Evanghelia a şasea a Sf. Patimi

Sfânta Evanghelie după Marcu XV 16-32
Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.

16. Iar ostaşii L-au dus înăuntrul curţii, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta.
17. Şi L-au îmbrăcat în purpură şi, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
18. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
19. Şi-L băteau peste cap cu o trestie şi-L scuipau şi, căzând în genunchi, I se închinau.
20. Şi după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură şi L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Şi L-au dus afară ca să-L răstignească.
21. Şi au silit pe un trecător, care venea din ţarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
22. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte „locul Căpăţânii”.
23. Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
24. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia.
25. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
26. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
27. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui.
28. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti.
30. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce!
31. De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.

Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.