Intru aceasta zi, cuvant despre un om, ce dezgropa mortii si care, s-a mantuit, apoi, prin pocainta.

„A venit la mine un oarecare tanar, zicand: Pentru Dumnezeu, primeste-ma pe mine, ca vreau sa ma pocaiesc.

Spunea Ioan, egumenul de la manastirea Gigant, care este in Ierusalim: „A venit la mine un oarecare tanar, zicand: Pentru Dumnezeu, primeste-ma pe mine, ca vreau sa ma pocaiesc. Si aceasta o spunea cu multe lacrimi, iar eu, vazandu-l pe el foarte umilit, i-am grait lui: Cum ai ajuns la atata smerenie? Spune-mi mie, fiule, pricina; si Dumnezeu iti va ajuta tie. Iar acesta a zis: Cu adevarat, parinte, sunt foarte pacatos. Iar eu am zis: Multe sunt, fiule, si in multe feluri, pacatele si, asemenea, multe sunt si in multe chipuri, ajutorarile. Dar, de voiesti sa afli vindecare, spune-mi mie, cu adevarat, marturisirea ta, ca si eu sa-ti dau tie tamaduirea cea potrivita. Si, ca sa nu-ti spun tie mai multe numai aceasta sa stii, ca, precum la bolile cele trupesti, multe feluri de tamaduiri sunt asa si la patimile sufletului, multe sunt vindecarile. Iar el, suspinand mult, cu lacrimi se batea in piept, topindu-se de supararea inimii, si nu putea sa graiasca nimic. Deci, vazandu-l pe el intru asemenea umilinta i-am zis: Fiule, asculta-ma pe mine si-mi spune ce ai facut, ca poate Dumnezeul nostru iti va da tie, prin mine, tamaduire, ca El, prin multa Lui iubire de oameni, toate le-a facut pentru a noastra mantuire. Cu vamesii, impreuna a locuit, si de la desfranati nu si-a intors fata, pe talhar l-a primit si prieten pacatosilor s-a facut. Apoi, pe tine, acela ce te intorci la pocainta, oare nu te va primi in bratele Sale? Ca nu vrea moartea pacatosului, ci ii asteapta intoarcerea, ca sa fie viu.
Atunci, cuprins fiind de mare amaraciune, a inceput a-mi spune mie: Eu, parinte sfinte, de toate pacatele sunt plin, nevrednic fiind in fata cerului si pamantului. Ca, fiind eu in cetatea mea, am auzit ca a murit o fecioara, fiica a mai marelui cetatii si a ingropat-o in haine de mult pret, in afara de cetate. Iar eu, auzind aceasta, din obiceiul cel rau, m-am dus noaptea la mormant si, intrand intr-insul, am inceput a o dezbraca pe ea. Si am dezbracat-o de toate, nici camasa ce de in lasandu-i. Si voiam acum sa ies din groapa. Iar ea, ridicandu-se m-a apucat cu stanga de mana mea cea dreapta si mi-a zis mie: Omule, dar in asa hal ti-a placut tie a ma dezgoli pe mine? Dar nu te-ai temut de Dumnezeu? Nu te-ai infricosat de dreapta judecata ce va sa fie si de rasplatirea cea dupa fapte? Nu ti-e rusine de firea cea de obste? Si, crestin fiind tu, asa ai voit ca sa stau inaintea lui Hristos? Au nu esti nascut din femeie? Au n-o ocarasti astfel si pe maica ta impreuna cu tine? Si ce raspuns, ticalosule om, vei da, pentru mine, lui Dumnezeu, in ziua judecatii, caci, cat am fost vie, om strain n-a vazut goliciunea mea, iar tu, moarta si dupa ingropare fiind eu, m-ai dezbracat si tot trupul meu gol l-ai vazut? Om nenorocit ce esti! Cu ce fel de inima si cu ce fel de maini vei primi Sfantul si de viata facatorul Trup si cinstitul Sange al lui Hristos, Domnul?
Iar eu, daca am vazut si am auzit acestea, de spaima mare am fost cuprins, si tremurand, abia i-am grait eu: Slobozeste-ma, ca dupa aceasta nu voi mai face asa. Iar ea mi-a zis mie: Cu adevarat, nu va fi asa, ca ai intrat aici cum ai voit, dar nu vei iesi de aici, asa cum ai voi, ci mormantul acesta, de obste, ne va fi noua. Si sa nu socotesti ca degraba vei muri, ci in multe zile, muncindu-te, iti vei da sufletul tau. Iar eu m-am rugat ei cu lacrimi si cu suspinuri amare ca sa ma slobozeasca si m-am jurat ei, pe Atottiitorul Dumnezeu, ca nu voi mai face unele ca acestea, lucruri fara de lege si, rugandu-ma, multe lacrimi am varsat. Deci, raspunzand, mi-a zis mie: De voiesti sa scapi de primejdia aceasta si sa fii viu, sa-mi dai fagaduinta ca, daca te voi slobozi, nu numai de aceste ticaloase pacate te vei curata, ci si de lume inca te vei lepada si te vei face calugar si, pocaindu-te de cele ce ai gresit, vei sluji lui Hristos. Iar eu m-am jurat, zicand: Asa ma jur, pe Dumnezeu, Cel ce-mi va lua sufletul meu, ca din ceasul acesta nu ma voi duce la casa mea, ci, de aici, ma voi duce la manastire. Atunci, mi-a zis mie fecioara: Imbraca-ma pe mine, precum m-ai aflat. Si, imbracand-o eu, iarasi, culcandu-se, a adormit.
Deci, eu acestea auzindu-le de la acel tanar si invatandu-l pe el cele despre pocainta, l-am tuns pe el si l-am imbracat in chipul cel calugaresc. Si l-am incuiat pe el intr-o pestera si, mult laudand pe Domnul Dumnezeu, se nevoia pentru sufletul sau. Si, a luat adeverire si incredintare de la Dumnezeu, ca i s-au iertat pacatele. Si, inbolnavindu-se, s-a mutat la Dumnezeu, intru viata vesnica.” Dumnezeului nostru, slava! Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian