Intru aceasta zi, cuvant despre Sfanta Jertfa, din invataturile Sfantului Grigorie Dialogul.

Si, in mijlocul marii aflandu-se el, i s-a aratat lui cineva, aducandu-i paine, spre mancare.

Am auzit, zicea Sfantul Grigorie, despre cineva, care a fost robit de niste ostasi si a fost legat cu lanturi si ca la zile insemnate, sotia lui obisnuia sa aduca jertfa la Sfantul altar pentru el. Iar, dupa cativa ani, acela s-a intors din robie, la sotia sa. Si i-a aratat ei, spunandu-i ca in unele zile, nevazut, i se dezlegau lanturile lui. Iar ea i-a spus ca chiar acelea sunt zilele, in care ea aducea jertfa la biserica, pentru el.
Tot asemenea si dintr-o alta fapta, putem cunoaste ca acestea sunt adevarate. Astfel, s-a intamplat, mai inainte cu sapte ani, precum mi-au spus mie credinciosii si multi oameni imbunatatiti, ca cel ce, intru fericita pomenire, a fost papa, inaintea mea, daduse o porunca, sa vie la Roma Agaton, episcopul cctatii Palermo. Acesta, calatorind pe mare, a fost intampinat de o foarte cumplita primejdie, incat deznadajduise ca se va mai izbavi, din acele valuri mari. Un corabier oarecare, din cei ce calatoreau impreuna cu el, anume Varac, care acum este slujitor la aceeasi biserica, plutea in urma corabiei intr-o luntre. Si, rupandu-si funia, a fost luat cu luntrea, de valuri si nu s-a mai vazut. Iar corabia, in care era episcopul, a sosit, cu greutate, aproape sfaramata, de furia valurilor, la insula ce se cheama Ustica. Iar, dupa ce au trecut trei zile, si nevazand luntrea, cea rupta de corabie, in nici o parte a marii, foarte mult s-a intristat episcopul, socotind ca insotitorul sau s-a inecat. Apoi implinind randuiala ce se face la mort, a poruncit sa se aduca Atotputernicului Dumnezeu, mantuitoarea Jertfa, pentru odihna sufletului celui mort. Iar, dupa ce a facut aceasta, dregandu-se corabia, a mers in Italia. Si, ajungand la cetatea ce se cheama Tupori, acolo, a aflat pe corabierul de care credea ca a murit. Deci, de aceasta neasteptata vedere bucurandu-se, episcopul, a inceput a-l intreba pe el cum, petrecand atatea zile, intr-o primejdie ca aceea a marii, a putut sa ramana viu? Iar acela, raspunzand, le-a spus lor cum corabia se umpluse in timpul viforului aceluia de valuri, insa el o carmuia, si, tinand-o pe ea, plutea. Si, de cate ori se rasturna, plutea totusi, cu carma in sus. Deci, cateva zile si nopti, neincetat patimind acestea, puterea lui slabise de osteneala si de foame. Iar, in ce chip l-a pazit pe el iubirea de oameni a lui Dumnezeu – lucru pe care si acum il marturiseste mi, l-a aratat zicand ca, in valuri ostenindu-se, deodata, i s-a ingreunat mintea, nici in somn nefiind afundata, dar nici treaza. Si, in mijlocul marii aflandu-se el, i s-a aratat lui cineva, aducandu-i paine, spre mancare. Apoi, mancand si saturandu-se, s-a intarit. Iar, patimind mult, a scapat corabioara din primejdia aceea si din urgia valurilor si a ajuns la uscat. Deci, episcopul, aceasta auzind-o cercetand zilele, a aflat ca aceea era ziua intru care preotul din insula ce se cheama Ustica a adus, pentru dansul, Jertfa sfintita, Atotputernicului Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava in veci! Amin.
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian