Orbul din Ierihon

Evanghelistul Luca ne spune că Iisus se apropia de oraşul Biblic Ierihon.

Evanghelistul Luca ne spune că Iisus se apropia de oraşul Biblic Ierihon. Vestea s-a răspândit cu iuţeală şi era forfotă mare, încât toţi întrebau: ce se întâmplă? Un orb care stătea pe marginea drumului la cerşit, auzind zvonul că pe acolo trece Domnul, a început să strige din răsputeri: „Iisuse fiul lui David, ai milă de mine!”. Mulţimea de curioşi auzindu-l cum ţipă, a început să-l certe, dar el striga şi mai tare. Atunci Mântuitorul a poruncit să-l aducă la El, apoi l-a întrebat: „Ce să-ţi fac? Doamne, să văd!”, a răspuns orbul. Iisus îi spune: „Vezi, credinţa ta te-a mântuit!”. Vazând poporul minunea că orbul mergea după Domnul, l-au slăvit pe Dumnezeu. Minunea de fapt confirmă prezenţa Fiului în lume. Când Ioan Botezătorul era în temniţă, ucenicii îi spun că orbii vedeau, şchiopii mergeau şi morţii înviau. Locuitorii Ierihonului, cel mai vechi oraş biblic, ştiau de la strămoşi câte ceva despre venirea Domnului. Un strigăt în suferinţă, dar cu nădejde şi credinţă. Orbul numit de istorie Bartimeu, depune mărturie că cel căruia îi cerea ajutor era fiu al lui David, care se va ridica din nou în Israel. Stătuse prea mulţi ani pe marginea drumului ca să fie miluit cu un bănuţ, pentru ca acum să piardă acest moment. În mod intenţionat este întrebat ce vrea. Cererea lui este răspunsul speranţei şi credinţei că într-o zi îl va milui chiar Dumnezeu. Dacă n-ar fi crezut cu adevărat, minunea nu s-ar fi întâmplat. Sănătatea depăşea valoarea banului, lucru pe care nu-l pricepeau trecătorii care-l certau. Parcă şi bănuim reproşurile: „Ce-ţi mai trebuie? „Nu-ţi dăm noi câte ceva zilnic?” Insistenţa rugaciunii sale produce minunea. A deschis ochii pe Dumnezeu şi de aceea nu a luat-o spre casă, ci mergea după El. Reacţia spontană a martorilor este după măsura evenimentului. Toţi slăveau acum pe Dumnezeu. Când Hristos este lumina lumii şi Creatorul, oare mai poţi comenta ceva?
Acum orbul avea Raiul, deoarece vedea pe cine trebuie. Privirea nu-i mai era întinată cu imaginea sau fotografia lumii umbrelor: „Umblaţi, până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul!”. Întâi a cerut milă şi apoi vindecare, lăsând pe Dumnezeu să hotărască. Dovadă că mai întâi s-a oprit, l-a chemat, l-a întrebat şi după credinţă l-a vindecat. „Ochii au şi nu văd, urechi şi nu aud”, cuvinte de reproş ca nimeni să zică că nu l-a văzut. Raţionamentul de logică al apostolului Toma: „Dacă nu voi vedea nu voi crede”, certifică valoarea credinţei deja verificată pentru noi care îl vom urma. Chipul blândului Păstor este icoana vie pe care a văzut-o orbul şi a transmis-o din generaţie în generaţie până la marea întâlnire a judecăţii, unde-L vom recunoaşte. Dacă tot suntem sănătoşi trupeşte, haideţi, să ne vindecăm şi sufleteşte! Doamne, ajută să vedem ceea ce este de folos, şi să înţelegem ceea ce trebuie. Să nu fim doar nişte trecători curioşi şi indiferenţi prin viaţă, ca şi cei din Ierihon. Orbirea sufletească a lumii care nu vrea să priceapă adevărul, este boala secolului, de care ne vindecăm prin credinţa Evangheliei. Şi noi ne-am purtat ca nişte orbi, şi ne-am făcut că nu Te vedem. Iartă-ne şi vindecă-ne, fie-ţi milă de noi!

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian