Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre plangere.

Doamne, n-am teama de Tine.

Un frate sedea singur, in manastirea Monidriilor si se ruga pururea cu aceasta rugaciune catre Dumnezeu: „Doamne, n-am teama de Tine. Pentru aceasta, trimite-mi sageata de fulger sau alt semn sau boala sau drac, ca, macar asa, sufletul meu cel impietrit sa vie intru frica.” Apoi, rugandu-se iarasi, zicea: „Stiu ca multe am gresit Tie, Stapane, si nenumarate sunt greselile mele, incat nu indraznesc nici sa zic sa ma ierti, ci, de se poate, pentru indurarile Tale, iarta-ma, iar de nu se poate, pedepseste-ma aici si nu ma pedepsi acolo. Iar daca si aceasta este nu neputinta, plateste-mi aici cu o parte din osanda, si-mi fa acolo osanda mai usoara. Incepe, aici, de acum, a ma pedepsi, insa cu mila si nu cu mania Ta, Stapane.”
Deci, asa rugandu-se el un an intreg si acestea cu lacrimi fierbinti, din tot sufletul, cerand si cu post in priveghere si in alte grele patimiri, trupul si sufletul cheltuindu-l si zdrobindu-l, intr-o zi, sezand el jos si plangand dupa obicei si tare tanguindu-se, din multa intristare, i-a venit lui somn si a adormit. Si, iata, sta de fata Hristos, zicandu-i cu glas bland: „Ce ai omule? Ce plangi asa?” Iar fratele, cunoscandu-l pe El, Cine este, a raspuns inspaimantat: „Am gresit Doamne.” A zis lui Cel ce S-a aratat: „Scoala-te.” Iar el a zis: „Nu pot, Stapane, de nu-mi vei da mana.” Iar Acela, intinzand mana si apucandu-l pe el, l-a sculat. Si acesta, sculandu-se, foarte tare plangea. I-a zis lui, iarasi, Cel ce S-a aratat, cu glas lin si bland: „Si acum de ce plangi? Ce te mahneste?” Raspuns-a fratele: „Nu voiesti Doamne ca sa plang si sa ma mahnesc, eu, care cu atatea Te-am intristat; eu, care am dobandit atatea bunatati de la Tine?” Iar Acela, intinzandu-Si iarasi mana Sa, a pus-o pe capul fratelui si i-a zis lui: „De acum nu te mai intrista Ca de vreme ce tu te-ai intristat pentru Mine, Eu nu ma voi intrista asupra ta. Ca asa cum sangele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult iti voi da tie iertare, tie si la tot sufletul, care se intoarce la Mine curat si cinstit.”
Deci, fratele, viindu-si intru sine dintru acel vis, si-a aflat inima sa plina de toata bucuria si s-a incredintat ca Dumnezeu a facut mila cu dansul. Si a petrecut totdeauna, multumind Domnului, cu multa smerenie. Si, intru aceeasi marturisire si lauda, s-a dus catre Domnul. Aceluia este slava, acum si purureas in vecii vecilor! Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian