Intru aceasta zi, cuvant despre ava Macarie, care a vazut pe dracul cu tigve.

Ava Macarie petrecea singur in pustia cea mare

Ava Macarie petrecea singur in pustia cea mare si era o manastire, mai jos, intr-o alta pustie, avand monahi multi. Deci, staretul, sezand langa cale, a vazut oarecand pe diavolul, mergand in chip de om, purtand o haina mitoasa si de fiecare fir de lana spanzurand cate o tigva omeneasca. Si i-a zis lui batranul: „Unde mergi, raule?” Iar acela i-a raspuns: „Merg ca sa tulbur pe frati”. Si l-a intrebat pe el batranul: „Si ce sunt tigvele acestea, pe care le porti?” Raspuns-a diavolul: „Gustari duc fratilor”. Zis-a batranul: „In toate acestea sunt de-ale mancarii?” Iar el a raspuns: „Asa, pentru ca, de nu-i va fi placuta cuiva una, ii dau alta, si pe toate de-a randul, ca macar sa-si ia fiecare cate una”. Aceasta zicand, s-a dus mai departe. Iar batranul a ramas, pazind calea, pana se va intoarce. Si, vazandu-l pe el intorcandu-se, i-a zis lui: „Ai umblat bine?” Iar el a raspuns: „Rau, chiar si unde-mi era bine mie”. Zis-a batranul: „Pentru ce?” Raspuns-a acela: „Pentru ca toti monahii mi s-au facut mie rai si potrivnici si nimeni nu m-a primit pe mine”. Zis-a batranul: „Dar nici unul dintre dansii nu ti-e prieten?” Raspuns-a diavolul: „Numai pe un monah am, care ma asculta si, cand vin la dansul, se invarteste ca vartelnita inaintea mea”. Intrebatu-l-a batranul: „Care-i numele monahului aceluia?” Zis-a diavolul: „Teopempt”. Si, zicand aceasta, s-a dus.
Si, sculandu-se, ava Macarie s-a dus intru cea mai de jos pustie, la manastirea aceea si, auzind, fratii i-au iesit cu ramuri intru intampinarea lui si fiecare dintr-insii isi gatea chilia sa, socotind ca la dansul va sa salasuiasca batranul. Iar el a intrebat: „Cine este Teopempt?” Si, vazandu-l pe el, a intrat la dansul in chilie, iar el l-a primit pe parintele, bucurandu-se. Si cand au inceput a vorbi in taina, i-a zis lui batranul: „Cum petreci, frate?” Raspuns-a acela: „Bine, cu rugaciunile tale”. Zis-a batranul: „Nu te supara pe tine vreun gand rau?” Raspuns-a fratele: „Acum imi este bine”, ca se rusina sa-si marturiseasca gandurile sale cele pacatoase. Atunci i-a zis batranul: „Iata, de atatia ani petrec postind si nevoindu-ma si toti ma cinstesc pe mine, ci inca si la acesti ani batrani, ma supara necuratul duh al desfranarii”. La aceasta a zis Teopempt: „Cu adevarat, parinte, eu sunt foarte starnit de duhul desfranarii”. Deci, batranul cauta si celelalte ganduri pierzatoare de suflet, pana ce fratele pe toate i le-a spus lui. Dupa aceasta, Cuviosul a intrebat pe fratele: „Cum postesti?” Raspuns-a: „Pana la al noualea ceas”. Grait-a Sfantul: „Sa postesti pana seara si sa flamanzesti si sa inveti pe de rost din Evanghelie si din carti sfinte, ca sa te indeletnicesti totdeauna cu gandirea la Dumnezeu. Si de-ti va veni tie gand rau, sa nu-l primesti pe el si niciodata sa nu te pogori cu mintea jos, la cele rele, ci, totdeauna, sa iei aminte sus, la cele bune, si-ti va ajuta tie Dumnezeu”. Asa, intarind pe acel frate, batranul s-a dus la pustia sa.
Si cand strajuia calea, a vazut iarasi pe acel diavol, mergand si i-a zis lui: „Unde mergi?” Raspuns-a diavolul: „Ma dus sa tulbur pe frati”. Si aceasta zicand, a trecut mai departe. Iar cand, iarasi, s-a intors, i-a zis lui Sfantul: „Cum sunt fratii?” Raspuns-a diavolul: „Toti mi s-au facut rai si acela pe care il aveam mai inainte prieten si care ma asculta, si acela nu stiu de catre cine s-a razvratit impotriva mea si nicidecum nu ma mai asculta. Ci, mai amar decat toti, mi s-a facut si m-am jurat, ca sa nu mai merg acolo, decat dupa o lunga vreme”. Aceasta zicand, s-a dus, iar Sfantul s-a intors la chilia sa. Si asa a mantuit pe fratele Teopempt, dand pe fata mestesugul cel rau al diavolului.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian