Intru aceasta zi, cuvant despre minunile Maicii Domnului.

Pe vremea imparatilor Onoriu si Arcadie….

Pe vremea imparatilor Onoriu si Arcadie, dupa mutarea fericitului Alexie, omul lui Dumnezeu (+411), s-au indemnat multi in Roma, barbati si femei dupa pilda acestuia, de au pazit fecioria si curatia. Deci, intre altele, era si o fecioara cu un chip si de preabun neam, frumoasa la trup, iar la suflet si mai frumoasa. Pe aceasta au maritat-o parintii, fara de voia ei si a luat-o un barbat de bun neam si dregator mare. Si, sfarsind nunta, dupa randuiala lumii, cu instrumente muzicale, cu cantari si cu dansuri, mireasa nu avea, insa, mintea ei la cele pamantesti, ci, mai mult la cele ceresti se gandea. Deci, seara, cand i-au dus pe ei la camara cea de mire si au ramas amandoi singuri, a cazut fecioara la rugaciune inaintea unei icoane, rugandu-se in liniste, cu lacrimi, la Pururea Fecioara Maria, ca sa-i ajute sa pazeasca fecioria ei nestricata. Deci, s-a rugat doua ceasuri, udand pamantul, de atatea lacrimi, cate a varsat. Iar mirele se minuna si a intrebat-o pe dansa de pricina acestui plans. Iar aceea i-a spus lui: „Plang, fratele meu preaiubit, ca am facut fagaduinta Pururea Fecioarei, Nascatoare de Dumnezeu, sa nu cunosc mire vremelnic, afara de Stapanul cel ceresc, pe Fiul ei si Mantuitorul meu. Si acum, m-au maritat parintii mei cu sila, fara de voia mea si se va mania Domnul si Stapana si ne vor pierde din lume si ne vor osandi chiar si sufletele noastre vesnic.” Iar tanarul se straduia sa-i schimbe gandul si i-a adus marturii multe, ca si nunta cinstita este, si primita inaintea Domnului, si multi dintre cei insurati au bine placut Lui si s-au sfintit. Insa, fecioara cea cu gand viteaz, iarasi s-a impotrivit, laudand fecioria cu pilde, si mai vrednice de crezare si, mai ales, cu pilda Stapanului Hristos, Care pentru lauda fecioriei, S-a nascut din Pururea Fecioara Maria. Pe scurt, a zis atatea cuvinte, laudand fecioria, incat, ajutandu-i dumnezeiescul dar, a biruit pe tanarul, care a primit ca sa petreaca in pazirea fecioriei neintinati, sub chipul insotirii. Si asa au petrecut, intru aceasta dragoste frateasca si unire nestricata, multi ani, facand milostenii, posturi si alte fapte bune, ca niste prieteni iubiti ai lui Hristos. Si atat au bine placut lui Dumnezeu, incat toti locuitorii din cetate ii cinsteau, vazand minunata petrecerea lor, ca, niciodata, ei nu au lipsit de la vreo priveghere si slujire duhovniceasca.
Mai tarziu, Stapanul Hristos a chemat pe mireasa Lui fara de prihana, la cetatea cea cereasca, ca sa-si dobandeasca rasplata ostenelilor ei. Deci, cand ii cantau preotii slujba cea de ingropare, dupa randuiala mortilor, barbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi, a sarutat-o pe dansa si, ridicandu-si ochii si mainile la Cer, a zis acestea, in auzul tuturor: „Multumesc Tie, Doamne Iisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de feciorie pe care mi-ai dat-o ca sotie, mireasa cea neintinata si comoara cea nefurata, pe care ti-o dau astazi, fara prihana si cu totul curata, asa cum pe dansa mi-au dat-o.”
Deci, dupa putine zile, a murit si barbatul ei si l-au ingropat rudeniile lui in mormantul lor, care era la alta biserica, departe, de mormantul fecioarei. Deci, fapta aceasta imbunatatita a vietii lor impreuna, in feciorie, s-a raspandit in toata Roma. Ca, intr-adevar, mare fapta buna au savarsit fericitii, biruind, in acest fel, si calcand dulcetile trupului si, in locul acestora stricacioase, luand acum, frumusetile Raiului, cele nestricacioase pe care le-am mostenit de-a pururea. Si se bucura intru insotirea cea nestricata, veselindu-se intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian