Duminica Invierii

Atunci cand a fost inchisa usa raiului, din care a fost izgonit omul ( Facere III, 23-24), s-a deschis indata usa pacatului prin care a intrat moartea in lume( Romani V, 12).

Ma bucur si eu impreuna cu voi, o, ucenici dumnezeiesti ai stapanului inviat! Mai cu seama se bucura impreuna cu voi toate popoarele purtatoare de Hristo, care au vazut in sfarsit stralucita lumina a maretiei Duminici a Invierii! Se bucura de trei ori fericita cetate de sus si ingerii pacii, care inconjoara tronul Imparatului puterilor si canta imnul de biruinta. Se bucura chiar iadul de jos, si se lumineaza cu totul la aratarea stralucitoare a Soarelui Slavei care a rasarit, care aduce stramosilor intristati ziua neinserata a vietii! Se bucura stralucitoarea mireasa a lui Hristos, Biserica si imbratiseaza cu bucurie pe Mirele dumnezeiesc care iese din mormant ca ditr-o camara de nunta! Chiar fata Golgotei s-a schimbat. Acolo unde era scena prea infricosata a jalnicei tragedii , acolo s-a facut teatru prea slavit al veseliei universale. Crucea, sulita, cununa de spini , unelte chinuitoare ale infricosatoarelor patimi, impodobesc, untr-un chip vrednic de Dumnezeu, triumful invingatorului dumnezeiesc; mormantul, salasul neplacut al stricaciunii de alta data, s-a aratat camara de viata purtatoare a nestricaciunii; iar ranile, pricinuitoarele mortii, sunt izvoarele vietii nemuritoare. ,, S-au bucurat ucenicii cand au vazut pe Domnul”. Sa ne bucuram si noi, ascultatori purtatori de lumina si sa ne minunam azi de harul dat de Dumnezeu a Slavitei Invieri a lui Hristos.
Atunci cand a fost inchisa usa raiului, din care a fost izgonit omul ( Facere III, 23-24), s-a deschis indata usa pacatului prin care a intrat moartea in lume( Romani V, 12). Moartea a intrat intovarasita de blestem si de stricaciune. A impartit ca un tiran peste neamul omenes, care pastra in chip nenorocit jugul greu cu truda si cu oboseala si platea cu strasnicie datoria cu viata. Dar dupa cum Adam a fost primul, dintre toti oamenii. Cu toate acestea, primul dintre toti , chiar inaintea lui Adam, a murit dreptul si nevinovatul Avel ucis de Cain, fratele invidios. Dar nu era oare drept sa incepem moartea de la Adam si nu de la Avel, odata ce de la Adam a inceput pacatul? In chip firesc, nedreptatea nu da bune rezultate, iar forta nu dainuieste.
Acum, uitativa la opera mare a proniei iubitoare de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu a ingaduit si nu a murit intai Adam, primul care a pacatuit, asa cum era drept, si a murit intai Avel, dar n-a murit de moarte fireasca, ci de moarte silnica, ucisde fratele sau. Prin asta imparatia mortii, inceputa cu nedreptatea, are inca tovatas si forta, ca sa fieaproape de sfarsit. Prin urmare moartea a impartit in lume cu o imparatie nedreapta,ca sa fie nesigura, dar si cu una fortata, ca sa fie de putina durata.Acesta-i gandu marelui Atanasie in a saizeci si una raspuns-intrebare:”Caci daca Adam ar fi murit cel dintai,moartea ar fi avut temelie puternica, pentru ca a primit intai pe cel care a pacatuit intai;dar pentru ca a primit intai pe cel care a fost omorat pe nedrept, imparatia ei este falsa si putrda”Chiar de la inceput s-a vazut ca moartea,desi era tiranica,n-aveapeste neamul omenesc imparatia absoluta.Din mana ei a scapat Enoh,care s-a mutat de viu (Facere v,24); a scapat Ilie, care s-a urcat la cer cu caruta de foc( IV Imp. II, 11). Tot Ilie a izbavit de tirania mortii pe fiul Saraftei ( III Imp XVII, 17-23), iar Elisei ucenicul lui, pe fiul Samanitidei ( IV Imp. 2), domnul viilor si mortilor, infricosatorul distugator al mortii, si i-a aratat cat este de neputincioasa. Cu un cuvant i-a luat pe fiica Iair, care era moarta, si a sculat-o din moarte ca dintrun somn( Matei IX,18-25). I-a luat pe fiul vaduvei, care a adus pe nasalii la mormant, si l-a inviat prin atingerea mainii ( Luca VII 11-15).
I l-a luat pe Lazar pe care iadul il tinea legat de 4 zile si intr-un cuvant l-a scos din stricaciune ( Ioan XI 1-44). La luat atatea trupuri ale sfintilor morti adormiti, tinuti de ia de atata timp, pe care i-a scos vii din morminte ( Matei XXVII 52-53). Si in sfarsit a dobandit pe tirani, a omorat moartea, a tulburat imparatia ei, cand a inviat a treia zi cu slava dintre morti.
Cu toate acestea a inviat Hristossi a omorat moartea. A inviat Hristos si s-a deslegat stricaciunea. A inviat Hristos si a incetat blestemul ( A inviat Hristos si a incetat blestemul, lipsa M, adaugat dupa V ). A inviat Hristos si a rasarit nemurirea. A inviat Hristos si iarasi s-a deschis raiul. ,, Unde-ti este acum moarte boldul tau? Unde-ti este iadule biruinta? ” ( Oseia XIII, 14; I Cor XV, 55) Cadem muritori, dar inviem nemuritori; ne inchidem in inchisoarea unui mormant intunecos dar si acolo ajunge sa ne invieze lumina fericita a Invierii Stapanului; Asteptam moartea, dar asteptam viata muritoare, a carei arvuna ne-a dat-o invierea Mantuitorului. Hristos a inviat! Mi-am terminat lucrul pe care mi l-ai dat sa-l fac, ilustrule si preastralucitule oras al Navpliei si al Argosului! I-mi ramane datoria de multumire. Iti multumesc pentru prima chemare pana acum; Iti multumesc pentru dragostea inimii voastre, pentru concursul ascultarii, pentru rabdarea voastra, si sa spun, pentru multumirea cu care ascultati totdeauna cuvintele mele cele de mult pret. Dar pentru ca nu ajunge multumirea, prin cuvant, chem in ajutor umbrirea harului dumnezeiesc. Preainalte biruitor al mortii, vesnicule Mire al sufletelor noastre, dumnezeiescule Iisuse, spre Tine- mi idrept limba; in tine privegheaza duhul meu; Tie-ti incredintez sufletele iubite ale acestor ascultatori ai mei. Acolo unde eu am aruncat samanta adevarului tau evanghelic, trimite ploaia harului Tau dumnezeiesc, ca sa odrasleasca rod de mantuire.
Primeste, o, dumnezeiescule Cuvinte, cuvintele mele, ca pe o jertfa cuvantatoare, pe care o aduc spre slava sfantului Tau nume, spre mantuirea pacatosului meu suflet si ascultatorilor mei. Arata-Te in chip spiritual ca sa ne bucuri cu lumina slavitei Tale invieri! Si daca cumva vei gasi inchise inimile noastre, treci totusi in launtru dupa cum ai trecut prin usile incuiate la ucenicii Tai ( Ioan XX ,19) si insufla acolo inauntru harul Sf. Tau Duh si al dumnezeiestii Tale paci. Spune inca o data catre noi: ,, Luati Duh Sfant ! Pace voua! ” ( Ioan XX ,22 -19); Predicile din seria aceasta au fost rostite in Sfanta Mitropolie, in renumitul oras al Navpliei, in anul 1714 ( Nota Mozarachis).
( Ilie Miniat)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian