Intru aceasta zi, cuvant despre Pafnutie monahul si despre descoperirea bunatatilor unui mai mare dintr-un sat.

Sfantul Pafnutie pustnicul se ruga oarecand lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui cu care dintre oamenii sfinti este asemenea.

Sfantul Pafnutie pustnicul se ruga oarecand lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui cu care dintre oamenii sfinti este asemenea. Si i-a venit lui un glas dumnezeiesc zicandu-i: „Asemenea esti cu mai marele din satul din apropiere.” Deci, el degraba alergand la dansul si batand la poarta lui indata a iesit acela, precum ii era lui obiceiul, de primea pe cei straini. Si, primindu-l, i-a spalat lui picioarele si, punandu-i masa, l-a poftit pe el sa manance. Insa Pafnutie il intreba de faptele lui si zicea: „O, omule, spuneti-mi, te vad, viata ta, pentru ca pe multi calugari, precum mi-a aratat mie Dumnezeu, ii intreci.” Iar el se numea pe sine pacatos si netrebnic si pustiu de tot lucrul bun.
Deci, dupa ce l-a mai intrebat pe el cu dinadinsul, i-a raspuns lui omul, zicand: „Eu n-as fi voit, nici silit, sa-ti spui faptele mele, dar, de vreme ce-mi spui mie ca de la Dumnezeu ai venit, iara, cele despre mie ti le voi spune. Eu acum am treizeci de ani, de cand traiesc si m-am despartit de buna voie de sotie, fiindca, numai trei ani am trait cu dansa si trei fii am avut cu ea, care imi slujesc mie la treburi. Si neincetat am iubit pe straini, pana in ziua de astazi, si nu se va putea lauda cineva de aici, ca mai inainte de noi ar fi primit straini. Si n-a iesit saracul, nici strainul din casa mea, cu mainile goale. Nici pe un sarac sau scapatat nu l-am trecut cu vederea, ci i-am dat lui mangaiere cu indestulare. Nu m-am laudat catre fiul meu, nici n-au intrat, in casa mea, roduri straine. N-a fost sfada pe care sa n-o fi impacat, nici n-a vorbit cineva de rau faptele mele. Iar fiii mei nu s-au atins de roduri straine, nici nu au semanat mai intai tarinile mele, ci am dat ajutor, mai intai, celor ce aveau trebuinta de semanat, iar, mai pe urma, mi-am semanat si pe ale mele. Si n-am lasat pe cel tare, ca sa asupreasca pe cel sarac, nici am suparat pe cineva, in viata mea, nici n-au fost strambatati, pe care eu sa le fi pus pe seama altcuiva. Acestea, Dumnezeu ajutandu-mi, stiu ca le-am facut.”
Deci Pafnutie auzind, faptele bune ale acestuia, l-a sarutat pe crestet, zicandu-i: „Blagoslovi-te-va Domnul Dumnezeu din Sion si vei vedea bunatatile Ierusalimului, dar faptele cele bune nu ti-au ajuns pana la aceea, care este capul bunatatilor, adica, la inteleapta intelegere, cea intru Dumnezeu, pe care nu o vei putea castiga fara de osteneala, macar ca nu putina grija de Dumnezeu a fost in viata ta. Nu-ti asupri, dar, sufletul tau, pentru ca Dumnezeu mi-a descoperit mie despre tine ca, luandu-ti crucea ta, vei merge in urma Mantuitorului.”
Iar El, cum a auzit acestea, indata, nici la ai sai spunandu-le, a mers in urma lui Pafnutie. Apoi, mergand ei la un rau, n-au vazut nici o corabie. Deci, Pafnutie i-a poruncit lui sa treaca raul, pe care nu-l trecea nimeni din cei care erau din locurile acelea, pentru adancimea lui. Iar cand treceau ei raul, numai pana la brau le ajungea lor apa. Deci, l-a asezat pe el la un oarecare loc, unde, mai inainte, se savarsisera alti doi. Dupa aceea, Pafnutie s-a despartit de dansul si se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i arate lui despre el.
Si, nu dupa multa vreme, a vazut sufletul lui inaltandu-se de ingeri, care laudau pe Dumnezeu si ziceau: „Fericit este cel pe care l-ai ales si l-ai primit, ca sa se salasuiasca in curtile Tale”, iar Dreptii, raspunzand, ziceau: „Pace multa este celor ce iubesc numele Tau.” Si a cunoscut Pafnutie ca barbatul acela s-a mutat la Dumnezeu. A Caruia este slava acum si in veci! Amin.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian