Luna septembrie in 7 zile: Inainte-praznuirea Nasterii Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu
Invatatura la Inainte-praznuirea Nasterii de Dumnezeu Nascatoarei, Fecioara Maria.
Sa aveti instiintare, fratilor, ca intru aceasta zi este Inaintepraznuirea Nasterii Preasfintei si de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria. Sa va adunati deci in biserici la rugaciune, pentru ca in aceasta zi este inceputul mantuirii noastre. Ca intru aceasta zi, pe noi cei ce am calcat poruncile lui Dumnezeu si am cazut in adancul rautatilor si ne-am facut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrand sa ne izbaveasca din aceasta robie si sa Se pogoare spre izbavirea noastra si cu o noua zidire sa ne innoiasca pe noi, a trimis pe ingerul Sau si a binevestit dreptilor Ioachim si Ana nasterea Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, adica pe aceea care este, dupa trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Drept aceea, acum si noi, fratilor, cu bucurie ajungand la aceasta zi, sa ne sarguim spre lucruri bune si sa ne luminam candele noastre cu milostenie, cu credinta si cu dragoste, ca prin aceasta sufletul si trupul se lumineaza, precum si Apostolul graieste: „Credinta fara de fapte moarta este”. (Iacob, 2, 26). Drept aceea, se cuvine sa castigam langa credinta milostenia cu dragoste, pentru ca aceasta inalta la cer si usile Imparatiei le deschide. Ca, „cela ce miluieste pe saraci, imprumut da lui Dumnezeu”. Si iarasi zice: „Mila voiesc, iar nu jertfa”. Drept aceea, dar, va rog, sa nu trecem altaturi de ce ne este de folos, adica nici de cel flamand, nici de cel gol, nici de strain, ci sa-i primim pe ei ca pe Insusi Hristos, ca sa ne primeasca si pe noi Hristos Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile acelora, si vesnica Imparatie sa ne daruiasca, pe care a gatit-o celor ce-L iubesc pe El.
( Proloage)
Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian