Mucenicii

Dacă veşnicia ar fi rămas un mister, nu am mai fi avut nevoie de martiri. Biserica depune mărturie pentru acest crez şi testament al lor

Dacă veşnicia ar fi rămas un mister, nu am mai fi avut nevoie de martiri. Biserica depune mărturie pentru acest crez şi testament al lor, care vorbeşte despre împărăţia pregătită de Hristos pentru noi. Mucenicia este o stare de jertfă supremă pentru o cauză sfântă, care implică pe însuşi Dumnezeu. Şi aşa s-a întemeiat Biserica, iar sângele martirilor este sămânţa creştinilor. Cununa veşniciei se întrevede de la împletitura unui fir de mărţişor, până la coloana infinitului a lui Brâncuşi, şi colacul mucenic în formă de opt, arătând că El este începutul şi sfârşitul. Cei patruzeci de mucenici ne-au lăsat în istorie chiar un testament scris şi semnat de ei, ca o scrisoare deschisă lumii, ce spune că au murit pentru credinţa în Hristos. Ostaşi în Sevasta Armeniei au puterea să-l înfrunte pe prigonitorul Agricolae, care stăpânea provincia prin sigiliul împăratului roman păgân Liciniu. Judecaţi că nu au adus jertfă idolilor, puşi să aleagă între funcţii şi averi, răspunsul lor este unul singur: noi suntem creştini şi suntem gata a ne jertfi şi a muri pentru împăratul nostru Hristos. Aruncaţi în temniţă ca într-o biserică, stând în genunchi se rugau zicând: ” Scoate-ne pe noi Doamne, din ispită şi din smintelile celor ce fac fărădelege.” Şapte zile de temniţă nu au fost suficiente pentru a-i convinge, de aceea eparhul i-a bătut cu pietre, şi iarăşi i-a închis. Apoi, s-a hotărât moartea lor, i-au dezbrăcat de haine, şi i-au silit să intre în lac, deşi era iarnă şi ger. S-au rugat cu lacrimi şi s-au îmbărbătat unul pe altul, strigând: „Iute este gerul, dar mai dulce este raiul”. Alţii ziceau: „rece este gheaţa”, ceilalţi răspundeau: „fierbinte este dragostea pentru Dumnezeu”. Au pregătit prigonitorii lângă lac şi o baie cu apă caldă, ca să-i ademenească pe cei slabi, şi aşa a ieşit un ostaş din lacul îngheţat, pierzând mucenicia. Şi în toiul nopţii o rază dumnezeiască din cer a topit gheaţa să-i încălzească pe mucenici, iar patruzeci de cununi stăteau deasupra ostaşilor lui Hristos. Văzând cununa celui care s-a lepădat de Hristos, un ostaş păzitor, s-a afundat în lac, strigând că şi el este creştin, şi atunci coroana a stat pe capul lui. Dimineaţa, prigonitorii le-au zdrobit picioarele, până ce şi-au dat sufletele în mâinile lui Hristos. În timp ce păgânii voiau să le ardă trupurile în afara cetăţii, cel mai tânăr mucenic pe nume Meliton, care nu murise, este ajutat de propria lui mamă să ajungă la un loc cu ceilalţi în carele martirilor, zicând: „vreau să fiu mamă de mucenic”, îndemnând ca fiul să rabde până la capăt. După ce trupurile sfinţilor au fost arse, iar cenuşa împrăştiată în apă, puţinele rămăşiţe au fost adunate de creştini, şi duse în biserică, aşa cum au lăsat scris în testamentul lor mucenicii. De atunci, în lumea creştină se împart mucenicii întru pomenirea lor. Numele celor patruzeci de mucenici sunt: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantis, Iulian, Lisinie, Aghie, Altie, Flavie, Acachie, Eodit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gae, Leontie, Atanasie, Kiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filactimon, Severian, Andion, Meliton şi Aglae.
„Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!”

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian