In aceasta zi, cuvant din Pateric.

Cauta spre apus.

Monahul Moise, care petrecea pe o piatra, mult a fost luptat de draci, cu pofta desfranarii. Si nemaiputand sa stea in chilia sa, mergand, s-a destainuit lui ava Isidor. Si-l ruga batranul pe el sa se intoarca in chilia sa, iar Moise nu-l asculta pe el, zicandu-i: „Nu pot, parinte.” Deci, luandu-l pe el Isidor, s-au suit la un loc inalt si i-a zis: „Cauta spre apus.” Si, privind, a vazut o multime de draci si erau inspaimantatori si porniti spre razboi. Apoi, i-a zis, iarasi, ava Isidor: „Cauta spre rasarit cu tot dinadinsul.” Si, privind el, a vazut nenumarate cete de ingeri, intru slava. Deci, i-a zis lui ava Isidor: „Acestia sunt trimisi de la Domnul, la calugari, spre ajutor, iar cei de la apus se lupta cu dansii. Insa, mai multi sunt cei ce tin cu noi.” Si atat a laudat Moise pe Dumnezeu, incat, luand indrazneala, s-a intors la chilia sa.
Zis-a staretul: „Dumnezeu sufera pacatele celor din lume, iar, celor din pustie pacate, nu le sufera. Oare, nu stii, frate, ca nu dupa acelasi fel, adica, dupa randuiala mireneasca, va fi intrebat cel ce a iesit din lume? Pentru ca cel din lume poate sa aduca multe raspunsuri, iar noi, ce raspuns vom avea sa aducem? Cu adevarat, cumplit este focul si multe chinurile celor ce stiu voia Domnului si o trec pe ea cu vederea si urmeaza voile lor, neinfranandu-se, adica, de la desfatarile cele desarte si de putina vreme, ci, zicand ca, pentru trebuintele trupului, avem aurul, sau lucrurile, ca sa ne chivernisim trupul. Bine zici! Daca numai pentru trebuintele trupului le aduni si le chivernisesti pe ele, apoi, poarta de grija de trebuintele lui, fara de nici o tulburare. Dar, de ce, atat de multe avand, iarasi, altele mai cauti si atat de mult mancand, inca mai multe bucate doresti? Iata, ca ti-am pus inainte pricinile, pentru care socotesc ca mai amar se va osandi calugarul, cel plin de griji, decat mireanul. Ca multi mireni, in curatie vietuiesc si fac milostenie. Iar unii calugari, nici pe fratii lor nu-i miluiesc, ci fac asta lui Dumnezeu, casa de negutatorie, ba chiar mai mult, loc de desartaciune. Deci, cum pot fi judecati, tot asa ca si mirenii?
Pentru aceasta, cu deamanuntul, am zis de cele ce duc la pierzare ca, instiintandu-ne, sa fugim si sa ne mantuim. Pentru ca, multi dintre noi socotim ca suntem mari, prin imbracaminte aleasa si prin grairi ca acestea: „Doamne, Doamne” (Matei 7,21) sau prin a auzi ca suntem calugari cu fagaduinta. Dar, cu adevarat, fratilor, de nu ne vom pazi pe noi insine, mai amar decat mirenii vom cadea in prapastie, de unde nici a striga nu vom putea. Deci, trebuinta avem de frica si de smerenie, cu adevarat. Ca cei mai multi din fratii nostri, socotindu-se ca sunt smeriti si ca vietuiesc calugareste, ale lor voiri cauta sa le implineasca si voii lui Dumnezeu nu se supun, ci, de voile lor sunt stapaniti si, prin desarte griji si certuri isi pierd vremea cea dintai, data lor spre pocainta, pe care, peste putin, o vor cauta multi si nu o vor afla. Iar, pe noi, sa ne invredniceasca Domnul de tot binele.”
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian