Duminica a III -a din Post- Despre Suflet.

Dumnul Iisus a ridicat la mare inaltime vrednicia si cinstea sufletului omenesc.

Dumnul Iisus a ridicat la mare inltime vrednicia si cinstea sufletului omenesc. Aratandu-l mai de pret decat toata lumea, a zis ca nici un lucru din cate sunt in lume nu este de schimbat cu sufletul. Dar, oare ce este sufletul care este asa de pretios, asa de scump si cu totul de nepretuit? De unde este adus?Care este fiinta si firea lui, si cat timp traieste el? Multi dintre paganii inchinatori la idoli, cu sute de ani inainte de nasterea lui Hristos, s-au ostenit sa inteleaga acestea, dar neavand lumina descoperirii dumnezeiesti ca povatuitoare ostenelilor lor, s-au ostenit in zadar. Dintre acestia unii s-au inaltat prin lumina mintii lor pana aproape de treapta intelegerii. dar neputand fi ridicati de lumina aceasta pana la treapta cea mai inalta. au cazut in greseli cu totul necuviincioase. Altii nefiind atat de luminati de lumina mintii, au grait despre suflet, ca niste nepriceputi.
Din marturiile lor vedem ca cea mai mare parte dintre filozofi credeau ca sufletul este nemuritor si ca exista o rasplatire a faptelor savarsite in viata, desi invatatura lor era plina de greseli.
Noi avem invatator pe Fiul lui Dumnezeu care lumineaza cu invatatura Evangheliei Sale intunericul vietii noastre. Deci, daca vom lua aminte la invatatura Evangheliei lui Iisus Hristos, vom cunoaste in data pe Cel care a facut sufletul, care este firea sufletului, cat timp traieste el, care este rostul lui si pentru ce scop a fost facut.
Sf. Scriptura ne spune ca Dumnezeu ,, a facut pe om luand tarana din pamant”. Dupa aceasta,, a suflat in fata lui duh de viata si omul s-a facut, astfel,, un suflet viu”. Dumnezeu insa nu are nici plamani nici gura nici buze ca sa sufle. Cuvintele,, a facut pe om luand tarana si a suflat asupra lui suflare de viata” ne arata deosebirea dintre trup si suflet prin acestea, ca altceva adica este trupul, si altceva sufletul. Trupul este alcatuit si ori ce lucru care este alcatuit se risipeste in pamantul din care s-a alcatuit. De aceia, trupul este din fire stricacios. Sufletul este un singur lucru nealcatuit din multe parti; el niciodata nu se descompune si nu se risipeste.
De aceia sufletul este prin firea lui nestricacios si nemuritor. ,, Domnul Dumnezeu a facut pe om, luand tarana din pamant si a suflat in fata lui duh de viata”. Deci si trupul si sufletul s-au facut de Dumnezeu; Insa trupul este materialnic, pamantesc, vazut, muritor si stricacios, iar sufletul este duh, nematerialnic, ganditor, nevazut neamurilor si nestricacios. Atunci cand a suflat in fata celor dintai oameni, a zidit sufletul lor iar acum el zideste sufletul fiecarui om, in insusi trupul omului precum numai El stie, dupa cum proorocul spune:,, Cel ce intinde cerul si intareste pamantul si zideste duhul omului in launtrul lui”.
Dumnezeiasca Scriptura a descris intai alcatuirea trupului, apoi pe a sufletului, aratand ca Dumnezeu, prin milostivirea Sa a dat alte daruri trupului si alte daruri sufletului. Trupului i-a dat cresterea, inmultirea ca sa umple pamantul si sa-l stapaneasca, atunci cand Dumnezeu a binecuvantat pe primii oameni, zicand:,, Cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si-l stapaniti”. Sufletului i-a dat domnia si stapanirea peste toate lucrurile cele pamantesti si peste tot pamantul, cand a zis lui Adam si Evei: ,, Stapaniti pestii marilor si pasarile cerului si toate vietuitoarele care se misca pe pamant”. Sufletul cu puterea pe care i-a dat-o Ziditorul, intr-o clipa se suie in cer, se coboara in iad , inconjoara pamantul, ajunge in tot locul si gandeste orice voieste. Isi aduce aminte de cele din trecut socoteste pe cele care sunt de fata si poarta grija de cele viitoare; chibzuieste, judeca, impaca si osandeste insasi gandurile sale. Sufletul invata felurite limbi, felurite mestesuguri si stiinte inalte. Cate limbi auzi, cate carti citesti, cate lucruri cu mestesug vezi, sunt lucruri ale sufletului. El a aflat mestesugul cu care trecem peste nesfarsitul apelor marii, cu care ne afundam in adancul marii si scoatem margaritarele de pret, ne coboram in sanurile pamantului si scoatem tot felul de metale; masuram marimea soarelui, a lunii si a celorlalte planete, cu toate departarile care sunt intre dansele, prin ochianele cu care vedem pe cele mici, mari, si pe cele de departe, aproape, cunoastem masura puterii focului, a apei, a vantului, prin organe care masoara focul, apa, caldura, greutatea si vantul.
Daca Dumnezeu a dat sufletului puterile necesare stapanirii tuturor fapturilor de pe pamant, cu mult mai vartos i-a dat lui lui stapanirea trupului in care salasluieste, facandu-l pe el domn si stapan, iar pe trup rob si slujitor al lui. Sufletul lui Iov era domn si stapan peste trupul lui, care ii iera rob si slujitor. De aceia, vedem la el atata barbatie, impotriva inraitilor venite peste el pe neasteptate, atata tarie de suflet in saracia si lipsa atat cupmlita, atata rabdare in boala , cu ranile si durerile care-l chinuiau, incat ni se pare ca Iov este fara trup. Daca vom cerceta viata si trairea proorocilor, a apostolilor, a mucenicilor, a cuviosilor si a tuturor sfintilor, vom vedea si vom cunoste cat este de mare puterea sufletului, si care sunt darurile care-l deosebesc pe om de animalele necuvantatoare, care nu stiu ce este dreptatea, curatenia, marinimia de suflet, iubirea de straini, sau cunostinta despre existenta lui Dumnezeu, neavand nici urma de dragoste si de ascultare fata de El.
Cand insa trupul va inlatura stapanirea sufletului si va face din suflet rob al sau, atunci se stinge frumusetea sufletului si se vestejeste podoaba lui, stingandu-se luminile lui. Atunci nu vezi nimic altceva decat numai viclesuguri, fatarnicii, furturi, cruzime, nedreptati, robia pantecelui si noroiul pacatelor. Atunci lucrarea sufletului nu se mai vede; nu mai vezi omul cuvantator, ci animalul cel necuvantator, pentru ca el a cazut din cinstea in care l-a inaltat Dumnezeu si s-a facut asemenea cu animalele necuvantatoare, cum spune psalmistul David: ,, Omul in cinste fiind, n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor”. Suflete al meu cum nu mai cunosti firea ta dunezeiasca? De ce te arati atat de nemultumitor fata de Binefacatorul tau cel prea bun, Care ti-a dat tie atatea puteri si Care te-a inbogatit cu atatea daruri? Dar tu stii ca de vei birui, te mantuieti pe tine si trupul, iar de te vei lasa biruit, te osandesti impreuna cu trupul. Esti de sine stapan si ai puterea care ti s-a dat de Dumnezeu; gata este spre ajutorul tau dar, suflete al meu! Pentru ce dormi? Nu stii nici ziua nici ceasul , intru care te va desparti Dumnezeu de trupul tau, iar dupa despartirea ta, nu mai este nici o nadejde de indreptare sau pocainta. Pana cand dar, o suflete al meu, pana cand vei fi rob? Scoala-te, ia-ti stapanirea ta , spune trupului tau, savarseste lucrul tau, pentru ca impreuna cu el sa intri in camara slavei dumnezeiesti, in stralucirile sfintilor si in Imparatia cea vesnica, pe care ti-a pregatit-o tie de la intemeierea lumii prea Bunul Dumnezeu. Amin!
( Cazania Duinicii)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian