o masura cantitativ valoroasa ci si folosirea aptitudinii.
-Castigul este starea, mijloacele constiente pe care trebuie ca omul sa le valorifice spre a actiona si intelege Imparatia.
-Darul aruncat in pamant nu are cum sa rodeasca sau sa straluceasca.
– Progresul umaniatii si Cautarea Imparatiei sta in aceste harisme pe care le-a pus la temelia ca ofranda, jertfa, ca omul sa se indumnezeiasca.
-In lumea veche pentru acesti talanti trebuia sa lucrezi cam 15 ani.
– Nu frica de a face binele, te poate indreptati.
– Trebuie sa faci ceva bun atunci cand primesti in dar.
– O comoara nu se ingroapa ci se pune la indemana tuturor.
– Sa nu vi se para ca Dimnezeu este nedrept.
– Darnicia aduce prosperitate .
-Imparatia Lui se va da neamurilor care fac roade.
-Dumnezeu nu intarzie niciodata.
-Prin „cinci talanţi” comentatorii înţeleg cele cinci simţuri, prin „doi talanţi” sufletul şi trupul, şi prin „un talant” fiinţa cea una a omului.
-Cele cinci simţuri i s-au dat omului ca să se folosească de ele spre mântuire.
-Omul trebuie să-L slujească pe Dumnezeu cu trup şi suflet, să se îmbogăţească intru cunoştinţă lui Dumnezeu şi intru fapte bune.
– Omul întreg trebuie să fie al lui Dumnezeu
-„Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh; unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.” (I Corinteni 12, 8 – 10)
– Putem afirma ca noi crestinii am inteles rostul Imparatiei Sale dupa Inviere si folosul darurilor prin sf. Taine dupa Pogorarea Sf. Duh,
– Oare Dumnezeu este nedrept fiindca nu ofera egalitatea?
– Oare stim noi planurile Sale sua mai bine spus putem citi profunzimea genetica a fiecaruia plus sau minus?
– Oare cunoastem noi trecutul generatiilor din care provenim pe linia arborelui genealogic?
-Stim insa ca.,, Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina”.
-Mai stim ca Dumnezeu nu cauta la fata omului ci la inima lui.
-Sa nu uitati bogatia darurilor in Sf. Mirungere:,,Pecetea Darului Sf. Duh”.
– Ziditorul da fiecaruia un ,,dar” pentru ca ajunga la mantuire.
-Darnicia este un atribut al Izvorului Vietii.
-Dovada ca este Atotstiutor e ca imparte si da dupa starea fiecaruia.
-Cel care isi permite sa faca daruri este Creatorul a toate care stie puterea fiecaruia, drept pentru care in Atotstiinta Sa le imparte dupa cuviinta.
-Fiindca talantul vremurilor avea o valoare mare vrea sa ne spuna ca si darul primit are aceeasi semnificatie, putand schimba viata omului.
-Asa zisa ,,negutatorie in vremur”i cu darul sau talantul primit devine deja o datorie a fiecaruia care trebuie sa profite de tot ce primeste de Sus in dar.
– Nepasare, indiferenta, neutralitaea, neimplicarea in tot ce implica mesul bun a lumii arata minusul sau negatia din viata pamantenilor.
– Nu suntem egali unii cu alții; suntem diferiți
-Vei fi intrebat daca ai dat inapoi darul.
– Ziditorul da fiecaruia un dar ca sa-l ajute sa se manatuiasca.
Zaheu cauta imparatia! |
Acest personaj a intrat în istoria sfântă, făcându-se cunoscut lumii printr-un gest curios, dar practic. Statura într-adevăr îl dezavantaja, căci era mic de înălţime dar şi comportamentul . Era în slujba romanilor fiind vameş, adică un fel de perceptor fiscal care nu se prea mulţumea doar cu solda sa. Om descurcăreţ am zice ” in vremuri ’’, dar cu conştiinţa încărcată. Deşi era bogat, totuşi îi mai lipsea ceva. Astfel nu se explică cum “ditamai omul’’ se urcă într-un dud ca să-L vadă pe Învăţător . Il alege intenţionat pe el spre mirarea mulţimilor. Dorinţa din suflet, aşterne speranţa şi lucrează credinţa. Nici nu bănuia că o să vorbească cu Hristos, deoarece până mai ieri nu prea credea în El. Acum strigat pe nume: “Zahee, grăbeşte-te de te coboară, căci astăzi trebuie să fiu în casa ta!’’, este deja convins că se va întâmplă ceva. Era timpul trecut, pleacă repede spre casă urmat de lumea care boscorodea că Mântuitorul dintre toţi a ales un păcătos. Ce şansă i s-a dat! Pe măsura propunerii i-a fost şi sinceritatea spovedaniei publice;“Doamne, iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva , întorc împătrit’’. Cât de greu se mai aud aceste cuvinte azi, motiv pentru care rămâne Zaheu un model. Iertarea şi dezlegarea se dau întregii familii, care acum se face părtaşă din nou la toate. Fara reproşuri, doar credinţă, fapte bune, canon, iertare şi dezlegare. Face un pas şi căutarea nu rămâne fără răspuns în Atotştiinţa Lui Hristos care îi redă onoarea de a fi creştin. Ne închipuim câţi nedreptăţiţi s-au strâns la uşa lui pentru a fi despăgubiţi. Ce schimbare! În raport social promitea să fie exemplul omului care cauta comportamentul ,, barbatului desavarsit” Dar, de acum nu mai era singur, ci cu toti care au inteles de ce a venit Dumnezeu in lume. Avea si marea binecuvântare. Dacă ne asemănăm cu Zaheu, ar trebui sa ştim ce avem de făcut. Nu este nevoie să ne mai urcam prin pomi, ci doar să mergem la Biserică,. Aici suntem intotdeauna chemati si aşteptaţi de El. Dialogul se numeşte sf.Taină şi Liturghie. Este spovedanie, părere de rău, iertare şi îndreptare «Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut». Fiii lui Avraam suntem toţi, iar mesajul este universal: ” Astăzi, s-a făcut mântuire casei acesteia’’.
( pr. Zisu Iulian )
Pentru cei care doresc sa imbogateasca cuvantul predicii se mai poate adauga.
MODELUL ZAHEU
– Il cauta nu doar din curiozitate ci din interes.Cauta altceva ce lumea presimtea ca exista:MANTUIREA.
– De fapt nu era singur, multi intelesese ca este Cel asteptat. Primeau nu doar o noua invatatura ci tamaduirii.
– Faptul ca este invitat sa se,, grabeasca inseamna” ca deja era ,,momentul” sau ,, Plinirea vremii”.
– Era prea harsit de vremuri ca sa nu inteleaga necesitatea schimbarii.
– Raspunde la bunatatea divina cu aceeasi generozitate si darnicie, stiind cand si unde a gresit.
– Cam acela era procentul necinstei sale raportat la relatia cu semenul:jumatate din avere era facuta pe minciuna, necinste si furtisag la drumul mare.
– Cautarea Cerului naste pocainta unui pamantean care devine milostiv, asa cum ii sta bine celui care s-a hotarat sa fie crestin.
– Zaheu care era din Ierihon va urma calea celor 70 de ucenici,
– Nu exista ,,impediment ” cand te hotarasti sa crezi in Meia.
– Reactia promta si hotararea lui Zaheu devine model de cainta a omulu,i care atunci cand se intalneste cu Mantuitorul in Sf. Taine este obligat sa aiba starea caintei adevarate.Si astfel va primi acelasi raspuns. Sf. Parinti nu intamplator au randuit ca pilda lui Zaheu Vamesul sa faca parte din cele sapte evanghelii care se citesc la sf. Maslu. Oare de ce?
– Daca nu cauti sa ,,urci in sus” inseamna ca iti meriti coditia.
– Poate toate lacrimile saracilor napastuiti fac parte din convertirea acestui om.
– A scapat de rusine, de pozitiea sociala , de ochii lumii, de statura:, de lacomie praguri care pana atunci l-au impiedicat sa fie om.
– Ce fagaduinta , ce suflet mare. Nimeni nu se astepta sa fie alt om, doar Dumnezeu.
– A hotarat si pentru casa sa.
,, Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor”- cu siguranta ca auzise mesajul.
– Isaia amintea:,, Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si judecatile Mele nu sunt ca judecatile voastre”.
– Zititorul stia gandul si inima acestui om.
– Zaheu nu era un vameş de rând, ci mai-marele vameşilor – arhitelonis. Dupa convertire il insoteste pe sf. ap. Petru la Roma ca sa dea in schimb cuvantul lui Hristos eternei Rome, caruia mai ieri ii dadea tributul supusilor.
– Mic la stat, mic la suflet: se hotaraste sa creasca din nou langa Hristos ,luiand in calcul riscul, prigoana. Credinta a hotarat de partea cui este.
– Da trecutul si ziua de maine pe vesnicia.
– A ajuns in Scripturi si in calendar la 20 aprilie.
– Iudeu fiind a avut curajul sa iasa din legea veche. Proorocii vorbeau deja: „O, dacă ai desface cerurile şi ai coborî!”
– Se intalneste privirea omului cu Lumina.
– Zaheu a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi l-a primit în inima lui, l-a aşezat în sufletul său.
Sfantul Apostol Zaheu, vamesul cel bogat din Ierihon !
Potrivit traditiei crestine, Sfantul Zaheu l-a insotit pe Sfantul Apostol Petru, in calatoriile sale misionare, fiind unul dintre cei 70 de uncenici ai Domnului. Traditia mai spune ca Zaheu l-a urmat pe Sfantul Petru in Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. Sfantul Zaheu a murit in pace, fiind praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 20 aprilie.
Dionisie din Furna, in „Erminia Picturii Bizantine”: arata ca un barbat carunt, mic de statura, cu haine scurte si stramte si o naframa infasurata pe cap. Cand este zugravit individual sau in ceata Apostolilor, el tine in mana un sul infasurat, insemnul propovaduirii sale apostolice.
Dudul lui Zaheu, este in Biserica Sfantul Prooroc Elisei, in care crestin-ortodocsii in Tara Sfanta inalta rugaciunii.
Deabia in ceasul al 12-lea Zaheu intelege viata lui ticaloasa.
“Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”
Sărbătoarea are un generic universal ca titulatură, dar şi ca timp:atunci, azi, cândva, oricând, aici, între cer şi pământ. In toate culturile întâlnirea omului cu divinitatea este de fapt tot o “Întâmpinare’’
Să te întâlneşti cu Dumnezeu nu e la îndemâna oricui.Numai la gândul acesta eşti copleşit.
Din vechime şi până astăzi, a existat un ceremonial de întâmpinare a oaspeţilor.
Dar să întâmpini Divinul, Absolutul, pe Creator, este un eveniment, fiindcă o singură dată se întâmplă aşa ceva.
Revelaţia povesteşte despre această întâlnire, în care omul dă bineţe Creatorului.
Însă omul s-a plictisit,şi a devenit fugar. Dumnezeu găseşte soluţia: “Adame, unde eşti?”
Surprins că este găsit, trânteşte uşa casei de oaspeţi, dar nu poate închide ieslea, unde nu bănuia că o să-şi găsească sălaş Cuvântul.
Îl întâmpină creaţia, necuvântătoarele, păstorii iar îngerii cântă. Templul, loc legiferat devine Casă, şi nu peşteră.
Aici în Templu, un om drept, temător, şi învechit de zile, aştepta clipa.
Este dreptul Simeon, care are încuviinţare, să-L ţină în braţe pe Fiul Lui Dumnezeu.
Ce har, ce Taină, ce rugăciune, ce prezentare: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău Israel.” (Luca 2, 29-32)“.
Trebuie să ştim câte ceva despre acest om purtat de Duhul Sfânt, mai ales că Evanghelia este şi fragment din istoria vremurilor.
Tradiţia sfântă ne spune că făcea parte din cei 70 sfinţi părinţi aleşi de Ptolomeu Filadelful al Egiptului, ca să traducă vechile Scripturi pentru elinii din Alexandria.
Îi revine cartea lui Isaia, şi când ajunge la capitolul VII, versetul 14: “Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu” termenul fecioară este înlocuit cu femeie, pentru că fără inspiraţie,nu putea mintea lui prea pământeană să înţeleagă Întruparea.
Ziua scria, iar noaptea îngerul, modifica din nou textul scriind, Fecioara.
Spre încredinţare, i s-a spus că nu va vedea moartea, până când nu se vor împlini întocmai .
Să ne imaginăm cum într-o zi, un om uitat parcă de Dumnezeu, în vârstă de peste 300 ani, care în văzul tuturor întâmpină Sfânta Familie..
Mai mult, îl ia în braţe pe pruncul Iisus, la 40 de zile, şi-L arată omenirii, iar Simeon se dezleagă acum de necredinţat inereţii.
Rostirea bătrânului Simeon este profetică: ” Este pus spre ridicarea şi căderea multora…, şi numele Lui va stârni multe împotriviri.”
Aceste cuvinte s-au împlinit. Câţi n-au încercat să scape de amintirea Lui, dar nici în morminte nu au linişte, căci şi acolo este Împărat şi Judecător.:,,Şi se vor da pe faţă gândurile multor inimi”, spunea dreptul Simeon.
Răscolirea conştiinţelor adormite şi pângărite se face cu Taina mărturisirii,instituită tot de El, ca să le arate că a rămas iubire până la iad.
Vino, la rugăciunea Bisericii, şi nu vei fi niciodată singur, poartă-te creştineşte, şi-L vei zări în fapta cea bună!
Învaţă din purtarea sfintilor şi nu vei regreta.
Este sărbătoare, este INTAMPINARE, şi aici, dar şi Dincolo, de aceea, noi, cei încreştinaţi rostim: “
Intra-voi în casa Ta, Doamne….. Amin!
( pr. Zisu Iulian)
Luca II,22-38
Doamne, să văd !
Evanghelistul Luca ne spune că Iisus se apropia de oraşul Biblic Ierihon. Vestea s-a răspândit cu iuţeală şi era forfotă mare, încât toţi întrebau: ce se întâmplă? Un orb care stătea pe marginea drumului la cerşit, auzind zvonul că pe acolo trece Domnul, a început să strige din răsputeri: “Iisuse fiul lui David, ai milă de mine!”. Mulţimea de curioşi auzindu-l cum ţipă, a început să-l certe, dar el striga şi mai tare. Atunci Mântuitorul a poruncit să-l aducă la El, apoi l-a întrebat: “Ce să-ţi fac? Doamne, să văd!”, a răspuns orbul. Iisus îi spune: “Vezi, credinţa ta te-a mântuit!”. Vazând poporul minunea că orbul mergea după Domnul, l-au slăvit pe Dumnezeu. Minunea de fapt confirmă prezenţa Fiului în lume. Când Ioan Botezătorul era în temniţă, ucenicii îi spun că orbii vedeau, şchiopii mergeau şi morţii înviau. Locuitorii Ierihonului, cel mai vechi oraş biblic, ştiau de la strămoşi câte ceva despre venirea Domnului. Un strigăt în suferinţă, dar cu nădejde şi credinţă. Orbul numit de istorie Bartimeu, depune mărturie că cel căruia îi cerea ajutor era fiu al lui David, care se va ridica din nou în Israel. Stătuse prea mulţi ani pe marginea drumului ca să fie miluit cu un bănuţ, pentru ca acum să piardă acest moment. În mod intenţionat este întrebat ce vrea. Cererea lui este răspunsul speranţei şi credinţei că într-o zi îl va milui chiar Dumnezeu. Dacă n-ar fi crezut cu adevărat, minunea nu s-ar fi întâmplat. Sănătatea depăşea valoarea banului, lucru pe care nu-l pricepeau trecătorii care-l certau. Parcă şi bănuim reproşurile: „Ce-ţi mai trebuie? “Nu-ţi dăm noi câte ceva zilnic?” Insistenţa rugaciunii sale produce minunea. A deschis ochii pe Dumnezeu şi de aceea nu a luat-o spre casă, ci mergea după El. Reacţia spontană a martorilor este după măsura evenimentului. Toţi slăveau acum pe Dumnezeu. Când Hristos este lumina lumii şi Creatorul, oare mai poţi comenta ceva?
Acum orbul avea Raiul, deoarece vedea pe cine trebuie. Privirea nu-i mai era întinată cu imaginea sau fotografia lumii umbrelor: “Umblaţi, până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul!”. Întâi a cerut milă şi apoi vindecare, lăsând pe Dumnezeu să hotărască. Dovadă că mai întâi s-a oprit, l-a chemat, l-a întrebat şi după credinţă l-a vindecat. “Ochii au şi nu văd, urechi şi nu aud”, cuvinte de reproş ca nimeni să zică că nu l-a văzut. Raţionamentul de logică al apostolului Toma: „Dacă nu voi vedea nu voi crede”, certifică valoarea credinţei deja verificată pentru noi care îl vom urma. Chipul blândului Păstor este icoana vie pe care a văzut-o orbul şi a transmis-o din generaţie în generaţie până la marea întâlnire a judecăţii, unde-L vom recunoaşte. Dacă tot suntem sănătoşi trupeşte, haideţi, să ne vindecăm şi sufleteşte! Doamne, ajută să vedem ceea ce este de folos, şi să înţelegem ceea ce trebuie. Să nu fim doar nişte trecători curioşi şi indiferenţi prin viaţă, ca şi cei din Ierihon. Orbirea sufletească a lumii care nu vrea să priceapă adevărul, este boala secolului, de care ne vindecăm prin credinţa Evangheliei. Şi noi ne-am purtat ca nişte orbi, şi ne-am făcut că nu Te vedem. Iartă-ne şi vindecă-ne, fie-ţi milă de noi! (pr.Zisu Iulian )
In fisierul audio puteti asculta o predica pe acest subiect.
IERIHONUL
De numele cetăţii şi oraşului biblic Ierihon, sunt legate multe evenimente sfinte. Cercetările arheologice spun că este întemeiat de cananiţi prin anul 7000 î.Hr, iar poporul lui Israel condus de Iosua Navi, îl cucereşte în mod miraculos, înconjurându-l de şapte ori în şapte zile, în sunet de trâmbiţă, când zidurile cetăţii se prăbuşesc. Prin tragere la sorţi, aşa cum era obiceiul la evrei, revine sub stăpânirea tribului seminţiei lui Veniamin. Mai târziu este cunoscut sub numele de “oraş al palmierilor” prin care au trecut proroci precum Ilie şi Elisei. Datorită climei calde de aici, regele Irod cel Mare, îşi va construi trei palate ca reşedinţă de iarnă, deoarece temperatura este de plus 20 grade, fiind sub nivelul marii cu 400 m. În anul 68 d.Hr, Vespasian împăratul Romei, distruge oraşul, iar în 325 d. Hr, apare în documente având o populaţie creştină şi chiar o episcopie. În timpul Imperiului Bizantin, împăratul Justinian, întemeiază un aşezământ pentru creştini şi o biserică închinată Maicii Domnului. Invazia perşilor din 614 d.Hr şi a musulmanilor din 638 d.Hr, a dus la decăderea şi asemănarea cu un sat arab. În secolul al 12-lea, este cucerit de cruciaţi, şi va deveni înfloritor după primul război mondial, datorită exportului de fructe. De aici era orbul Bartimeu, care a fost vindecat de Mântuitorul şi vameşul Zaheu, care se urcă într-un dud ca să-l vadă pe Fiul Lui Dumnezeu. Pe câmpia Ierihonului, la şapte km distanţă de oraş, curge râul Iordan. Iar pe drumul de la Ierusalim la Ierihon, cade între tâlhari, omul ajutat de samarineanul milostiv. În zare se vede muntele Quarantaniei, unde a fost ispitit Domnul de cel rău, iar în apropiere Marea Moartă, unde se varsă Iordanul, şi peşterile eseenilor de la Qumran, unde au fost descoperite sulurile de la Marea Moartă (1947), care dovedesc autenticitatea Bibliei. După peregrinarea de 40 de ani în pustiu, primul oraş cucerit de fii lui Israel, este Ierihonul, iar în 1994, tot acest oraş este primul cedat palestinienilor, împreună cu Fâşia Gaza, recuperat apoi şi retrocedat în martie 2005. În 1999, oraşul Iaşi se înfrăţeşte cu Ierihonul, iar simbolurile împărţite sunt un tablou cu peisaj de iarnă dăruit de ieşeni, respectiv, o statuie din sidef cu Iisus Hristos. Preotului Ilarion Argatul de la mănăstirea Cernica, îi apare în vis Maica Domnului, care-i porunceşte să ridice aici, la Ierihon, o biserică. Află de la moş Dumitru, român din părţile Brăilei, stabilit în ţara sfântă, că părinţii lui au un loc şi o căsuţă la Ierihon. Aşa a vrut Dumnezeu, ca părintele să cumpere pământul, pe care- l donează Patriarhiei Române. Visul său era ca el să ridice o biserică, dar comportamentul localnicilor de a nu face o biserică creştină aici, l-a împiedicat să-şi împlinească dorinţa. Pe patul de moarte lasă această misiune fiului său, preotul Ioan Argatul.
În 1995, s-a decis construirea aşezământului românesc de la Ierihon, sub conducerea superiorului la locurile sfinte Ieronim Creţu. În 1999, demarează lucrările, care cu obolul românilor, sunt acum aproape de final. Iată încă un motiv pentru care Ierihonul este un pământ scump tuturor pelerinilor români, care vor poposi în ţara Sfăntă.( Articolul a fost scris inainte de finalizarea lucrarilor. Acum cu ajutorul Bunului Dumnezeu, slavit in Treime s-au terminat) Pr Zisu Iuian
PENTRU PREOTII SLUJITORI CARE PREDICA ACESTE IDEI TEMATICE POT FI DE AJUTOR:
-Rugaciunea nu ramane nerasplatita El stie ce este mai bine pentru noi. Atunci cand nimeni nu mai poate face ceva, intervine El. Si asa se petrec sub ocii nostii inca minuni.,, Cine este Dumnezeu, mare ca Dumnezeul nostru. Tu esti Dumnezeu care-Le faci minuni”-(prochimenul la Vecernia speciala zis si A doua Inviere)
– Ochii cei sufletesti insa se aseamana cu ochii ingerilor si cu ochii lui Dumnezeu.
– Orbul sufletesc il vede pe Soarele dreptatii si Parintele luminilor.
-Dupa Sfantul Vasile cel Mare „ochii sunt cele doua maini netrupesti intinse inainte, cu care sufletul atingandu-se de departe de acelea pe care nu le poate atinge cu mainile trupului, le cuprinde cu ochii si le aduce la sine”.
– „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat” (Matei 6, 22-23).
-Li s-au deschis ochii, dar li s-a inchis Raiul (Facere 5, 7).
-Pacatul pe care-l aduce privirea intuneca lumina cea dinlauntru a sufletului si zguduie intreaga viata a omului. Vezi semnul privirii lui Cain.
-Antropos, adica facut sa priveasca cerul.
-„Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra”, le zice Mantuitorul fariseilor (Ioan 9, 41).
-„Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara” (Apocalipsa 3, 1-2).
„Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea. Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol!
Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste.Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 15-20).
-Orbirea sufleteasca -minciuna din noi!=intuneric duhovnicesc.
“Aceasta este judecata, ca Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina. Caci faptele lor erau rele.
Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca.
Dar cel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui, ca in Dumnezeu sunt savarsite” (Ioan 3, 19-21).
“Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi.
Si au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, si I-au zis: Oare si noi suntem orbi?
Iisus le-a zis: Daca ati fi orbi n-ati avea pacat.
Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra“. (Ioan 9, 39-41).
Refuzul de a tolera si recunoaste=oamenii minciunii.
-Orbirea sufletului, minciuna mereu gaseste tapi ispasitori, justifica starea , rastalmaceste adevarul,traieste superficial crezand doar in puterea lui si sfarseste ca Iuda.
-Cuvintele din referatul lui loan (9, 39): „Am venit in lumea aceasta ca cei care nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi”
-Staruinta rugaciunii.
-Cand vezi intentionat prea multe si nu doar pe tine nu ne putem zidi moral.:Doamne,sa vad ceea ce imiede folos!
-,, Cunoaste-te pe tine insuti’
-Sa te vezi daca esti pregatit pentru Vesnicie, judecata…
– Cu credinta incepe si se sfirseste mintuirea, caci fara de credinta nu este cu putinta a placea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6).
-Cersea de saracie
Noi oamenii, fiind pacatosi si putin credinciosi, pentru a noastra necredinta nu putem face minuni cu cei orbi, bolnavi si saraci, dar din cele ce avem putem sa-i ajutam cu cele de nevoie, aducindu-ne aminte ca cei saraci sint fapturi ale lui Dumnezeu (Iov 34, 19; Pilde 22, 2). Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu iubeste pe saraci ca si pe bogati (Iov 34, 28; Psalm 11, 5) si nu nesocoteste rugaciunile lor (Psalm 101, 18), ci asculta plingerea lor (Iesire 2, 24; Psalm 68, 37). Sa-si aduca aminte toti iubitorii de Hristos ca Dumnezeu ne porunceste sa ajutam pe cei saraci si sa ne intindem mina inaintea lor (Levitic 25, 35; Deuteronom 15, 7-11). Sa-si aduca aminte cei bogati ca cine miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu (Pilde 19, 17) si va fi binecuvintat de Dumnezeu cu rasplata vesnica (Psalm 36, 26; Pilde 19, 17; 22, 9; Psalm 111, 8-9; II Corinteni 9, 9).
-Cine dispretuieste pe sarac si-l trece cu vederea, acela dispretuieste pe Hristos (Matei 25, 41-45). Sa nu uitam ca strigarea saracilor ajunge mai repede ca a noastra la Dumnezeu (Deuteronom 15, 9; Iov 34, 28; Iacob 5, 4). Iar Mintuitorul ne invata: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7).
-Despre milostenie sa auzim si pe dreptul Tobit care, invatind pe fiul sau Tobie, zice: „Din cele ce ai, fa milostenie si sa nu pizmuiasca ochiul tau cind faci milostenie. Sa nu intorci fata ta de catre nici un sarac si de catre tine nu-si va intoarce Dumnezeu fata Sa. Dupa cit de multa avere ai, fa milostenie. De ai mult sa dai mult, de ai putin sa dai putin, dar de catre milostenie nu te intoarce. Caci comoara buna iti agonisesti tie in ziua cea de lipsa, ca milostenia din moarte izbaveste si nu-l lasa pe cel milostiv ca sa intre intru intuneric, ca bun dar este milostenia celor ce o fac pe ea inaintea Celui Preainalt” (Tobit 4, 7-11). „Din piinea ta da celui flamind si din hainele tale da celor goi. Tot ce prisoseste fa milostenie si pune piinile tale peste mormintele dreptilor” (Tobit 4, 16-17).
-: „Buna este rugaciunea cu post, cu milostenie si cu dreptate… Mai bine este a face milostenie decit a stringe aur, ca milostenia din moarte izbaveste si curata pacatele. Cei ce fac milostenie si dreptate, umple-se-vor de viata, iar cei ce pacatuiesc, vrajmasi sint ai vietii lor” (Tobit 12, 8-10).
-„Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!” Ce voiesti sa-ti fac? l-a intrebat Hristos. „Doamne, sa vad”. Si Iisus i-a zis: „Vezi! Credinta ta te-a mintuit” (Luca 18, 38-42).
Care erau deci virtutile acestui orb? Credinta tare in Dumnezeu si rugaciunea lui staruitoare. Aceste doua virtuti l-au vindecat si l-au facut ucenic al lui Hristos.
-Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decît Lumina, căci faptele lor erau rele. Că oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vădească(Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituală vine de la diavol.
– Ca sa fii ucenic si urmator lui Hristos, trebuie sq-L VEZI
-Rugaciunea de cerere sa fie intemeiata iar cea de multumire sa nu lipseasca.
– S-a intors in lume ca minunea sa devina publica.
– Dumnezeu niciodata nu trece nepasator,se opreste langa fiecare din noi si asteapta sa-i cerem cele de folos.
-Dumnezeu, Care a creat lumina, zicând: „Să fie lumină! Şi a fost lumină“ (cf.Facere 1, 3) şi a creat omul viu (cf. Facere 1, 26).
–„Doamne, miluieşte!“ este rugaciune continua.
-Daca suntem singuri oricand putem ajunge la ,, marginea drumului”.
-Boala, suferinta nu e normalitate ci drama caderii de Sus.
-Vindecarea mereu ramane un dar.
-Orbirea spirituală vine din necredinţă şi din împotrivirea faţă de Dumnezeu. Acest lucru îl spune proorocul Isaia, zicînd: Toată ziua întindeam mîinile mele către un popor neascultător şi împotrivă grăitor (Isaia 65, 2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de împietrire ca să nu vadă cu ochii şi cu urechile lor să nu audă pînă în ziua de azi (Deuteronom 29, 4).
– Intunericul se sbate din rasputeri sa umbreasca fiinta umana.
-Temeiul rugaciunii isihaste: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul».
– L-a vazut pe Dumnezeu ca si Adam si Eva.
-O scoala a rugaciunii i9n care Bartimeu ne invata cum sa ne rugam.
ciune a lui Bartimeu, orbul pomenit in Evanghelia din aceasta duminica:
– Prin gura celor care il certau sa nu se roage deja era trabestit necuratul. Vezi si cazul femeii lui Iov.
-Ai ochi si nu vezi Biserica nu citesti Scriptura nu-l recunosti pe aproapele tau.Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Şi el a răspuns din toată inima: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui! (Ioan 9, 38).
-Cand orbeste sufletul nu poate privi icoana si crucea.
-Disperarea face bine doar atunci cand ai nadejde. Frica vine de la diavol.
-Toti poate de acolo aveau nevoie de ajutor intr-un fel, dar numai xcel care cere cu credinta primeste
-Este um lucru mare ca Hristos sa te cheme. Vezi vocatia….
:”Ce voiesti sa-ti fac?- dovada ca putea in libertatea sa sa ceara.
– Devine misionar si apostol al evangheliei Sale.
– Sa nu fim nepasatori cand El este mereu cu noi.
– Doamne, si eu sunt ca Bartimeu!
– Ganditi-va doar o secunda la cei bomavi. Cum si cu ce ii ajutam?
– Lumea Il cunostea iar orbul ii zice pe nume.
-I se rasplateste suferinta ,, recupereaza timpul si totul.
Dintre toti orbi de atunci doar unul stie sa profite de venirea lui Mesaia, fiinca a crezut ca El este.
– Era asteptand langa drum:,, Eu sunt calea. Adevarul si viata.” Pe drumul Damascului Saul adica apostolul Pavel, Il aude.
– Rugaciunea din suflet este primita.
-Luca 18-35-43
Postat in Articole personale de Parintele Zisu Iulian