Duminica a doua a Postului

Suflete pacatoase, asa cum este si sufletul meu, cercetati-va acum constiinta voastra si vedeti ce rau ati facut impotriva aproapelui si al lui Dumnezeu.

Omul din Evangheliea de azi este si paralitic si pacatos. Nerusinatul are o indoita boala: paralizarea in trup, pacate in suflet. Pe de o parte este foarte aproape de moarte, iar pe de alta de iad. Ii este primejduita nespus de mult si viata si mantuirea. S-a auzit ca Domnul nostru Iisus Hristos, invata intr-o casa din orasul Capernaum cuvantul adevarului pe o multime nenumarata de oameni. Acest nevrednic purtat de patru oameni, a fost dus acolo si a luat indata de la doctorul ceresc indoita vindecare a indoitei lui boli. Pentru boala lui sufleteasca a luat iertarea pcatelor: ,, Fiule, iarta-ti-se pacatele tale” ( Mcu II,5), pentru boala trupeasca a primit vindecarea paraliziei:,, Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta” ( Marcu II,11). Va pun inainte, ascultatorii mei, doua lucruri spre cugetare cu privire la istorisirea evanghelica de azi: suferinta bolnavului si puterea Doctorului.
Ce infricosare jalnica are un om paralizat! Mai bine spus nu este om, ci imaginea vie a unui mort, un mort neinmormantat, un cadavru viu; traieste pe dinafara, pentru ca poate sa sufle, dar pe dinauntru a murit, pentru ca nu se mai misca; adunatura nefericita de moarte si viata;, nu mai nadajduieste nici in doctor, nici in vindecare, nu desteapta tamaduirea bolii lui de nevindecat decat de la o moarte desavarsita. Nu este aceasta oare cea mai grea din toate bolile? Si cu toate aceste-a printr-un cuvant, pe care i-l spune Mantuitorul nostru:,, Scoala-te i-ati patul si mergi la casa ta”, paraliticul se strange, cel care zacea se scoala, cel nemiscat merge, cel pe jumatate mort se face sanatos, spre marea unire, a celor din jurul lui, care-l vad. ” S-a sculat indata si luindu-si patul a iesit in vazul tuturor, inca toti se mirau si slaveau pe Dumnezeu” ( Marcu II,12). Ganditi-va pe de o parte, la un suflet nenorocit, cuprins de paralizia unui pacat invechit si continuu, nemiscat spre savarsirea vietii, nesimtitor la har, amenintat sa moara de o moarte vesnica. Ganditi-va, pe de alta la puterea ce-o au in gura unui duhovnic aceste cuvinte dumnezeesti ale Mantuitorului: Fiule, iata-ti-se pacatele tale!”, prin ele sufletul se scoala, se sfinteste, se mantuie in viata vesnica. Un pacatos este primejduit in fiecare ceas sa fie osandit: este cea mai grea boala a sufletului omenesc.

Partea I

Nu stiu daca va pot face sa intelegeti ce este pacatul. Nu este lucru care sa se faca mai usor, si sa se inteleaga mai greu decat pacatul. Aceasta este pricina, ca pacatuim usor si ne pocaim anevoie. Din cele spuse despre pacat de sfitii dascali ai Bisericii si de teologi scolastici, nu culegem altceva decat ca pacatul este un rau nemarginit, ca este o insula adusa lui Dumnezeu. Dar aceste cuvinte, ori nu se inteleg, ori nu influienteaza cu nimic sufletul omului. Ce va pot spune, sa va fac sa intelegeti acest rau nemarginit?
Sa incep de aici. Sa presupuneti ca apa acestei nemarginite mari ar fi tot asa de dulce, pe cat este de dulce si apa raurilor si a izvoarelor; daca ar cadea o picatura de apa amara si ar omora intr-o clipa apa marii, a izvoarelor si a raurilor, ganditi-va cat de amara ar fi picatura aceia de apa! Cu toate acestea incomparabil, mai amr este pacatul, care amaraste indata oceanul nesecat al milostivirii lui Dumnezeu. Deci pacatul este ceva fara margini. Putem da un alt exemplu. Din toate minunile vazute, pe care le-a facut Iisus Hristos, pe cand traia in lume, nici una nu a dovedit in chip evident acea putere dumnezeiasca, ce o avea ca Fiu al lui Dumnezeu. Cand a inceput sa faca minuni( Ioan II,11), si a prefacut apa in vin in Cana Galilei( Ioan II,1-10), cand a binecuvantat cele cinci paini si a saturat cele 5000 de barbati in pustie (Matei XIV,15-21) si multe altele. Scriptura spune ca cei care vedeau minunile Lui ,, Slaveau pe Dumnezeu,care a dat o astfel de putere oamenilor” ( Matei IX,8). Intradevar astfel de minuni au facut mai intai profetii, iar mai pe urma Apostolii, oameni si ei. Stiind ca Iisus si-a aratat puterea Lui dumnezeiasca, cand a vorbit si a lucrat ca Fiu al Lui Dumnezeu? Cand sa ierte pacatele! De aceia cand i s-a spus paraliticului din evanghelia de azi cu putere de stapan:,, Fiule iata-ti-se pacatele tale” ( Marcu II, 5), carturarii care stateau acolo, care-l socoteau om, cand l-au auzit vorbind ca Dumnezeu, socoteau ca huleste:,, Pentru ce Acesta rosteste hule? Cine poate sa ierte pacatele in afara de Dumnezeu? ( Marcu II,7).
Ca un alt exemplu: puneti in fata ochilor mintii voastre o balanta; de o parte a ei, pacatul, iar pe de alata parte, sfintenia duhurilor fericite: Serafimi, Heruvimi, Ingeri, Arhangheli, Drepti, Profeti, Apostoli, Invatatori, Mucenici, Sihastri, adica toata sfintenia cerului si a pamantului, si totusi nu poate sa ridice pacatul. De ce? Pentru ca nici ingerii, nici sfintii, cu toata virtutea si harul lor, n-au stapanire si putere proprie sa ierte un singur pacat pe pamant. Numai Dumnezeu, ” Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridica pacatul lumii”, poate sa-l ridice. Pacatul este deci, de o greutate nemarginita, de vreme ce putere ingereasca si omeneasca n-ajunge, si-i nevoie de puterea dumnezeiasca, care este nemarginita.
Cel mai bine este ca in ceasul in care pacatuim sa piara ceasul din ochii nostri sau sa se deschida sub picioarele noastre pamantul si sa ne inghita de vii; pentru ca in acel ceas insultam pe unul Dumnezeu Facatorul si Mantuitorul, insultam dreptatea lui, prin o indrazneata calcare a poruncilor Lui; insultam bunatatea Lui; maniem judecata Lui; aprindem mania Lui; pierdem harul Lui si cadem in ura Lui.
Stiti ce inseamna ura lui Dumnezeu; ne vorbeste dumnezeiescul Hrisostom, ca iad este inainte de iad, ca este lucru mai greu decat iadul: ,, Instrainarea si intoarcerea lui Dumnezeu este pentru cel cazut mai grea decat muncile asteptate dincolo”. Iar ura lui Dumnezeu si pedeapsa inainte de vreme nu-i oare cel mai mare rau din toate relele pe care poate sa le aiba un pacatos? In vremurile de alta data asa s-a purtat Dumnezeu cu prietenii Lui, cei mult iubiti. David a facut trei mari pacate: a ucis pe Urie (II Imp. XI,15-17), a facut desfranare cu Virsave, femeia lui Urie, si impotriva poruncii lui Dumnezeu, a facut numaratoarea poporului( II Imp. XXIV,1-10). S-a pocait, a fost iertat, dar mai intai a baut un pahar foarte amar. Mai intai Dumnezeu, a facut si a murit copilul facut din adulter(II Imp. Xii,15-19). Al doilea a trimis pe Gad, profetul sa-i propuna trei lucruri foarte grele, si sa aleaga, si sa aleaga din cele trei unul: trei ani de foamete, trei luni de fuga, sau trei zile de moarte in toata imparatia lui( II Imp. XXIV,13). Bunul David a fost stramtorat zicand: ,, Stramtorat sunt din toate partile” dar ce sa fac? A ales cele trei zile de moarte; pentru aceia a vazut saptezeci de mii de barbati pe care i-a ucis ingerul Domnului( II Imp. XXIV,15). Cu o paguba atat de mare si cu o durere mare a cumparat de la Dumnezeu iertarea pacatului lui. Insa acum Dumnezeu nu obisnuieste un mijloc de iertare ca acesta, deoarece gresim mai mult ca David. Daca Dumnezeu nu ne sileste pentru iertarea pactelor sa traim sa traim in sihastrie sau sa murim in mucenicie, ar putea sa randuiasca au alt mijloc de iertare mai usor ca cele doua, sa ne dea iertarea pacatelor asa cum dadea vindecare bolnavilor la scaldatoarea oilor in Ierusalim. Cu alte cuvinte, putea sa hotarasca un loc singur in toata lumea: Ierusalimul; un timp anumit: o singura data pe an; si atunci sa se poagoare inger din cer sa asculte pacatele noastre.
Pe cand Domnul nostru mergea in Samaria si Galileia, l-au intampinat zece leprosi si cu glas mare Il strigau:,, Iisuse miluiete-ne!”( Luca XVII,13) ,, Mergeti le-a raspuns Iisus, si aratati lepra voastra preotilor si va veti curati”. Au mers s-au aratat si s-au curatit. Este oare pacatul ca lepra, o boala mai usoara decat cea aratata de Hristos? Nu! Pentru ca ne curatim si noi pacatosii de pacatele noastre, ne-a aratat aceiasi vindecare: ,, Mergeti, ne spune El, si va aratati preotilor”. Pentru ca preotul iti spune aici pe pamant: ,, Te iert!” iar de sus din cer iti raspunde si Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu: ,, Te iert!” Preotul rosteste aici pe pamant hotararea iertarii,iar acolo in cer Duhul cel Sfant indata o scrie. O spune din nou. Ce minune! Prin puterea acestor cuvinte atotputernice, raul a disparut, povara cea nemarginita a cazut, veninul cel nemarginit a fost vindecat, pacatul s-a deslegat; noi, paraliticii, ne-am sculat; noi, leprosii, ne-am curatit; noi, cei morti am inviat. Din ingeri ai intunericului, am ajuns ingeri ai luminii, din dusmani ai lui Dumnezeu am ajuns prietenii Lui!
Suflete pacatoase, asa cum este si sufletul meu, cercetati-va acum constiinta voastra si vedeti ce rau ati facut impotriva aproapelui si al lui Dumnezeu. Ati savarsit cea mai mare nedreptate, cea mai infricosata calcare de lege, cel mai de neiertat pacat, pe care poate sa-l faca un om! Va temeti oare de asta? Va infricosati? Va desnadajduiti? Fereasca Dumnezeu! Mi se pare ca vad pe femeile mironosite, care au cumparat miresme si s-au dus dis-de-dimineata sa unga trupul lui Iisus cel ingropat. Se duceau cu pasi sovaitori si cu multa indoiala. Ele spuneau:
– Stiam ca pe mormantul lui Iisus sta o piatra foarte grea. Ei bine, noi suntem femei slabe! Pane ca veti ajunge acolo, piatra a fost pravalita si mutata, iar mormantul deschizand fiind.
Intradevar cand au venit, au vazut si au gasit piatra mormantului pravalita si mutata de pe mormant.,, Si uitandu-se au vazut ca piatra era pravalita” ( Marcu XVI,3) . Un inger find trimis din ceruri a facut aceasta.
Dumnezeu a trimis un inger sa pravaleasca piatra de pe mormant, pentru ca vazuse intentia frumoasa a femeilor. Cand este buna intentia omului, Dumnezeu le face pe toatae usoare. Poate sa fie la mijloc piatra si greutate! Dumnezeu da la oparte ori ce piedica.
Poate ca tot asa ca si mironositele va spune un suflet pacatos, care doreste sa mearga la duhovnic! Se indoieste, se teme si spune:,, Vai de mine! Pacatele mele sunt grele ca piatra! Pacatele mele au covarsit capul meu, ca o povara grea m-au ingreunat” ( Psalmi XXXVII, 4). Cine poate sa ma ierte si sa-mi ridice povara? ,, Cine sa-mi pravaleasca piatra?” Am trait atatia ani, am imbatranit in desfranare, mi-am cheltuit averea, mi-am stricat viata cu o femeie necinstita, traiul indelungat in rau s-a facut obicei, iar obiceiul este piatra pe inima mea. ,, Cine-mi va pravali piatra?” ,, Iata mielul lui Dumnezeu , care prin cruce a ridicat pacatele lumii”, a ridicat si pacatul tau. Spune un singur cuvan: Am pacatuit! Un singur cuvant sa spuna duhovnicul: ,, Fiule, iarta-ti-se pacatele tale! Prin asta ai fos usurat, ai fost iertat! Nu mai esti pacatos, esti drept! ,, Apuca numai calea aceia si inainteaza iute!” Piatra a fost pravalita!”
– Dar cine a ridicat-o?
– ,, Iata mielul lui Dumnezeu, care prin cruce a ridicat pacatele lumii”, a ridicat si pacatul tau.
Dumnezeul meu, Rascumparatorul meu, socoteam ca rastignirea si moartea, pe care ai suferit-o pentru mine pacatosul, este semn al dragostei Tale. Cunosc insa acum si dragostea Ta, in afara de aceasta, i-mi pricinuieste si un alt har mai mare. Pacatuiesc! Pacatul meu este pentru Tine o insula nemarginita, iar pentru mine, osanda vesnica. Cu toate acestea pentru un pacat atat de greu, Tu mi-ai aratat o vindecare atat de usoara! Si cu un cuvant ma ierti: Fiule, iarta-ti-se pacatele”. Cum sa numesc o astfel de dragoste? Nu stiu! Atat trebuie sa stiu; ca nu trebuie sa mai pacatuiesc niciodata, sau daca iar cad in pacat sa ma pocaiesc indata.

Partea a II a

Din cele spuse pana acum socotesc ca fiecare pacatos sa capete incredere si mare nadejde in milostivirea lui Dumnezeu, cand aude cat de usoara este vindecarea bolii lui, iertarea pacatului lui. Dar simt ca lucrurile stau dimpotriva; de asta mai cu seama ma tem, tremur si ma inspaimantez. Ascultati daca am dreptate. Sunt bolnav si ma gasesc in primejdie de moarte. Sunt pacatos si ma gasesc in primejdie de a fi pedepsit. Eu insa nu vreau. Daca Dumnezeu, ca sa m,a ierte, ar fi cerut de la mine sa fac o calatorie lunga sau sa-mi vars sangele in mucenicie, sau sa sihastresc toata viata mea ( lucruri cu totul anevoioase) si n-as fi facut-o, as fi avut iertare si cuvant. Pentru ca Dumnezeu nu vrea decat sa merg la un duhovnic sa-i spun pacatele mele si sa fiu iertat printr-un cuvant al acelui duhovnic. Totusi n-o fac. Nu sunt deci omul cel mai nerecunoscator? Cel mai de fara de cuvant pacatos? Nu mi se cuvine o indoita pedeapsa? Una, pentru ca am pacatuit, si alta pentru ca n-am vrut sa iau iertarea pacatelor, lucru atat de usor. Nu trebuie deci sa ma tem de urgia dumnezeiasca cu atat mai mult cu cat vad ca este mai mare fata de mine milostivirea dumnezeiasca? Da, spune dumnezeiescul Hrisostom, pentru ca indelunga rabdare a lui Dumnezeu, pedepseste indoit pe cei care nu se pocaiesc. ,, Caci dupa cum indelunga rabdare a lui Dumnezeu este pricina de mantuire pentru cei care o primesc cum trebuie, tot astfel pentru cei care o dispretuiesc este mirinda de o mai mare pedeapsa” ( Sf. Ioan Hrisostom, Omilia V la Epistola catre Romani).
Binefacerea pe care ne-o face Dumnezeu in scaldatoarea duhovniceasca a pocaintei este neasamuit mai mare decat binefacerea scaldatorii din Ierusalim. Acolo minunea se intampla intr-un loc, numai in Ierusalim; intr-un timp, numai o singura data pe an. Aici se intampla in fiecare oras, sat si Biserica a crestinilor, in fiecare zi si in fiecare ceas; este de ajuns sa voim. Aici nu este inger, duh curat, sa vada bolile noastre, care sunt cu totul necuratenii; aici sunt preoti, oameni pacatosi ori ce om, dar oameni, care au toata stapanirea si puterea sa ierte ori ce pacat; fie mandria, fie hula, fie zgarcenia, fie desfranarea, adulterul, uciderea si ori ce fel de pacat, ce poate savarsi un om.
Om fara de minte si nerecunoscator! Dispretuiesti bunatatea lui Dumnezeu, pentru ca este atat de bun? Pe buna dreptate te mustra marele Pavel cand zice:,, Sau dispretuiesti bogatia bunatatii, a ingaduintei si a indelungii lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te trage la pocainta? ( Romani II,4) Gandeste-te la aceste cuvinte ale Apostolului! Bunatatea lui Dumnezeu, te trage la pocainta. Este ca o funie, un capat il tine Dumnezeu cu mana, iar de celalalt capat este legata inima ta. Dumnezeu il tine, pentru ca, pe cat este cu putinta, nu vrea sa-i scapi, nu vrea sa te piarda; vrea intoarcerea si mantuirea ta. ,, Eu traiesc, zice Domnul; nu vreau moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. ( Iezechiel XXXIII,11). Cand pacatuiesti, te indepartezi de Dumnezeu; lasa funia,te lasa adica in voia libetatii tale. Te departezi astazi mult, maine si mai mult si Dumnezeu te lasa in voia ta si indelung rabda. Te departezi, te ratacesti, ca o oaie pierduta ( Psalmi CXVIII, 176), in calea stricta a pierzarii.
Tu insusi desi esti chemat, nu mergi, desi esti tras, nu te lasi tras, nu te intorci, nu te pocaiesti. Te-ai pironit in bratele amantei, te-ai legat cu lanturile iubirii tale de argint; ai prins radacina in rau. Stii ce se intampla? Dumnezeu trage funia de un capat, de celalalt capat tu te impotrivesti, la urma urmei se rupe funia, Dumnezeu se plictiseste, se manie, te lasa, iar tu ticalosule, cazi intr-o desavarsita neputinta de pocainta, iar de acolo in osanda vesnica. Cine ti-a gresit? Tu! Cine te jeleste? Nimeni! Dar te jur din partea Dumnezeului celui viu, frate crestine, nu lasa sa se rupa funia. Cand,, bunatatea lui Dumnezeu te trage la pocainta”, mergi si intoarcete la Dumnezeu. Dumnezeu tine bratele deschise spre a te primi cu acele cuvinte prea dulci: ,, Fiule, iarta-ti-se pacatele tale!” Amin.
( Predici de Ilie Miniat)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian