Tot in aceasta zi cuvant al Sf Ioan Gura de Aur, despre milostenie si plata ei.

,, De batjocoria oamenilor nu te teme si de ocara lor sa nu te biruiesti, ca precum se mananca lana de molii, asa vor fi mancati.”

Vino acum sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului! Si care este pricina, care te face sa te mahnesti si sa te intristezi? Ca iarna aceasta este mare si furtuna ce a venit asupra Bisericii e amara si e grea? Stiu si eu aceasta si nimeni nu o va tagadui. Dar de vei vrea, iti voi zugravi o icoana a acestor lucruri, asa cum se intampla. De multe ori vedem marea aceasta ca se cutremura si se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri, care nemaiavand ce face, pentru covarsirea furtunii, stau cu mainile incrucisate pe genunchi si sunt incremeniti, nevazand nici cerul, nici pamantul, ci, zacand jos in adancul corabiei, plang si se tanguiesc; asa se intamla acestea pe marea pe care o vedem. Asa si acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu, mai mare furtuna este, valurile sunt si mai covarsitoare.
Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu cu mestesug biruieste furtuna, ci numai cu poruca potoleste viforul. Iar, chiar de te-ai si rugat de multe ori si nu ti s-a ascultat cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei, are Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, ingrijind de mai inainte, mantuirea noastra. Ca oare nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie arucati in cuptor? Cu adevarat ar fi putut, insa nu i-a izbavit mai dinainte. Dar cand erau in robie si au fost dusi in tara barbarilor si erau departe de mostenirea parinteasca, si, numai dupa ce au fost aruncati in cuptor si erau deznadajduiti din partea tuturor si nu mai le ramasesera nimic altceva, atunci i-a izbavit. Adica, adevaratul Dumnezeu, fara veste, a facut minunea si a risipit focul imprejurul cuptorului chaldeilor si, asa, cuptorul s-a prefacut in biserica.
Si a chemat toata zidirea si pe ingeri si puterile, si aducandu-se toate impreuna, ziceau: ,, Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul. ” Vezi frate, cum rabdarea dreptilor a schmbat focul cela in roua? Si a facut pe tiranul Nabucodonosor a trimite carti in toata lumea si sa zica:,, Mare este Domnezeul luiSadrac, Mesac si Abed Nego.” Si vezi cata asprime a pus: ,, De va grai, zice, cineva cuvant rau contra lor, sa fie casa lor de jaf, si averea sa i se ia.” Nu te mahni dar, frate Chiriac, ca eu cand eram izgonit din Constantinopol, nu purtam de grija de nici una din acestea, ci ziceam in sinea mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. Al Domnului este pamantul si plinirea lui. De va vrea sa ma taie cu fierastraul, sa o faca, am pilda pe Proorocul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, i-mi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul Mucenic, care a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, sa o i; ca gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce.
Pe mine ma invata si Apostolul, zicand:,, Dumnezeu nu cauta la fata omului, ca, de as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos:,, Ma inarmeaza inca si David, zicand:,, Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat”. ,, Multe mestesugira inaintea mea cei ce m-au urat, ci toate din invidie le-am facut”. Stiu cu adevarat, ca te intristezi, frate Chiriac, ca cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu cinste prin targ si cu multime de oameni inarmati, care ii insotesc, dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar, cine intru aceasta viata petrece in scarba si apoi ce a dobandit fiecare? Cat a vatamat pe Lazar saracia?Au nu l-a dus ea pe dansul in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si un biruitor? Si cat a folosit bogatul averea, celui ce era imbracat in porfira si vizon? Cu adevarat cu nimic. Pentru ca unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt capitanii, unde-i sunt prietenii, ceice se hraneau la masa lui, si unde-i masa cea imparateasca? Au nu-l duceau legat la mormant, ca pe un talhar? Si-si ducea sufletul gol din lumea aceasta strigand cu glas uscat de sete,, Parinte Avraam, milueste-ma si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului cu apa, sa-mi racoreasca limba, ca amar ma chinuies in vapaia aceasta.” Ticalos bogat! De ce-l numesti tata pe Avraam, a carui viata nu ai urmat-o ?
Acela pe tot omul l-a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de un singur sarac.Nu are drept oricine sa planga si sa tanguiasca aici. Caci cel ce a avut atata bogatie, nare dreptul a dobandi o picatura de apa, si pentru ce aceasta?Pentru ca in iarna vietii acesteia, n-a semanat milostenie. A venit secerisul altei vieti si nare ce sa secere. Si aceasta este o randuiala a Stapanului, ca a facut a fi alaturi chinul necuratilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca. Deci, atunci fiecare din mucenici isi va cunoaste pe tiranul sau, care l-a chinuit, si fiecare tiran va cunoaste pe mucenicul, pe care l-a muncit. Si acestea ce le zic nu sunt cuvintele mele; asculta ce graieste Intelepciunea:.,, Atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in preajma celor ce l-au trudit.” Si ca un calator ce umbla pe zaduf, aprinzandu-se de sete si nimereste o fantana buna, sau ca un flamand ce sedea la o masa plina de toate bunatatile si este oprit de vreun puternic sa se atinga de bucatele ce stau pe masa, si aceasta le da mahnire si chin mare, celui insetat, ca nu-si poate stinge setea, si celui flamand, ca este oprit sa se indulceasca din bucate, in acest chip si in ziua Judecatii, vor vedea pacatosii pe Sfinti bucurandu-se si nu vor putea sa se indulceasca din masa cea imparateasca. Ca, si pe Adam, vrand Dumnezeu sa-l pedepseasca, l-a facut sa lucreze pamantul in preajma Raiului, ca privind locul cel dorit de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne intalnim aici, in viata aceasta, sa vorbim unul cu altul, insa acolo, in cealalta viata, nu va fi nimeni sa ne opreasca sa fim unii cu altii. Ci inca, atunci, vom si vedea pe cei ce ne-au izgonit, ca si Lazar pe bogatul si mucenicii pe chinuitorii lor.
Deci nu te mahni iubite frate, ci adu-ti aminte de Proorocul Isaia ce zice:,, De batjocoria oamenilor nu te teme si de ocara lor sa nu te biruiesti, ca precum se mananca lana de molii, asa vor fi mancati.” Cugeta si la Domnul Hristos, Cel ce tine lumea in mana Sa, cum din scutece a fost izgonit si in pamantul egiptenilor a fost instrainat. Si pentru ce?Pentru ca sa se faca chip si pilda noua, ca sa nu ne mahnim in incercari. Si sa-ti mai aduci aminte de patima Mantuitorului si cate ocari a suferit pentru noi, Stapanul a toate. Ca unii din iudei il numeau samaritean si bautor de vin. Altii, indracit si prooroc mincinos zicand:,, Iata om mincinos si bautor de vin, si ca El:,, cu domnul dracilor scoate pe draci.”Si cate altele inca. Cum Lau dus atunci, ca sa-L arunce in prapastie, este de mirare. Si-L scuipau in obraz, si-I dau palme; ca-L adapau cu fiere si-I bateau capul cu trestia si cu hlamida imparateasca, imbracandu-L si cu cununa de spini incununandu-L, si tot felul de batjocori facandu-I, si cum Il duceau cainii aceia, mancatori de sange si Il trageau gol la patima. Si cum L-au parasit toti ucenicii Lui; ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul l-a vandut, iar ceilalti au fugit si sta gol in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era praznicul pAstelui, atunci, la care se adunase toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele, si zacea neangropat, nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana cand L-au cerut oarecine ca sa-L ingroape. Si cum au scornit defaimarea rea asupra Lui L-au furat si ca n-a inviat.
Deci, iarasi adu-ti aminte si de Apostoli, ca de pretutindenea erau goniti si prin cetati se ascundeau. Ca si Pavel se ascundea la o femeie, ce vindea matasuri, si Petru, la Simeon curelaru, ca nu aveau indrazneala la cei bogati. Iar, apoi, toate au fost cu inlesnire pentru ei. Intr-acelasi chip si tu frate, nu-ti face voia rea, desi acum treci prin cele de intristare. Ca pe urma vor veni cele inveselitoare. Auzit-am si de barfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus imparateasa patriarh in scaunul meu, ca a prigonit pe fratii si fecioarele acelea, care n-au vrut sa aiba impartasirea cu dansul. Si multi dintr-ansii, din dragoste pentru mine, prin temnite au murit. Lupul acela in chip de oaie, ce era numai infatisarea de episcop, dupa adevar, este un preadesfranat. Ca precum femei careia i-i traieste barbatul, de merge dupa altul, se cheama preadesfranata, asa si acesta preadesfranat este, nu trupeste, ci sufleteste, ca fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.
Acestea, frate Chiriac, sciriem din Cucuz, unde a poruncit imparateasa de ne-a izgonit. Si multe scarbe m-au intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Iar cand am ajuns in tara Capadochiei si in Tauromenia, cete-cete de sfinti parinti ne intampinau. Inca si multime de monahi, varsand izvoare de lacrimi si plangand cu jale mare, ca ne vedeau ducandu-ne in surghiunire, ziceau intre ele: Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele, decat sa taca gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au tulburat foarte si m-au scarbit mai mult, ca vedem ca toti plangeau pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate cate mi s-au intamplat, nu le-am luat in seama. Insa foarte bine ne-a primit episcopul cetatii, acesteia si multa dragoste a aratat catre noi, ca de ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotarul si canoanele, ne-ar fi dat si scaunul sau. Rogu-te, dar si te poftesc, goneste de la tine plansul necazuului tau si fa pomenire pentru noi catre Dumnezeu.

( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian