Intru aceasta zi de 6 februarie, cuvant despre Pavel episcopul, care traia in Antiohia, lucrand ca zidar.

„De unde esti, tu, omule, si cum te cheama pe tine ?”

Spunea un oarecare parinte despre acest episcop Pavel, care, lasandu-si episcopia sa, a mers la Antiohia si se hranea, lucrand la zidarie, impreuna cu zidarii. Intru aceasta vreme era acolo un conducator al Rasaritului, anume Efrem, om evlavios si foarte milostiv. Acela se ingrijea acum de ridicarea cetatii, care era cazuta de la cutremur. Odata, intr-o dupa amiaza, cand se odihneau lucratorii, a vazut Efrem pe episcop odihnindu-se si, de la dansul pana la cer, ridicandu-se un stalp de foc. Si, aceasta a vazut-o nu o data, nici de doua ori, ci de mai multe ori. Iar Efrem indata s-a inspaimantat, pentru ca aceasta era ca un semn infricosator si plin de mirare. Si gandea in sine ce poate insemna aceasta ? Si nu se dumirea, de vreme ce nu stia ca lucratorul acela era episcop si il vedea pe dansul in niste zdrente imbracat si acelea foarte murdarite si simplu se arata si omul, obosit de multa foame si infranare si sfaramat de oboseala cea multa.
Deci, l-a chemat pe el Efrem, vrand sa afle de la el, ce fel de om este si din ce tara ? Si a inceput, luandu-l deoparte, a-l intreba pe el: „De unde esti, tu, omule, si cum te cheama pe tine ?” Iar el, raspunzand, a zis: „Eu unul din cei de rand sunt, sarac al cetatii acesteia si nu cunosc vreun mestesug ca sa ma hranesc mai lesne pentru aceea lucrez la zidaria aceasta si Dumnezeu ma hraneste pe mine cu osteneala mea”. Iar Efrem, de Dumnezeu fiind indemnat, i-a raspuns lui, zicand: „Sa ma crezi, ca nu te voi lasa pe tine pana ce nu-mi vei spune adevarul despre tine, ca nu poti sa ascunzi cele despre tine”. Atunci a grait Pavel: „Sa-mi dai mie fagaduinta, inaintea lui Dumnezeu, ca nu vei spune nimanui cele despre mine”. Atunci i s-a jurat lui fericitul Efrem, ca nu va spune nimanui, cat timp va voi Dumnezeu ca sa fie ei in viata aceasta. Deci, el i-a spus lui, zicand: „Eu sunt episcop, iar pentru Dumnezeu, lasandu-mi episcopia mea, am venit aici, pentru ca pe aici nu ma cunoaste nimeni si cu aceasta nevointa lucrez si, din osteneala mea, imi adun mie hrana, iar cealalta o dau la saraci milostenie, stiind ca, prin jertfe ca acestea, se imblanzeste Dumnezeu. Iar tu poarta-ti grija de milostenia ta, pentru ca in aceste zile, Dumnezeu te va ridica pe tine la scaunul acesta al arhiepiscopiei si al cetatii lui Dumnezeu si al Bisericii, ca sa pastoresti pe poporul Sau, pe care, cu al Sau sange l-a castigat Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru”. Care lucru s-a si intamplat, dupa putine zile.
Deci, acestea auzindu-le, fericitul Efrem a proslavit pe Dumnezeu, zicand: „O, cati tainuiti robi ai Sai are Dumnezeu si deci Lui, unuia stiuti !” Iar noi, acestea auzindu-le, fratilor, sa ne nevoim pentru milostenie, sporind in dreapta credinta.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian