,,Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru”

Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea.

După ce le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile, a mâncat înaintea lor, apoi le-a spus că în numele Lui, pocăinţa se va propovădui la toate neamurile, şi le-a poruncit să stea în Ierusalim până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Azi, se Înalţă la cer binecuvântându-i şi îşi arată încă o dată dumnezeirea, ca toate veacurile să înţeleagă cu martori, că El este Fiul Omului – Iisus Hristos. c, de aceea li s-a arătat de atâtea ori, le-a dat Sfintele Taine, ca să propovăduiască, să Boteze şi să ierte păcatele lumii. Acesta este Testamentul lăsat în Biserica întemeiată de El cu Preţ de răscumpărare, plinind rânduiala pentru noi, şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti. Îngerii Îl însoţesc şi la această Liturghie cosmică. La Naştere cântau ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace”, la Înviere, miraţi că încă n-am înţeles ziceau ,,Ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi”, iar la Înălţare ,,un nor L-a luat de la ochii lor şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a Înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Ştim că venea de Sus, Hristos aparţine Treimii şi se întoarce de-a dreapta lui Dumnezeu, ca să ne pregătească loc şi nouă. Dacă Hristos ar fi fost doar terestru şi indiferent cu câte generaţii mai stătea ,, aici”, oricând Învierea ar fi devenit susceptibilă. Înălţarea este un fapt istoric, localizat pe muntele Eleonului, încă o mărturie a dumnezeirii Sale şi o făgăduinţă a Parusiei- a doua venire. Momentul este prefigurat de psalmist cu sute de ani înainte: ,,Înalţă-Te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta. Deschideţi voi îngeri şi puteri şi domnii porţile voastre, ca să intre Împăratul slavei, Domnul cel tare şi puternic!” Fiul s-a Înălţat la cer cu firea Sa omenească, ca noi să ne facem după Chipul Său, având acelaşi trup înviat care nu se mai supune legilor entropiei. Materia era spiritualizată, învinge gravitaţia, fiindcă ,,nimeni nu s-a suit la Cer decât Cel Ce s-a pogorât din Cer, Fiul Omului”. Doar păcatul te trage în jos, iar ca să te înalţi duhovniceşte cu sufletul în cer, trebuie să crezi că venea de Sus pentru mântuirea noastră. Ştim că acolo este şi locul nostru, drept pentru care omenirea caută insistent Împărăţia lui Dumnezeu: ,, Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă”. Să fim şi noi bucuroşi ca cei de atunci care au văzut Înălţarea, şi împreună cu Apostolii să ne întoarcem în Biserică, închinându-ne Lui, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Bucuraţi-vă, şi să nu uitaţi că El la fel va şi veni!
Hristos S-a Înălţat!
Scris de Parintele Zisu in 07 Jun 2006

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian



v. 3.0 Copyright © 2004-2013 Catedrala Navigatorilor. Web design & development Dan Crăciun.