Sămbătă în săptămâna a noua după Pogorârea Sfântului Duh
Sfânta Evanghelie după Matei XV, 31-39
Milă îmi este de mulţime.
32. Iar Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, a zis: Milă îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc flămânzi nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum.
33. Şi ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini, cât să săturăm atâta mulţime?
34. Şi Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveţi? Ei au răspuns: Şapte şi puţini peştişori.
35. Şi poruncind mulţimii să şadă jos pe pământ,
36. A luat cele şapte pâini şi peşti şi, mulţumind, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii mulţimilor.
37. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au luat şapte coşuri pline, cu rămăşiţe de fărâmituri.
38. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de copii şi de femei.
39. După aceea a dat drumul mulţimilor, S-a suit în corabie şi S-a dus în ţinutul Magdala.
Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian