Intru aceasta zi, cuvant despre calugarii cei impacati de un ucenic.

Era un sihastru cu mare socotinta si voia sa petreaca intr-o chilie.

Era un sihastru cu mare socotinta si voia sa petreaca intr-o chilie, dar nu a aflat atunci chilie. Iar alt batran, instiintandu-se despre sihastru si avand acolo o chilie goala, a rugat pe acela sa stea in acea chilie, pana ce va afla alta. Si acela, mergand, a stat intr-insa. Iar unii din cei ce stateau in locul acela, veneau la dansul, ca la un strain, aducandu-i ceea ce puteau fiecare, si el, luandu-le, ii primea pe dansii. Iar batranul, cel ce ii daduse chilia, a inceput a-l asupri si a-l grai de rau si a zice: „Eu multi ani am aici, cu multa nevointa, si nimeni, nu vine la mine, iar acesta, putine zile are, si iata, cati vin la dansul !” Si a zis ucenicului sau: „Mergi si zi-i lui: „Du-te de aici, ca imi trebuie chilia”. Iar ucenicul, venind la el, a zis: „Intreaba parintele meu, cum te afli ?” Iar el a zis: „Sa se roage pentru mine, ca m-am imbolnavit de stomac”. Si, intorcandu-se la cel ce il trimisese, a zis: „Batranul a spus ca, iata, isi cauta alta chilie si se va duce”.
Iar, dupa doua zile, a zis iarasi ucenicului: „Du-te si spune-i lui ca, de nu se va duce, vin eu si-l scot pe el cu toiagul”. Iar fratele, mergand, iara a zis catre sihastru: „A auzit parintele meu ca esti bolnav si iarasi se mahneste si m-a trimis ca sa te cercetez”. Raspunsu-i-a lui acela: „Spune-i lui ca sunt sanatos”. Deci, a venit la batranul sau si i-a zis: „A spus ca, pana Duminica, iese, cu voia lui Dumnezeu”. Iar, dupa ce a trecut Duminica si n-a iesit sihastrul, batranul, luand un toiag, s-a dus sa-l goneasca. Si mergand el, ucenicul i-a zis: „Sa merg eu mai inainte, ca nu cumva sa se afle acolo cineva si sa se sminteasca”. Iar acela i-a dat voie. Si fratele pornind mai inainte, a zis catre sihastrul: Parintele meu vine ca sa te mangaie si sa te ia la chilie. Iar acela, cum a auzit de dragostea batranului, a iesit intru intampinarea lui si i-a pus lui metanie de departe, zicand: „Eu vin la sfintia ta, si nu te supara, parinte.” Iar Dumnezeu, vazand lucrarea ucenicului, a umilit pe batranul lui si acesta, aruncand toiagul, a alergat spre inchinaciunea celuilalt si s-a inchinat lui si l-a dus la chilia sa, ca pe unul ce nu ar fi auzit nimic din cele ce spusese el si a zis catre ucenic: „Nimic nu i-ai spus lui, din cele ce ti-am zis tie ?” Iar el, a raspuns: „Asa, nimic”.
Si aceasta auzind batranul, mult s-a bucurat si a cunoscut ca fusese lucrarea vrajmasului. Si atunci s-a linistit batranul si, cazand la ucenicul lui, i-a zis: „Tu sa-mi fii mie parinte si eu tie ucenic, ca prin lucrarea ta, s-au mantuit sufletele noastre”.
( Din Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian