Religia şi ateismul

„Să nu te iei după cei mulţi, ca să faci rău“ (Ieşire 23, 2).

Cine crede că îmbrăţişând această filozofie, mai poate păstra şi demnitatea de ,, om „, se îşeală amarnic. Idiologia aceasta este perversă, deoarece îl identifică pe Dumnezeu cu răul, iar religia este chiar un drog, o vodcă pentru popor. Refuză să accepte răul şi binele, lumea de dincolo şi vrea să reconstituie prin lupta de clasă,, paradisul biblic”, acomodânduşi doctrina cu idei evanghelice: ajutorararea celor săraci. Singurul care are puterea este poporul. Doar el îşi făureşte religia colectivităţii. Tocmeşte activiştii de partid din tagma profeţilor mincinoşi ca să convingă, că toate pot fi ca odinioră în creştinism ,, un bun comun”. După ei, continuitatea creştinismului este comunismul, fiindcă creştinismul tradiţional moare din punct de vedere filozofic, ştiinţific şi politic. Proudhon este un antiteist, iar V. Hugo închină imne lui satan:,, Trăiască infernul! Jos Dumnezeu!”. Divinitatea este huiduită, credinţa este laşitate, ipocrizie, mizerie, deoarece se împotriveşte progresului şi libertăţii umane. Şi astfel se declară război oficial lui Dumnezeu şi implicit Bisericii şi slujitorilor Lui. Pentru Blanqui ideea de Dumnezeu este nefastă, un cuvânt mizerabil care produce nenorocirii, Biblia este o carte exagerată într-o lume modernă. După Marx, religia este un fenomen iluzoriu sau cum spunea Engels, doar o reflectare fantastică în mintea omului. EL va fi alungat din cer şi judecat, deoarece răzbunarea lui Marx este un paroxism. Proiectul marxist este de esenţă luciferică, pentru că cere suprimarea divinului, şi va pune o altă lumină în loc:comunismul. Omul trebuie divinizat, iar adevărurile nebunatice ale creştinilor poate fi explicat prin sursele hgeliene, căci religia este un virus care înbolnăveşte pe oricine. Ateismul este de fapt refuzul de a privi realitatea, argumentul moral, istoric, cauzal: pofta de a face orice fără să mai dea socoteală cândva, fiindcă şi aşa nu te-a văzut nimenea. Când l-ai pierdut pe Dumnezeu, deja eşti ateu, iar comportamentul etic nu îţi este de folos la judecată. Să te mai îndoieşti privind la miliardele de galaxii, sau să zici că răul nu există, chiar este o glumă proastă. Cine se luptă cu Dumnezeu pierde din start. Unii sunt deja ţărână şi ulcele, iar celor încă vii le tremură glasul, constatând că El ESTE. Să te revolţi împotriva sfinţeniei, să crezi doar în materia imorfă, să nu vrei ca să ai suflet, la ce te poţi aştepta de la ,,acel” cineva! De ce oare numai astfel de oameni au devenit dictatorii regimurilor comuniste? Victoria ateismului stă în criza valorilor, ignoranţă şi indiferentism. Şi aşa s-au răvăşit sufletele popoarele, după cum s-au ostenit semănătorii de neghină ai revoluţiei franceze, producând acest microb ideologic. Să aşezi pe soclu doar raţiunea şi materia şi să-l arunci pe om în mijlocul naturii darwiniste şi să preferi ca strămoş un maimuţoi… nu mai este un raţionament uman, ci diabolic. Să-L înlocuieşti pe Dumnezeu cu un manifest materialist a unui idiolog ca Lenin, sau criminal ca Stalin, nu îţi mai poate linişti cugetul: pentru că, totuşi în ciuda lor tu, exişti. În atinchitate Plutarh spunea:,, Tot ateul, ziua se laudă şi neagă, iar când rămâne singur şi noaptea meditează, îl copleşesc îndoielile şi este cuprins de remuşcări”. Scriptura ne propune ca să ne ferim de fiii veacului pricepuţi în meşteşugirii:,, Zis-a nebunul în inima sa, nu este Dumnezeu”. În schimb ne pune în suflet veşnicia, în faţa privirilor creaţia, iar în scris aşterne Cuvântul scris şi în veci rămâne Logosul Întrupat:,, Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic, cele ce se văd.”(Evrei 11, 1-3). Filozoful ateist totalitar respinge pe Dumnezeul Om, ca să se afirme şi lasă precum H. Heine:,, cerul preoţilor şi călugărilor”. Mi-aş permite doar o întrebare: ce-o fi fost în mintea acelei maimuţe când s-a descoperit că a devenit om?” În ciuda lor creştinismul există, deşi omul a primit totul în lumea acesta, iar unii credeau că nu o să se mai gândească la Cealaltă. Este absurd să te întreci cu Absolutul! Dacă ţi-ai permis totul, de ce mai exprimi negaţia? E uşor să devii ateu, după ce ai ieşit cu bine din necaz! Ce Mântuitor, te aşteaptă pănă la sfârşit! Pentru cei înstăriţi Dumnezeu este inutil, raiul lor este aici, în timp ce pentru cei săraci este neputincios: de ce permite această stare? Ştim că doar Lucifer poate gândi că Dumnezeu este nedrept. În lumea modernă ateistul şi-a schimbat discursul şi captează nu prin argumente ci prin retorică populistă, luând chip umanist. Această boala a secolului trecut încă actuală este susţinută de ambiţii ,, ştinţifice” şi politice.Oare a greşit Dumnezeu când i-a dat omului toată libertatea şi l-a făcut chiar stăpân a toate? Propaganda ateistă din lume nu poate acoperi Duhul Sfânt, care este deaupra materiei şi a naturalului. Calea unui ateu rămăne doar disperarea şi nrfiinţa. Sunt atei destui, pentru că vremurile sunt apocaliptice şi credinţa multora se va răci, iar starea noastră de păcătoşenie ne învrăjbeşte şi atunci apare ura faţă de El. Ştiaţi că pănă şi dracii cred şi se cutremură, dar rămăn draci că nu pot să-şi ceară iertare şi să mai facă binele. Îl urăsc fiindcă le vrea binele. Referatul scripturistic ne aminteşte că răutatea oamenilor ajunsese aşa de mare pe pământ, încăt Creatorului i-a părut rău că l-a zitit pe om. Istoria stă azi mărturie. Dacă şi-au permis să-L crucifice pe Fiul Său, atunci ororile inchiziţiei, holocaustului, crimele comunismului, toate se puteau anticipa. Eşti liber cugetător şi un ateu fervent dar, nu fi înrăit pe tradiţie, biserică, sau poporul din care faci parte! Zici că nu te înţelege? Cei care gândesc că democraţia este timpul ateilor, deoarece Biserica şi slujitorii ei sunt procupaţi doar de ritualistică, vor fi dezamăgiţi. Agnosticismul ca o manifestare a culturii europene ne îngrijorează, dar nu trebuie să ne sperie, ci din contra să ne aducă starea de veghe a rugăciunii. ( va continua)

pr. Zisu Iulian

Postat in Articole personale, Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian