Intru aceasta zi, cuvant despre o femeie, ce si-a junghiat doi copii ai sai.

Am auzit de la un corabier, care spunea asa:

Ne spunea monahul Paladie, zicand: Am auzit de la un corabier, care spunea asa: Plutind pe mare, zicea, odata, aveam in corabie barbati si femei. Si, daca am ajuns in larg, pe cand alte corabii calatoreau bine, unele spre Constantinopol, altele spre Alexandria, altele aiurea, vantul fiindu-le bun, corabia noastra nu putea merge mai departe. Si asa am petrecut trei zile, corabia nemiscandu-se din loc, iar eu, intru necaz fiind si intru nedumerire, ma intrebam ce putea fi aceasta. Si, fiind necajit pentru corabie, ca un carmaci ce eram, am inceput a ruga pe Dumnezeu; si toti, cei ce erau cu mine, au facut asemenea. Iar odata, mi-a venit un glas, graindu-mi mie: Arunca pe Maria intru adanc si cu bine vei pluti. Iar eu, nedumerindu-ma, am grait: Ce oare va sa fie aceasta ? Si cine este Maria ? Si aceasta spunand, iarasi mi-a venit glasul, graindu-mi mie: Am zis tie, arunca pe Maria jos si veti fi mantuiti. Atunci, asa socotind, indata am strigat: Maria! Iar aceea dormea pe asternutul ei si mi-a raspuns, graind: Ce poruncesti stapane ? Si am zis ei: Te rog sa vii aici. Si, sculandu-se, indata a venit si, venind, am luat-o pe dansa singura si i-am zis: Vezi, sora Maria, ce fel de pacate am eu, incat pentru mine, toti veti pieri. Iar aceea, mult suspinand, a zis: Cu adevarat, domnule carmaci, eu sunt pacatoasa. Si am zis catre dansa: Ce pacate ai ? Iar ea mi-a zis: Cumplite pentru mine, vai mie ! Ca nu este pacat, pe care eu nu l-am facut, si pentru pacatele mele, toti veti pieri.
Atunci mi-a marturisit toate pe rand, graind: Cu adevarat, domnule carmaci, eu, pacatoasa si foarte ticaloasa, am avut barbat si doi copii, si cand unul era de noua ani, iar altul de cinci ani, a murit barbatul meu si am ramas vaduva. Si vietuia aproape de mine un oarecare ostas si am vrut a ma marita cu dansul. Si am trimis pe cineva la el, iar acela a zis: Nu voi lua femeie ce are copii de la alt barbat, iar eu ticaloasa, auzind ca nu vrea sa ma ia pe mine, pentru copii, si aprinzandu-ma mult cu dragostea catre dansul, am injunghiat pe amandoi copiii mei si am trimis catre dansul veste: Iata, acum nu mai am nici un copil. Iar ostasul, auzind ceea ce am facut copiilor mei, a zis: Viu este Domnul, Cel ce in ceruri locuieste, ca nu o voi lua pe ea. Aceasta auzind, eu, ticaloasa, m-am temut ca nu dupa Lege sa fiu chinuita si ucisa si am fugit.
Acestea auzind de la femeia aceea, nici asa nu am vrut a o arunca pe ea intru adanc, ci am zis ei: Iata, eu voi intra in barca si, sa stii, femeie, ca, de va merge corabia cea mare, apoi numai pacatele mele au tinut-o pe ea. Si, daca m-am pogorat in barca, nu s-au miscat din locul lor nici corabia cea mare, nici barca. Atunci, am intrat eu in corabia cea mare si am grait femeii: Pogoara-te tu in barca. Iar aceea s-a pogorat si, indata, barca, putin departandu-se, s-a scufundat in adanc, iar corabia cea mare a mers asa de bine, incat, in trei zile, am strabatut, plutind, cat aveam sa mergem in cinci zile.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian