Intru aceasta zi de 4 februarie, invatatura din viata Sfantului Isidor.

Ia aminte la ceea ce graiesc;

Ca un mare ravnitor pentru dreapta credinta si puternic luptator impotriva ereticilor, ce era, fiind gata a patimi si a muri pentru credinta cea dreapta, Sfantul Isidor scria, catre hulitorul Tarasie: „Te intreb pe tine, cela ce ne ocarasti pe noi si te arati aspru judecator: De te-ar pune imparatul asupra cetatii ca sa o aperi, iar tu ai vedea zidul sapandu-se si sfaramandu-se de vrajmas, ca sa se faca mai lesnicioasa intrarea in cetate, au n-ai sta impotriva cu toate uneltele si armele, oprind spargerea zidului si nelasand intrarea vrajmasilor ? Acestea ai face; ca si cetatea, si pe tine sa te poti apara de vrajmasi, si sa arati a ta credinta si supunere catre imparat. Dar noua, pe care Dumnezeu ne-a pus dascali Sfintei sale Biserici, nu ni se cade sa stam cu tarie impotriva unuia ca Arie, care, nu numai ca a ridicat razboi asupra dreptcredincioasei turme a lui Hristos, ci si pe multi i-a pierdut ? Eu pentru aceasta pricina nu tin seama de nici o primejdie, ci, mai, bine, doresc ca toate primejdiile sa le patimesc pentru credinta”.
Dar, si celelalte fapte bune ale lui se cunosc din scrisorile sale. Fecioria, al carei pazitor era, cu deadinsul, o lauda, mai mult decat pe alte fapte bune, numind-o imparateasa. Insa el nu defaima nici insotirea cea legitima – legiuita -, ca zice, in epistola sa catre Antonie Scolasticul: „Se cuvine sa asemanam, cu soarele, pe cei ce pazesc fecioria, iar, cu luna, pe cei ce vietuiesc in vaduvia cea neprihanita, si, cu stelele, pe cei ce locuiesc in insotire cinstita, urmand in aceasta Sfantului Pavel, care zice: Alta este slava soarelui, alta slava lunii si alta este slava stelelor”.
Inca mai sfatuieste Cuviosul si pe iubitorii de intelepciune, ca mai mult sa se deprinda la viata cea imbunatatita, decat la frumoasa graire. Ca zice, intr-o scrisoare, catre Patrim monahul: „Cu buna minte si cu darul firii esti impodobit, incat cu sarguinta te nevoiesti ca sa graiesti frumos. Insa, calea vietii duhovnicesti, prin faptele cele bune, sa o urmezi, mai mult decat frumoasa graire. Drept aceea, daca doresti sa castigi rasplatirile cele fara de moarte, de frumoasa graire ingrijeste-te putin, iar a face fapte bune, sileste-te, cu mai multa ravna, ca, prin viata ta si prin bunele obiceiuri, sa luminezi pe cei ce sunt intru intuneric”.
Tot Sfantul Isidor mai invata ca omul cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile cele bune, ci gand smerit sa aiba despre sine: „Cela ce lucreaza fapte bune are cununa luminata. Iar cela ce savarseste multe fapte bune, insa i se pare ca putin bine a facut, acela, prin aceasta smerita parere despre sine, mai luminoasa cununa va avea. Dar, este mai drept sa zic: De este in cineva gand smerit, faptele aceluia se fac mai luminoase. Iar de nu este in el gand smerit, apoi si faptele bune cele luminoase se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva ca sa-si arate faptele sale cele bune, sa nu le socoteasca ca sunt mari, ca atunci mari se vor afla. Gandul smerit, insotit de fapta buna, sunt ca o pereche de boi care trag jugul cel bun a lui Hristos”.
Intreaga intelepciune a Sfantului Isidor este aratata, insa, in Epistola lui catre Paladie, episcopul Elinopolei, prin care il invata, cu tot dinadinsul sa se fereasca de vorba cu partea femeiasca, caci, desi Scriptura zice: „Vorbele cele rele strica obiceiurile cele bune”, apoi, vorba cu femeile, chiar si buna de ar fi, este insa in stare a strica pe omul cel dinlauntru, in taina, prin ganduri necurate; ca, desi fiind curat cu trupul, insa pe suflet il face necurat. Deci, Cuviosul Isidor pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiasca si care se lauda ca nu simte patima, sfatuindu-l, ii zicea: „De vorbele cu partea femeiasca, pe cat poti, sa fugi, bunule barbat, ca cei ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie, decat aceia care s-au dus in munti si in pustie; pentru ca acestia au grija de sine si de popor, iar aceia, care s-au dus in pustie, au grija numai de ei insisi. Acestora, care sunt pusi la inaltimea aceasta a vredniciei preotesti, toti le cerceteaza si le privesc viata, iar cei ce stau prin pesteri, aceia ranile lor le tamaduiesc, adica singuri isi pregatesc cununi. Deci, de vei avea de facut vreo slujba la o parte femeiasca, apoi sa-ti stapanesti ochii si, pe cele la care ai mers, sa le inveti sa priveasca cu curatie deplina. Si, dupa ce vei grai cuvintele care pot sa le intareasca si sa le lumineze sufletele, indata sa fugi, ca nu cumva vorba cea lunga sa inmoaie a ta putere si sa o slabeasca. Iar, de vei voi sa fii cinstit de femei – si, aceasta, mai ales, duhovnicescului barbat, se cade – apoi, sa nu ai cu dansele prietesug nicidecum si atunci de dansele cinstit vei fi.
Caci, daca doar vorbesti cu dansele, zic unii, nu primesti nici o vatamare. Eu, insa zic tie, pentru ca toti sa se incredinteze de aceasta, ca si pietrele se sparg de picaturile de ploaie, care cad totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc; ca, ce este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si mai ales, decat picaturile de apa ? Insa, desimea picaturilor ce staruie biruieste totdeauna si firea. Deci, daca firea cea nemiscata se schimba, apoi, cum nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca, cea atat de schimbatoare ?” Astfel, sfatuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povatuieste si pe noi toti la viata cea cu intreaga intelepciune, ca nu numai sa ne pazim de caderea trupeasca, dar si sufletul sa-l ferim intreg de gandurile ce-l strica. Si multe fapte bune, de tot felul, invata Cuviosul pe toti, prin scris si prin viu grai si, ajungand la adanci batraneti si placand lui Dumnezeu, s-a sfarsit in pace.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian