Intru aceasta zi, istorie, pe scurt, a lui ava Serapion, despre Cuviosul Parintele nostru Marcu, ce a pustnicit in muntele Fracesc.

Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri.

Ne-a spus noua ava Serapion, zicand: „Petrecand eu in pustia Egiptului am mers la ava Ioan, staretul cel mare, si binecuvantandu-ma el, am voit sa ma odihnesc de cale. Si, atipind putin, m-am aflat intr-un vis si am vazut pe doi sihastri, vorbind cu staretul Ioan, despre mine: Acesta este ava Serapion, care, macar ca mult se osteneste in pustie, la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, n-a mers; ca acela petrece de nouazeci si cinci de ani acolo si nici un om, din cei ce vietuiesc pe pamant n-a vazut. Acestea graindu-le ei, m-am desteptat si am spus visul meu parintelui Ioan, care mi-a zis: Acesta este un vis dumnezeiesc. Si, aprinzandu-se intru mine ravna si dorinta ca sa ma duc la acel munte, am luat binecuvantare de la staret si am pornit spre Alexandria, cale de douasprezece zile, pana acolo, am facut-o in cinci zile.
Si intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator cata cale este pana la muntele Fracesc. Si mi-a spus ca este cale de treizeci de zile. Deci, luandu-mi apa intr-o plosca si putine finice si punandu-mi nadejdea in Dumnezeu, am pornit si am mers douazeci de zile, prin pustia aceea. Si n-am vazut nici fiara, nici pasare, nici n-am putut gasi ceva de mancare, si in acele douazeci de zile mi s-au sfarsit apa si finicele. Si am slabit mult si eram ca un mort.
Si, iata, mi s-au aratat cei doi sihastri, pe care ii vazusem in vis si mi-au zis: Scoala-te si mergi cu noi. Si, mergand eu, s-a aplecat unul spre pamant si, luand o buruiana, mi-a dat-o sa o mananc si, mancand-o, m-am intarit si m-am racorit si, aratandu-mi calea, au plecat de la mine. Si, mai mergand cateva zile, am ajuns la muntele Fracesc, care este langa mare si atat de inalt este, incat sapte zile am urcat pe el. Si nu are pe el nimic in afara de tarana si pietre. Si, spre a opta zi, noaptea, am vazut pe Ingerul lui Dumnezeu din cer, pogorandu-se spre Sfantul Marcu si zicand: Fericit esti, ava Marcu, ca, iata, am adus la tine pe ava Serapion, pe care a dorit sufletul tau sa-l vada. Iar eu acestea auzindu-le, am ramas fara de frica si mergeam dupa Ingerul acela, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul. Iar cand m-am apropiat de usa pesterii, am auzit pe Sfantul, graind aceste stihuri din psalm: „O mie de ani, inaintea ochilor Tai, sunt ca ziua de ieri” (Ps. 89, 4) si cealalta parte a acestui psalm. Dupa aceea, din mare bucurie duhovniceasca si dulceata a inceput a grai catre sine si a se ferici sufleteste si trupeste, zicand: „Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu, numele cel sfant al Lui. Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul si nu uita toate binefacerile Lui”. (Ps. 1O2, 1-2). Pentru ce te mahnesti suflete, nu te teme, nu te vei opri in temnitele iadului, dracii nicidecum nu vor putea sa te cleveteasca pe tine, pentru ca nu este intru tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Veni-va ingerul Domnului alaturi de cei ce se tem de Domnul si-i va izbavi pe ei Domnul. Fericita este sluga, care a facut voia Domnului sau.
Acestea si altele multe cantand din dumnezeiasca Scriptura, spre mangaierea sufletului sau, a iesit pe usa pesterii si, vazandu-ma, a strigat de bucurie, zicand: O, cata este osteneala iubitului meu fiu Serapion, care s-a trudit a-mi vedea petrecerea mea. Si, binecuvantandu-ma, m-a imbratisat, m-a sarutat, si a zis: Iata, sunt nouazeci si cinci de ani de cand petrec in pustia aceasta si n-am vazut alta fata de om, in afara de a ta, pe care am dorit sa o vad, ca nu te-ai lenevit, fiul meu, a suferi atata osteneala si a veni la mine. Acestea zicandu-le, Cuviosul Marcu mi-a poruncit sa stau. Deci, asezandu-ma, am inceput a-l intreba despre venirea si petrecerea lui in acea pustie. Iar el, cu bucurie mi-a raspuns, zicand: Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, de cand petrec in aceasta pestera si n-am vazut, nu numai om, ci nici fiara, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat, ci treizeci de ani am patimit nevoi mari si necazuri: de foame, de sete, de goliciune, iar mai ales, de navalirile dracilor. Si in acei ani, silit fiind de foame, am mancat pamant si setea imi potoleam cu apa din mare. Si dracii s-au jurat intre ei, ca de o mie de ori sa ma inece in mare si, apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui, dar eu, dupa ce ma lasau, sculandu-ma, ma suiam iarasi in varful muntelui. Ci ei, apucandu-ma, ma trageau iarasi jos, pana ce pe trupul meu n-a mai ramas nici piele. Si, cand ma trageau si ma bateau, ziceau: Iesi din locul nostru, ca, de la inceputul lumii, nici un om n-a venit aici; dar tu, cum ai indraznit sa vii ? Dupa o patimire ca aceasta si foame si sete si goliciune si razboi dracesc, ca la treizeci de ani, m-a cercetat darul si milostivirea lui Dumnezeu si a crescut par pe trupul meu, din cap pana in picioare, si ca si cum ar fi fost firesc, m-am facut mai presus de fire, cat si hrana a inceput, nevazut, a mi se aduce si a fi adeseori cercetat de ingerii lui Dumnezeu, si, adesea, eram rapit si vedeam locul Imparatiei cerului si locasurile Sfintei Sfintilor si fericirea cea gatita celor ce fac cele bune si Raiul lui Dumnezeu si petrecerea lui Enoh si a lui Ilie intr-insul. Si nimic nu este din cele ce am dorit, pe care sa nu mi le arate Domnul.
Iar eu l-am intrebat, din nou, zicand: Spune-mi mie, parinte, cum ti-a fost venirea la aici ? Iar el a inceput a spune asa: Eu sunt nascut in Atena si am trecut prin invatatura filozofiei. Iar, dupa moartea parintilor mei, am zis intru mine: Voi muri si eu, ca si parintii mei. Deci, sculandu-ma, ma voi lepada de lume, mai inainte de a fi rapit eu de ea. Si, mergand la malul marii, m-am desbracat de hainele mele si asezandu-ma pe o scandura, m-am aruncat in mare si, purtat de valuri, cu darul lui Dumnezeu, am sosit la muntele acesta.
Deci, asa vorbind noi toata noaptea, a sosit ziua si, luminandu-se, m-am speriat, tremurand, vazand trupul lui ca de fiara, ca asa era crescut parul pe dansul, ca nu puteai vedea deloc infatisare omeneasca si dupa nimic nu se putea cunoaste ca este om, in afara de cuvintele ce ieseau din gura sa. Iar el, vazandu-ma pe mine inspaimintat, mi-a zis: Nu te teme de vederea trupului mea, ca este trup stricacios si facut din pamant stricacios. Si a inceput a ma intreba, zicand: Oare pazeste acum lumea Legea lui Hristos ? Oare, mai este slujire idoleasca si prigonire a crestinilor ? I-am raspuns lui: Cu ajutorul sfintelor voastre rugaciuni si cu darul lui Hristos, credinta s-a intins, iar slujirea idoleasca si prigoana asupra crestinilor s-au curmat. Si, aceasta auzind, batranul s-a bucurat, cu bucurie mare. Si, iarasi, a intrebat: Oare se afla oameni sfinti in lume, ca sa faca minuni si puteri, precum a zis Domnul, in Sfanta Evanghelie: De veti avea credinta, ca un graunte de mustar, si veti zice muntelui acestuia, muta-te de aici si te arunca in mare, asa va fi voua. Acestea zicand, Sfantul, deodata, s-a ridicat muntele si, pornindu-se din locul sau, ca la cinci mii de coti, s-a dus in mare. Si Sfantul Marcu vazand muntele ducandu-se, a facut cu mana semn zicand: Ce faci tu, munte ? Eu nu ti-am zis tie sa pornesti, ci vorbesc cu fratele, dar tu stai la locul tau. Acestea zicand, a stat muntele la locul sau. Iar eu vazand acesta minune, de frica am cazut, cu fata la pamant. Dar el, intinzandu-si mana sa, m-a ridicat si mi-a zis: Au n-ai vazut niste minuni ca acestea in zilele tale ? Iar eu am zis: Nu, parinte. Si a inceput el a se vaita cu amar si a zice: Amar pamantului, ca are pe el crestini, care numai cu numele se numesc, iar cu faptele sunt departe. Si iarasi, a zis: Bine este cuvantat Dumnezeu, Cela ce nu ne lasa sa pierim.
Si asa, vorbind noi vorbe duhovnicesti, a trecut ziua aceea si am ajuns spre seara, incepand cantarea psalmilor si rugaciunile. Si, dupa rugaciune, mi-a zis mie Cuviosul: Frate Serapion, oare, nu este vremea ca, dupa rugaciune, cu dragoste si cu multumire, sa gustam noi la masa ? Atunci i-am raspuns lui: Cum voiesti, Sfinte parinte. Si, indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: „Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi (Ps. 22,1)”. Si sfarsind psalmul s-a intors spre pestera si a strigat, graind: Pune, frate, masa. Iar eu m-am minunat in mine, pentru ca toata ziua, pe nimeni si nimic n-am vazut in pestera, in afara de Sfantul singur, iar el vorbea catre cineva nevazut si ii poruncea sa puna masa. Si, intrand noi in pestera, am aflat masa si doua scaune si pe masa doua paini albe si moi si poame cu buna cuviinta si doi pesti fripti si verdeturi curate si masline si finice si sare si un vas cu apa, mai dulce decat mierea. Si, sezand noi, a zis SfantuI Marcu: Binecuvinteaza, fiule Serapion. Iar eu am zis: iarta-ma parinte. Si a zis Sfantul: Doamne, binecuvmteaza. Si am vazut indata o mana din cer, intinsa aproape de masa, si insemnand cu cruce cele puse inainte. Iar, dupa ce am mancat, a zis: Ia, frate, acestea de aici. Si eu mult ma minunam ca ingerul Domnului, ca o sluga slujea Cuviosului. Si asa fel de paine si hrana dulce si apa n-am gustat in toate zilele vietii mele. Atunci, mi-a grait mie Sfantul: Vazut-ai, frate, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai ? Pentru ca in toate zilele, cate o paine si cate un peste mi se trimitea mie de la Dumnezeu, iar astazi, indoit ne-a trimis noua. Si cu o masa ca aceasta, in toate zilele ma hraneste Dumnezeu. Ca, precum ti-am spus, treizeci de ani petrecand la locul acesta, nici o radacina de buruiana nu aflam, ca sa ma hranesc. Iar foamea si setea neputand a le suferi, mancam tarina si beam apa din mare si umblam gol si descult, incat mi-au cazut degetele de la picioare si de cumplitele stihii ale noptii si ale milei, imi degera trupul, noaptea de ger, iar ziua, de arsita soarelui si zaceam la pamant, ca un mort, iar dracii ma impilau, ca pe un parasit de Dumnezeu.
Si, dupa ce s-au ispravit acei treizeci de ani, cu porunca lui Dumnezeu, mi-a crescut mie parul acesta, care mi-a acoperit, ca la o fiara, tot trupul meu. Si de atunci si pana astazi, n-au mai putut dracii sa se apropie de mine si nici foamea si setea, gerul si arsita nu ma mai stapanesc pe mine. Si, iata, acum, a sosit sfarsitul vietii mele, pentru care te-a trimis Domnul, ca sfintele tale maini sa-mi ingroape smeritul meu trup. Si mi-a zis, iarasi: Frate Serapion, sa petreci noaptea aceasta fara somn, pentru despartirea mea. Si am stat indata la rugaciune, cantand psalmii lui David. Dupa aceea, mi-a grait Sfantul: Frate Serapion, dupa ducerea mea, sa-mi pui trupul in pestera aceasta si usa pesterii sa o astupi cu pietre, iar tu aici sa nu petreci, ci sa te duci la locul tau. Si eu am inceput a-l ruga, cu lacrimi, zicand: Roaga-te parinte, lui Dumnezeu, ca sa ma iei si pe mine impreuna cu tine. Iar Sfantul a zis: in ziua veseliei mele, nu plange, ci te veseleste; si ti se cade tie a te intoarce la locul tau. Iar Domnul, Cela ce te-a adus pe tine aici, sa-ti daruiasca tie mantuire, pentru osteneala cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceeasi carare pe care ai venit aici va fi intoareerea ta, si pe alta, neobisnuita vei ajunge la locul tau. Si mi-a grait, iarasi Cuviosul, zicand: Frate Serapion, mare este pentru mine ziua aceasta, mai mult decat toate zilele mele, pentru ca astazi se desparte suflelul meu de trup si merge, dupa darul lui Dumnezeu a se odihni in locasurile ceresti; astazi, o sa se odihneasca trupul meu de cele multe osteneli.
Acestea zicand, s-a umplut pestera de o lumina mai stralucitoare decat soarele si s-a umplut muntele de buna mireasma. Si, apucandu-ma pe mine de mana, Cuviosul a inceput a grai asa: Ramai, pestera intru care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu, si, iarasi, voi petrece intru tine pana la Invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte suflelul meu de trup, imbraca-ma pe mine, Doamne, cu haina slavei in infricosata zi a venirii Tale. Ca eu ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca.
Apoi, dupa ce a grait acestea, Cuviosul Marcu, intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi: Mantuieste-te si tu, frate Serapion. Hristos, pentru care ai suferit aceasta osteneala, Acela sa-ti dea tie plata in ziua venirii Lui. Si iarasi a zis: Frate Serapion, te jur pe tine cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa nu iei ceva din smeritul meu trup, nici macar un fir de par ci, asa cum l-a imbracat Domnul cu par, asa sa-l ingropi; si tu aici sa nu petreci. Acestea Sfantul zicandu-le si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, graind: Aduceti-Mi Mie pe vasul cel ales din pustie, aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, vino Marcu, vino de te odihneste in lumina bucuriei. Si a zis catre mine Sfantul: Sa plecam genunchii, frate. Si am ingenunchiat. Si, indata, am auzit un glas ingeresc, catre Cuviosul, graind: Intindeti mainile tale. Si acest glas auzindu-l eu, m-am sculat indata si, privind, am vazut sufletul Sfantului, dezlegandu-se din legaturile trupului si cu haina luminoasa, alba, acoperindu-se si la cer inaltandu-se. Inca, am vazut si calea vazduhului catre cer si acoperamantul cerului deschizandu-se. Am vazut si cetele dracilor, stand gata langa cale, si a fost oprit sufletul Sfantului, ca la un ceas in vazduh, pana ce a venit un glas, zicand catre ingeri: Luati si aduceti aici pe cel ce a rusinat pe draci. Si, ducandu-se sufletul Cuviosului spre cer, am vazut o mana intinsa din cer si primindu-l. Dupa aceea, s-a ascuns vederea de la ochii mei. Si era ca la al saselea ceas din noapte si am ingrijit si am asezat trupul Sfantului si am petrecut toata noaptea, rugandu-ma.
Iar dupa ce s-a facut ziua, am facut obisnuita cantare asupra trupului si, sarutandu-l cu lacrimi, l-am pus in pestera si am astupat gura pesterii cu pietre si, dupa multe rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma lui Dumnezeu si chemand pe Sfantul, ca sa-mi fie mie de ajutor la intoarcere. Iar, dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata acei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera mie, mi-au stat inainte, zicandu-mi: „Cu adevarat, frate Serapion, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, care s-a invrednicit, mai presus de toata lumea. Deci, sculandu-te, calatoreste noaptea, cand vazduhul este racoros, ca ziua, pentru arsita cea mare, nu este cu putinta a umbla”. Iar eu, sculandu-ma, le-am urmat lor, calatorind cu dansii pana dimineata. Iar, cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis mie: Frate Serapion, mergi cu pace la ale tale. Si, despartindu-ma de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosind la usile bisericii din manastirea parintelui Ioan, staretul. Si, mult minunandu-ma, am proslavit pe Dumnezeu si mi-am adus aminte de cuvintele Cuviosului Marcu, care imi spusese ca nu pe aceeasi cale imi va fi mie intoareerea de la dansul.
Si, auzindu-mi glasul, ava Ioan a iesit degraba si a zis: Ava Serapion, s-a intors la noi, cu Dumnezeu, in pace. Si am intrat in biserica si am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si, cu toti, am proslavit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine staretul: Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit intru toate. Fie ca iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, cela ce a primit pe Sfantul Marcu, Acela sa ne primeasca si pe noi smeritii robii Sai, pentru ale lui sfinte rugaciuni. Ca, impreuna cu ava Marcu, marele parinte, sa inaltam slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh”. Amin!

( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian