Negaţia

„Nu doare sa patimesti pentru Hristos!”

Mesajul Scripturii nu poate fi contestat deoarece este dumnezeiesc, iar cuvintele Evangheliei au fost rostite chiar de Fiul Omului. Cei care au spus un „nu” răspicat invocând cercetarea, au lăsat doar teoria hazardului să ne definească şi să ne guverneze viaţa, semănând discordia şi răvăşind conştiinţele. Doar psalmistul are curajul să-i categorisească spunând: „Zis-a cel nebun în inima lui, nu este Dumnezeu”. Cei care neagă divinul sunt împotriva veşniciei vieţii. Chiar şi unii sceptici în momente cruciale, simţind importanţa fenomenului au răspuns că ar trebui inventat, dacă nu există. Interesant este că majoritatea savanţilor depun mărturie că El este prezent în creaţie, Îl văd, Îi pipăie Atotputernicia, minunându-se de planurile Sale. Doar credinţa mai produce linişte într-o lume panicată de disperare, fiindcă contestatarii sunt străini de aşezămintele făgăduinţelor, lipsiţi de nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Antichitatea prin reprezentanţi ca Epicur şi Democrit au inventat sistemul de gândire ateist, fără să fie o filozofie: tot ce nu se poate demonstra nu există. Teza lui Nietzsche sau Felix le Dantec în zadar a încercat să-l dea jos pe Dumnezeu din cer, căci El era deja Chipul omului obişnuit. Omul fără această pecete ar fi devenit monstru, drept pentru care i-a fost dăruit pe lângă cele 5 simţuri, încă un bun simţ care este credinţa, ce-l duce din nou spre Cer. Această gândire negativistă nu îl face pe om mai bun şi nu ne ajută nici în viaţă, nici în faţa morţii. Cel care nu are Dumnezeu e în stare de orice comportament, chiar de suicid, deoarece triumful acestei mentalităţi este moartea. Se împotriveşte Izvorului vieţii, fiind imoral, există totuşi, dar neagă şi pune în loc neantul. A produs un mare rău omenirii deoarece încuibat în mintea dictatorilor, a cauzat genocidul, aducând iadul pe pământ. A surpat Biserici, a ars Evanghelia a dezrădăcinat oameni prin deportări, a omorât viaţa. A vrut să fie stăpân într-o Împărăţie care trebuie condusă doar după Lege. Ateistul nu recunoaşte niciodată că a greşit şi preferă autodistrugerea decât să vadă triumful Crucii. Îi plac principiile morale ale creştinismului, dar îl înjură pe Întemeietor. Să te mai opui Absolutului, când cel puţin acum poţi privi mai mult dimensiunea Universurilor, e ridicol! Spaţiul e nelimitat, ca să nu aibă şi Dumnezeu un colţişor de Rai. Cei care s-au pus de-a curmezişul au pierdut. Orice greşeală sau păcat se va ierta pământenilor, dar necredinţa este împotriva Duhului Sfânt şi nu se va ierta niciodată fără căinţă. Cred că a venit deja timpul împăcării cu Dumnezeu, după atâta răzvrătire şi hulă. Să-i mulţumim că a aşteptat întoarcerea păcătosului până în al douăsprezecelea ceas! Oricine are conştiinţa încărcată, poate face gestul tâlharului de pe Cruce zicând: ” Pomeneşte-mă Doamne, când voi veni întru Împărăţia Ta!”

pr. Zisu Iuian

Postat in Articole personale, Stiinta si Religie de Parintele Zisu Iulian