Duminica I a Sf. Marelui Post

Crestine ortodox, ai datoria sa multumesti de mii de ori lui Dumnezeu pentru ca te-a facut sa te nasti intr-o astfel de credinta.

Din nou Biserica lui Hristos isi serbeaza triumful asupra vrajmasilor sfintei noastre credinte. Din nou ereziile se surpa si iarasi credinta cea dreapta devine biruitoare. Cata bucurie duhovnicesca trebuie sa aiba crestinii astazi, aducandu-si aminte de parintii purtatori de Dumnezeu, care cu atata dumnezeesca ravna au intarit dreapta credinta la toate soboarele ecumenice si la celelalte, in afara de ele. Daca ar fi cu putinta sa va mai intoarceti iarasi in lume, voi, apostoli ai lui Hristos, si voi dascali ai Bisericii cu gura plina de Duhul Sfant, ca sa predicati credinciosilor credinta si sa- invatati preamarirea pe maritori, nu ca sa va mai luptati cu vrasmasii credintei, ci sa-i invatati credinta pe acesti fii ai credintei. Astazi credinta lui Hristos nu se mai lupta cu reaua credinta, sau cu hula ereticilor, ci se lupta cu nestiinta si curautatea crestinilor.
Credinta prea sfanta, credinta lui Hristos, care odinioara ai stralucit ca soarele printre norii ratacirii neamurilor, ai inflorit ca un trandafir printre spinii ereziilor, ai rezistat nebiruita in vartejul prigonitorilor si razboaielor elinesti, iar astazi cat esti de intunecata, de vestejita si nebagata in seama, in viata de toate zilele a crestinilor, tu care mai vartos ar fi trebuit sa te arati biruitoare, sa infloresti sa stralucesti cu sfantul tau adevar intru sfintenia lucrarii tale! Ravvi, dumnezeescule dascal, cel ce te-ai pogorat din cer si ne-ai invatat ceasta credinta, noi marturisim si credem impreuna cu Natanail cel fara viclesug ca:,, tu esti fiul lui Dumnezeu, Tu esti imparatul lui Israiel, noi nu intelegem insa ceea ce marturisim, noi nu traim cum credem, noi avem Sfanta Ta credinta, pe care am primit-o prin dumnezeescul botez, dar privind aceast credinta suntem orbi si morti in lucrearea ei. Noi, cei ce praznuim astazi ortodoxia, nu avem nimic din ale ortodoxiei numai cu numele!
Acesta este adevaratul motiv,care ma indeamna,iubitii mei sa graiesc despre aceasta credinta a noastra de astazi.Vreau sa arat ca aceasta credinta este nedesavarsita,avand multe lipsuri cand o privim finca nu cunoastem ceea ce credem,are lipsuri si in lucrarea ei,fiindca nu traim cum credem.
Cel Unul-Nascut, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, intelepciunea si puterea, Iisus Hristos, incepatorul si invatatorul credintei noastre, ca intotdeauna, asa si acum sa daruiasca mai vartos ravna inimii mele, lumina mintii, putere de cuvant limbii, pentru ca sa ma pot face obiect de binevestitor Evangheliei. Darul sau dumnezeesc care a facut odinioara prin gura Sfintilor Apostoli pe cei necredinciosi, ortodoxi, pe pagani, sfinti, tot Acesta, astazi, prin gura mea pacatoasa, pe crestini buni crestini, desavarsiti crstini, buni in marturisire si trairea vietii, iar desavarsiti in vadirea si lucrarea ei.

Partea Intaia

Cine cugeta la lumea aceasta naturala, adica la sistemul universului, la er, la pamant, la toate cele ceresti si pamantesti si descopera aici atatea minuni, trebuie cu necesitate sa marturiseasca ca toate acestea nu puteau fi facute de altcineva decat de singur Dumnezeu. Toate acestea din trei motive: Primul din pricina inceputului cu totul minunat al lumii: toate au fost facute din nefiinta, din nimic, dintro materie eexistenta mai dinainte. Al doilea, din pricina multimii nemarginite a existentelor universului: stralucesc atatea stele pe cer se inmultesc atatea neamuri de zburatoare in aier, atatea neamuri de fiinte, si plante pe pamant si de pesti in mare. Al treilea din pricina dainuirii lor neschimbatoare: toate se tin si se pastreaza printr-o succesiune neantrerupta si printr-o miscare neschimbata. Tot asa cine cugeta in lumea harului, adica la adunarea tuturor ortodoxilor la Biserica lui Hristos, la credinta crestinilor descoperind o inalta cunostinta de Dumnezeu, atat adancimea tainelor, a tat descoperirilor dumnezeesti, atat adevar si invatatura, atat a sfinteniei in lege, atatea fapte mari ale apostolilor, ale Mucenicilor, atatea minuni ale Sfintilor, este cu nepuntinta sa nu marturiseasca ca toate acestea nu puteu fi facute de altcinva decat de Dumnezeu. Si acesta pentru trei motive. Intaiul, din pricina cresterii chipului in care a inceput credinta ortodoxa, al doilea din pricina cresterii a chipului in care a crescut; Si al treilea din pricina intaririi a chipului in care s-a intarit o astfel de credinta ortodoxa sa incepem cu primul motiv.
Care era inainte de credinta acestei lumi naturale, adica inainte de cer si pamant? Haos, abis, nimic! Nu putea altcineva decat puterea celui Preainlt sa scoata din haos, din abis, din nimic, aceasta priveliste plina de minuni:,, Dreapta Domnului a facut minuni” ( Ps. CXVII. 16). Ce are inainte de a fi zidita lumea harului , adica inainte de Biserica lui Hristos, inainte de inceperea credintei si ortodoxiei? Haosul necredintei, abiul pierzarii lipsa dreptatii si a sfinteniei.
Masurati acum cu mintea voastra, adancul ratacirii si pierzarii, in care se scufunda lumea.Masurati si masura cunostintei de Dumnezeu si a sfinteniei, la care avea sa se urce lumea prin credinta in Hristos. Avea sa inceteze idolatria, inradacinata atat de adanc in inmile oamenilor, si lumea avea sa creada intr-un singur Dumnezeu. Si aceasta nu intr-un chip simplu, ci Dumnezeu in ceruri, cu o fire in trei persoane, dar toate trei intr-un singur Dumnezeu; si un Dumnezeu pe pamant, cu doua firi si o singura persoan, Dumnezeu si om, dar ca om; mort pe cruce. Aveau sa cada toate templele idolilor, ce acoperisera tot pamantul si sa fie zidita o Biserica noua, in care, ca intr-un staul, sa se adune toate oile cele pierdute. Avea sa fie predicata o invatatura diametral opusa filosofiei lumii, in stare sa faca, prin virtute, ingeri pamantesti pe oamenii, care erau prin pacatul lor diavoli pamantesti. In scurte cuvinte, lumea imbatranita in pacat, avea sa se reanoiasca in sfintenie, sa ajunga cu totul alta, sa-si schimbe si credinta si viata.
Cu adevarat lumea s-a schimbat! Dar a carei drepte putea fi fapta unei altfel de minunate schimbari? Negresit nu a altei drepte decat a lui Dumnezeu! ,, Aceasta este schimbarea dreptei Celui preainalt”( Psalmi LXXVI,10). Numai Dumnezu Cel preainalt, care nare nevoie de ajutorul cuiva spre a face ce vrea, putea sa faca din nimic o opera atat de minunata. Ce faptura s-a aratat oare sa zideasca Biserica, sa predice ortodoxia, sa invete credinta in Hristos? Nu s-a pogorat din ceruri un Inger sau un Arhanghel ca sa spaimanteze pe oameni printr-o putere mai presus de fire a unor minuni extraordinare. Parca-i vad coborandu-se din foisorul din Ierusalim si pregatindu-se sa se duca unul intr-o parte si alta in alta parte a lumii.
– Stati, stati putin, barbati galileieni, asteptati putin! Va rog sa-mi spuneti: Ce opera aveti de gand sa faceti?
– Noi, raspund ei, suntem trimisi sa mergem unul in Roma, unde este tronul imparatiei lumii, altul in Atena, unde este cetatea intelepciunii pamantului, unul la indieni si altul la sciti, la popoare salbatice si barbare, pana in partile cele mai indepartate ale lumii. Suntem trimisi sa surghiunim orice alta religie si sa indemnam pe oameni sa primeasca o noua credinta, adica sa creada Dumnezeu pe un om, nascut, fara de tata, numai din mama, si aceasta fecioara; om sarac, mort pe timpul lui Pilat, pe cruce intre doi talhari, care dupa ce a murit, a inviat si s-a suit la ceruri si din ceruri era sa se pogoare iarasi sa judece tot neamul omenesc. Mergem sa convingem pe oameni, ca pentru dragostea si credinta acestui rastignit, sa fie gata sa se lepede de lume, de patrie,de parinti, de copii, de propria lor viata. Dorim ca aceia sa arunce sceptrele si sa ia crucea, iar acestia sa-si supuna mintea si vointa lor credintei in cel rastignit. Mergem sa aducem lumea la alta crdinta si la alta viata; sa facem crestina lumea idolatra,sfanta lumea pagana.
– Bine! esiti negresit sa faceti o fapta mare si grea! Dar unde va sunt ostile?
– Suntem numai 12!
– Unde va sun armele?
– Acela care ne-a trimis, ne-a poruncit sa nu luoma nici un toiag cu noi( Matei X,10; Marcu Vi,3; Luca IX,3).
– Aveti poate in mite sa trageti la credinta voastra cu multimea banilor?
– Nu! Suntem atat de saraci incat am lasat toate chiar si putinul care il aveam.
– Poate ca aveti puterea cuvantului! Sunteti poate niste oratori talentati in stare sa convingeti pe oameni, sa primeasca niste invataturi bune, potrivnice oricarei ratiuni naturale!
– Nu suntem nici oratori. Nu stim ce este intelepciunea lumii si nu vorbim alta limba decat cea a neamului nostru.
– Dar cu ce nadajduiti sa intoarceti o lume intreaga la credinta care o propovaduiti?
– Nu ne punem increderea in nici o putere omenesca decat in puterea Invatatorului, care ne-a trimis, si nadajduim sa reusim totul.,, Pentru toate in Hristos, care ne intareste”( Filpeni IV,13) .Ce aud, ascultatorilor, ce aud? Acesti oameni au reusit sa faca tot ce au spus sa faca! Spuneti-mi acum, varog, cine altul decat singurul Dumnezeu atotputernicul putea sa faca o fapta atat de mare, sa intemeieze Biserica ortodoxa, dintr-un astfel de inceput, din nefiinta, cu astfel de unelte care nu insemnau nimc, dupa cum spune Pavel? (I Corinteni. I, 28). Da dreapta Domnului a facut putere” ( Psalmi CXVII, 16). N-a scos din nefiinta lumea harului, nici macar de ingeri, nici macar de om, nici macar cea atotputernica a lui Dumnezeu, care a scos si lumea vazuta din nefiinta. Prin urmare, ortodoxia este cu totul dumnezeiasca in in inceputul ei. A crede intr-un Dumnezeu, cu totul siplu si nedespartit, dar Dumnezeu in trei persane: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant, trei dupa ipostasa, dar unul dupa fiinta si fire. Si iarasi a crede in unul Domn Iisus Hristos, Dumnezeu si om, in acelasi timp, indoit in fire, dar unul dupa ipostasa.,, Care este intelept si nu intelege aceasta?” ( Osie XIV,10), A vedea acolo pe Sfanta masa painea si acrede ca acolo este cu adevarat Trupul lui Iisus Hristos; Trup insufletit, trup intreg, marginit in loc, dar necircumscris, se sfarama, dar nu se desparte, se mananca, dar nu se mistuie, se inmulteste in cer si pe pamant si in toate bisericile ortodoxilor, dar este unul si acelasi. A vedea acolo, in sfanta colimvitra, apa obisnuita care uda trupul si a crede ca aceia este o baie duhovniceasca, care curateste sufletul. Cu toate acestea, o invatatura atat de anevoioasa pentru minte, o lege atat de grea pentru vointa, a crescut, s-a intins in toate partile pamantului, in toate straturile sociale. Dar cum? Oare prin vreo unealta a puterii omenesti? Nu! Dimpotriva toata puterea oamenilor dimpreuna cu toata puterea demonilor i-a stat impotriva si a luptat contra ei. Ce-ati spune oare daca ati vedea ca acele cateva oi biruiesc, alunga, imprastie si lupii si leii si balaurii si pe toate celelalte fiare, daca ati vedea acele oi imprastiate in turma foarte numeroasa? Negresit, ati spune cau nu-i lucru firesc, ci minune extraordinara. Cu adevarat aceasta s-a intamplat si cu Biserica lui Hristos, in care vad ca doisprezece oi pe cei doisprezece Apostoli trimisi de Hristos sa predice in lumea intreaga, ca intr-un camp de lupta. ,, Iata va trimit. le-a spus-o insusi de mai inainte, ca pe niste oi in mijlocul lupilor” ( Matei X, 16). Nu sunt numai lupi, adica iudei omoratori de crestini sunt si lei, adica imparati tirani, prigonitori ai credintei, sunt si balauri, adica demonii cei rasvratiti si potrivnici lui Dumnezeu. Fiare salbatice nenumarate de dusmani, vazuti si nevazuti, care au iesit cu nestapanita furie si manie sa duca razboi impotriva oilor lui Hristos, impotriva noii Biserici. Dar ce priveliste extraordinara vad? Vad ca acele cateva oi au biruit, au alungat, au imprastiat si pe lupi si pe lei si pe balauri, si pe toate celelalte fiare, si pe iudei si pe tirani, si pe demoni si pe toti dusmanii. Cei doisprezece au ajuns nenumarati, au crescut, s-au inmultit, au umplut tot pamantul.,, In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor” ( Psalmi XVIII,4). Vad ca in Atena a cazut altarul afierosit,, Necunoscutului Dumnezeu” ( Faptele Apostolilor XVII,23), si este adorat cel rastignit.
Evanghelia se predica pretutindenea, iar credinta biruieste pretutindenea.,, Credinta noastra este biruinta care biruieste lumea” (I Ioan V,4).
– Dar carui fapt se datoreste o asemenea schimbare?
– Negresit, ” dreapta Domnului a facut putere” ( Psalmi CXVII,16).
Da, dreapta Domnului a fost aceea care a crescut ortodoxia,” nu prin cuvinte de induplecare ale intelepciunii omenesti ci in aratarea duhului si a puterii”( I Cor. II, 4). Dreapta Domnului, care a facut, ca o singura limba a Apostoilor sa se auda de felurite neamuri, care au facut ca prin mainile Apostolilor sa cada templele idolilor, sa creada idolatria. ” Prin mainile Apostolilor se faceau multe semne si minuni in popor”( Faptele Apostolilor II,43). Semne: bolnavii se vindecau, leprosii se curateau, mortii inviau, duhurile necurate erau alungate ( Matei X,8). Minuni: leii sarutau picioarele sfintilor barbati, mucenicii ramaneau neatinsi de foc in mijlocul flacarii, fecioarele se luptau cu fiarele si le imblanzeau, munti neclintiti mergeau, marea infuriata se imblanzea la rugaciunea unui crestin! ” Multe semne si minuni in popor” ( Faptele Apostolilor II, 43).
Veniti , acum ateilor, veniti necredinciosilor, veniti oameni fara de evlavie, veniti toti dusmanii, credintei mele ortodoxe! Cat de multe raze are soarele, tot atat de mult sunt si dovezile care intaresc ca aceasta credinta ce-o tin este credinta cea adevarata! Eu insa va voi pune in fata numai un argument. Biserica lui Hristos este casa intemeiata pe piatra, tare si neclintita, zidita de inteleptul, prea inteleptul si dumnezeescul Mester. Diavolul a intrebuintat trei mijloace ca s-o strice: ploaia ca s-o inunde, raurile ca s-o surpe la temelie si vanturile ca s-o doboare la pamant. Aceste mijloace au fost cei trei infricosatori dusmani, pe care diavolul i-a ridicat sa duca razboi impotriva ei: iudeii, tiranii si ereticii.
Mai intai s-a pogorat ploaia, adica invidia iudeilor, cei care au rstignit pe Ziditorul acestei case. Ganditi-va cat de mult urau ei pe ucenicii, impreuna lucratorii Domnului! Numele lui Hristos, propovaduit fatis, le ranea inima. Maretia Bisericii, crescuta in fiecare zi pe ruinele sinagogii, le invenina sufletul. Dupa cum se stie potopul de odinioara, a tinut patruzeci de zile si a inundat tot pamantul; patruzeci de ani a tinut potopul invidiei iudaice ca sa inunde Biserica. La ce rezultat a ajuns insa? Dupa cum atunci corabia nu s-a scufundat, ci cu cat crestea ploaia cu atat se inalta si corabia, purtata nevatamata deasupra apei, tot asa si Biserica nu s-a vatamat deloc deloc de invidia iudeilor, dimpotriva cu cat crestea aceasta invidie, cu atat crestea si credinta crestinilor. In cele din urma iudeii au fost nimiciti de armatele romanilor si ploaia a incetat. Dar au venit rauri, imparatesti si mari; rauri, pline nu de apa, ci de sangele crestinilor injunghiati.Acestia sunt tiranii vechi si noii Rome,omoratorii crestinilor, prigonitorii credintei care s-au pornir cu prigoana foarte puternica sa sfaramedin temelie Biserica.Stiti cati persecutori au fost?
Dupa cum atunci corabia nu s-a scufundat, ci cu cat crestea ploaia se inalta si corabia, purtata nevatamata deasupra apei, tot asa si Biserica nu s-a vatamat deloc de invidia iudeilor, dimpotriva, cu cat crestea invidia iudeilor cu atat crestea si credinta crestinilor. In cele din urma iudeii au fost nimiciti de armatele romanilor si ploaia a incetat. Insa au venit raurile, pline nu de apa, ci de sangele crestinilor injunghiati. Acestia sunt tiranii vechi, si noii Romei, omoratorii crestinilor, prigonitorii credintei, care s-au pornit cu prigoana foarte puternica sa sfarame din temelie Biserica. Stiti cati persecutori au fost? Optusprezece la numar, iar cei mai de seama sunt: Neron, Domitian, Traian, Antonin, Marcu Aureliu, Severin, Severian, Maximim, Deciu( Severian, Maximim, Deciu lipsa in M, adaugat dupa V), Liciniu, Aurelian, Diocletian( Diocletian lipsa in M, adaugat dupa V), Maximian, Constas, Valens, Leon Isaurul, Constantin Coporonim, si Teofil iconomahul. Stiti cat a tinut prigoana? Mai mult de opt sute de ani( in M: de 500 de ani). Stiti cati au suferit mucenicia sub atatia tirani si in atatia ani? Numarati stelele cerului sau nisipul marii! Daca Dumnezeu ar fi pastrat la o parte sangele atator crestini, martirizati pentru credinta lui Hristos, negresit ca ar fi facut o alta Mare Rosie din sangele Sfintilor. Bine , au venit raurile, dar la ce rezultat au ajuns? S-au dus, au disparut tiranii, au cazut imparatii si imparatiile. ,,Pierit-a amintirea lor cu sunet” ( Psalmi IX,6). Crestinii, desi au fost omorati, s-au inmultit; desi au fost persecutati, au sporit, desi s-a dus razboi impotriva lor, s-au intarit, desi au fost ispititi, au stralucit mai mult in virtute.
Mai pe urma au suflat vanturile, adica ereticii. S-au ridicat din toate partile lumii. Cu adevarat vanturi, puternici in ideile lor potrivnici ortodoxiei, potrivnici chiar lorusi in erezia si in tulburarea facuta Bisericii lui Hristos. Intr-un sfarsit au incetat si vaturile. Au fost nimiciti si ereticii si ereziile. A incetat furtuna, a urmat pacea. Iata straluceste curata si nepatata ortodoxia in Biserica lui Hristos. S-a pogorat ploaia, au venit raurile, au suflat vanturile, dar casa lui Hristos, Biserica, n-a cazut, ci sta tare si neclintita, ” A fost intemeiata pe piatra”, pe piatra cea tare din capul uinghiului, pe Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu si ,, portile iadului nu o vor birui” (Matei XVI,18) Nu este oare ceasta o intarire dumnezeiasca? Iar aceea care a intarit-o nu este oare dreapta Celui preainalt? Da, ” Dreapta Domnului a facut putere” ( Psalmi CXVII,16).
Crestine ortodox, ai datoria sa multumesti de mii de ori lui Dumnezeu pentru ca te-a facut sa te nasti intr-o astfel de credinta. Un vechi filosof multumea lui Dumnezeu pentru trei lucruri: Intai, ca s-a nascut barbat si nu femeie; al doilea, ca era elin si nu barbar; al treilea, ca era filosof si nu om prost. Si tu ai datoria sa-i multumesti lui Dumnezeu, dar pentru alte trei lucruri: Intai, ca te-a nascut crestin si nu pagan; al doilea, ca esti crestin ortodox si nu esti eretic; al treilea, dar pentru al treilea, ai rabdare si ti-o voi spune in partea a doua a predicii.

Partea a doua

Credinta este un indreptar al vietii. Asa trebuie sa traim, dupa cum credem. Pentru ca daca viata nu se potriveste cu credinta, credinta este moarta si nu foloseste la nimic. ” Care este folosul, fratii mei, spune dumnezeescul Iacob, daca cineva spune ca are credinta dar nu are fapte?” ( Iacob II, 14 ). Iar Hrisostom, talmacind acel cuvant al lui Hristos: ” Nu tot ce-l ce-Mi zice Mie: Doamne, Doamne, va intra in imparatia lui Dumnezeu, ci acel care face voia Tatalui Meu( Matei VII, 21), aici vrea sa se arate caci, credinta nu are nici o putere fara fapte. Deci credinta fara fapte este un cadravru de credinta, si nu lucreaza nimic. S a n-aiba nadejde de mantuire, omul care are credinta de crestin, dar n-are viata de crestin! Pentru mantuire este nevoie si de credinta adevarata si de viata vartoasa. Cu aceste doua, omul poate fi mantuit, cu aceste doua aripi poate sa zboare in rai.
Credinta crestinlor, in inceput, in crestere, in intarire este cu totul dumnezeiasca, in invatatura este in totul adevarat, in lege este in totul sfinteni. Cum este viata crestinilor astazi? Nu ne ajung cuvinte ca sa oputem descrie! E nevoie de lacrimi, s-o plangem. Stim cu totii ce inseamna chipul acela vazut in vis de imparatul Nabucodonosor. Acel chip gasit la : ( Daniil II,32-45), se potriveste si cu subiectul nostru. Dumnezeeasca Scripturab ne spune ca avea capul de aur curat, mainile si pieptul de argint, pantecele si coapsele de arama, picioarele parte de fier, parte de lut: ,, Ai vazut, imparate, si iata un chip, alcarui cap este de aur; mainile si pieptul si bratele de argint; pantecele si coapsele de arama, picioarele parte de fier, parte de lut” ( Daniil II, 31-33). Credeti-ma aceasta este adevarata infatisare a traiului si vietii crestinilor.
Chipul acela avea capul de aur curat. Viata crestinilor, in primele timpuri ale crestinismului, avea inceputul din aur curat, in viata virtuasa si in pilda; aur curat, in invatatura si in moravuri, aur curat la trup si la suflet. Numai aur stralucea din toate faptele lor, erau ca o lumina adevarata, dupa cum le-a poruncit Hristos:,, Voi sunteti lumina lumii” ( Matei V, 14). Laicii la fel erau, aur curat in viata, barbatii, aur curat la bunatate; femeile aur curat in cumintenie; batranii, aur curat in intelepciune; tinerii, in feciorie; copii, in nevinovatie.
Urmand, apoi pieptul de argint. Pretul de argint fiind mai mic. Este de pret si argintul, dar nu ca aurul cel curat. Cu timpul s-a ridicat acea caldura arzatoare a credintei, virtutea s-a micsorat, viata crestinilor era buna, dar nu ca a celor dintai.
Mai tarziu a venit si pantecele cel de arama. Spre mai rau. A venit o vietuire mult mai joasa, si decat cea dintai si de ce-a de-a doua, niste moravuri invartosate si grele. Dar dupa cum arama nu pretuieste cat aurul sau argintul, totusi pretuieste ceva, tot astfel si crestinii, desi nu mai erau ca cei dintai, sau ca cei de mai tarziu, totusi nu erau cu totul netrebnici. Daca nu erau desavarsiti nu erau de lepadat; printre multe vicii se gasea si cate o virtute. Pantecele de arama!
Dar in sfarsit in aceste nefericite timpuri de azi, noi am ajuns in partile cele mai de jos ale chipului, la picioare, la acelea ce sunt parte de fier, parte de lut. Cu alte cuvinte am ajuns intr-o stare ticaloasa, din care nu putem sa mai cadem nici mai jos, nici in mai rau. Suntem parte de fier, parte de lut. Fier, fara stralucirea virtutii, ruginiti de invatatura, invartosati de pacat. Lut, sunt moravurile noastre, faptele noastre pangarite, necinstite, de nimic. Rautatea noastra a ajuns la culme. Credinta ni-i crestina, viata pagana. Sa v-o fac s-o vedeti in fata ochilor.
Era la amiaza, cand, Diogen a aprins odata fanarul lui si mergea prin piata Atenei, ca si cum ar cauta sa gaseasca ceva. Cei care-l vedeau, radeau si-l intrebau:
-Diogene, ce cauti?
– Caut om, le raspundea el.
– Dar cum? Nu vezi atatia oameni? Nu intalnesti atatia oameni? Piata e plina de oameni, si printre atatia oameni, tu cauti om?
– Da, spune el, om caut, om caut!
Dar ce fel de om cauta Diogen?
Sunt dua feluri de oameni. Oameni care au numai forma si infatisarea de om; acestia sunt oameni numai pe dinafara si in aparenta; sunt asemenea cadavrelor, statuielor si idolilor oamenilor, dar pe dinauntru nu sunt de nici un folos; sunt mai bine spus, ca niste vietuitoare nerationale, fie in privinta patimilor, fie in privinta stricaciunii. Diogen vede multi oameni dinacestia, dar nu cauta pe unul din ei. Sunt oameni si care, pe langa forma si infatisarea de om, au si intelepciunea si virtutea omeneasca; sunt si pe dinafara si pe dinauntru, rationali, intelepti si virtuosi, oameni adevarati. Diogene cauta pe unul din acestia in orasul cu tatia oameni al Atenei si nu-l gaseste. Caut om, caut om!
E cu parere de rau sa fac o comparatie, dar trebuie spus adevarul. Intr-un timp, in care ortodoxia straluceste ca in amiaza mare, aprind si eu faclia predicii evanghelice, vin intr-o Biserica plina de crestini, si caut un crestin. Dar cum?Acestia pe care-i vad aici si in alta parte, in orase, in cetati, in provincii, in imparatii, in cea mai mare parte a lumii, nu sunt crestini?
Sunt doua feluri de crestini. Sunt aceia care au numai numele de crestin: Crestini pe dinafara si in aparenta, care au, dupa cum spune Pavel, infatisarea de adevar, dar inlauntrul lor nu au fapte de crestini. Au credinta crestina, dar n-au viata crestina; mai bine spus au viata potivnica credintei. ,, Au infatisarea evlaviei, dar tagaduiesc puterea ei” ( I Tim. III, 6). Nu caut pe unul din acestia! Sunt apoi crestini care pe langa nume, au si faptele; impreuna cu credinta au si viata; sunt si pe dinauntru si pe dinafara in totul ortodoxi, adevarati crestini. Caut pe unul din acestia intr-un stat cu nenumarati crestini si nu-l gasesc. Caut crestin, caut crestin! Merg din loc in loc si-l caut. Il caut in orase printre boieri, dar aici nu vad decat o mandrie semeata; si nu-l gasesc. Intru in case il caut printre femei si aici ce vad? Vad femei nemaritate, despartite de barbatii lor, vad si femei cinstite, care nu se gandesc la altceva decat la podoabe si la fleacuri femeiesti. Nu gasesc o crestina! Voiam sa ma urc si in palatele celor mari si a puternicilor zilei, sa vad daca este acolo vreun crestin; dar nu indraznesc; ma tem. Acolo este linguseala, care pazeste ca nu cumva sa intre adevarul. Pentru aceia ma intaorc in Biserica, pana in Sfantul Altar. Nadajduiesc sa gasesc aici crestinul cautat printre atatia, arhierei, preoti, atatia monahi printre atatia clerici, ” neam sfant, preotie imparateasca” ( I petru II, 9) urmasii Apostolilor, icoanele insufletite a lui Hristos. Cred sa gasesc crestinul, dar mai cu seama sa gasesc un sfant, un sihastru, un facator de minuni, un predicato, un Ioan Hrisostom, sau un mare luminator al Bisericii. Insa nu gasesc nici sfant, nici sihastru, nici facator de minuni, nici predicator. Nu gasesc crestinul cautat! Dar parinti swfinti, iubiti frati, aceasta haina ingereasca ce purtam, aceste vesminte lungi ce ne acopera, ce sunt? Sunt oare haine hariseice, fatarnice ca sa inselam pe oameni? Acest har dumnezeiesc al preotiei, pe care il avem ce este? O tabara negutatoreasca spre a castiga vbani? Dar acestea prea curate Taine pe care le administram ce sunt? Sau nu stim ce sunt, sau nu credem in ele! Cat de mult ne rusinam de credinta noastra! Cat este de mare osanda crestinilor! Nu va spuneam eu ca am ajuns in cea mai de jos stare de rautate? Nu va spuneam ca am ajuns la picioarele chipului, facut parte de fier, parte dee lut? Nu va spuneam eu ca desi caut printre atatia crestini, totusi nu gasesc crestinul adevarat? ,, Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut, nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul” ( Psalmi XIII,3) Toti clericii si laicii, bogati si saraci, barbati si femei, copii, tineri si batrani, s-au abatut, de la credinta, au ajuns niste netrebnici in viata. Nu este unul macar, care sa traiasca precum crede. Auziti acestea, crestinilor, si nu plangeti? Daca nu plangeti din pricina zdrobirii inimii, plangeti cel putin de rusine! Intrucat ma priveste, eu simt acestea si durerea inimii nu-mi lasa limba sa vorbeasca mai m ult. Tac si sfarsesc predica mea cu aceste cuvinte: Nu trage nadejde de mantuire, crestine, daca viata ta nu-i frunoasa si sfanta, dupa cum iti este adevarata si sfanta credinta ta! Trebuie sa traiesti dupa cum crezi. Daca faci asa, atuci multumeste lui Dumnezeu pentru trei lucruri: intai ca esti crestin si nu pagan; al doilea, ca esti cretin ortodox, atat prin credinta cat si prin viata si nu numai prin credinta. Atunci, ai nadejde ca ai sa te mantuiesti, ca ai sa te bucuri de imparatia cerurilor.

( Predici – Ilie Miniat)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian