Cazania duminicii a XIV a dupa Pogorarea Sfantului Duh

Daca s-ar fi pogorat din cer vreun inger al Domnului, poate ca el ar fi putut sa lamureasca cum este intunericul.

Daca s-ar fi pogorat din cer vreun inger al Domnului, poate ca el ar fi putut sa lamureasca cum este intunericul cel mai din afara, in care se chinuiesc pacatosii. Insa, chiar daca ingerul ar fi scris si ar fi talcuit pedepsele chinurile vesnice, noi tot n-am fi putut sa intelegem si sa simtim greutatea pedepselor acestora. Dupa cum cel care are ochii sai acoperiti de albeata, vede intunecate lucrurile care sunt inaintea ochilor lui si nu poate sa cunoasca nici deosebirea culorilor, nici marimea si nici forma fetei oamenilor, tot asa si sufletul nostru, cat timp este acoperit cu invelisul trupului, nu poate sa inteleaga nici greutatea suferintei, nici adancul durerii, nici focul chinurilor vesnice. Cu cat este mai subtire si mai rara albeata care acopera ochii nostri, cu atat mai bine vedem si cunoastem lucrurile care se vad. Tot asa cu cat trupul nostru se subtiaza, prin departarea de poftele trupesti si se curateste prin fapte bune, cu atat mai bine intelegem ce este Imparatia lui Dumnezeu si ce este pedeapsa vesnica. De aceea oamenii cei sfinti, cand ajung la inaltimile sfinteniei, atunci vad, cunosc si simt multumirea fericirii si durerea chinurilor, mult mai bine decat oamenii pacatosi. Insa nici ei cat timp traiesc in lumea aceasta, nu pot sa ajunga la intelegerea cea desavarsita. caci,, vedem cum , zice dumnezeescul Apostol Pavel, care prin oglinda, in chip intunecos . Atunci insa fata catre fata”. El s-a suit pana la al treilea cer si a ajuns si in rai, vazand si auzind cele de acolo. El putea sa spuna si sa scrie si despre slava dreptilor si despre chinurile pacatosilor. Insa el nu ne-a aratat nimic, pentru ca cele vazute si auzite, atat de mult covarsesc puterea mintii omenesti, incat omul nu poate sa le scrie si nici macar limba lui sa graiasca despre ele, dupa cum spune iarasi Sfantul Apostol Pavel, despre sine zicand:,, Si am auzit graiuri de nespus, pe care nu este iertat omului sa le graiasca”.
Dar Domnul nostru Iisus Hristos, Care stie cat si cum putem noi, cei ce suntem in lumea aceasta, sa intelegem pedeapsa cea cumplita si fara sfarsit a chinurilor vesnice, a spus deajuns pentru intelegerea si cunoasterea acestei suferinte negraite, prin sfanta gura Sa si prin sfintii Sai apostoli. Cat de cumplite sunt pedepsile cu care demonii chinuiesc pe cei ce sunt dati in stapanirea lor, ne-a aratat Mantuitorul prin pilda bogatului nemilostiv, care patimeste in chinurile si vapaia iadului, cautand o picatura de apa ca sa-i racorasc limba sa arsa de sete, si striga:,, Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pe Lazar ca s-si atinga varful degetului sau in apa si sa-mi racorasca limba, ca ma chinuiesc in vapaia aceasta”. Numai aceasta povestire ne arata indeajuns marimea patimirii si a durerii, pe care pentru faptele lor cele rele, le sufar dupa moarte pacatosii.
Dar cand trupul nostru stricacios si muritor se va imbraca in nestricaciune si nemurire, facand-se nestricacios si nemuritor, si cand noi vom fi la invierea de obste ca ingerii lui Dumnezeu, atunci cum vom mai inseta si vom arde in vapaie, cum vom mai plange si vom scrasni din dinti si cum vom mai fi mancati de viermi? Acestea le patimesc trupurile oamenilor stricaciosi si muritori, iar nu ale celor nestricaciosi si nemuritori, care s-au facut ca ingerii lui Dumnezeu. Ziditorul cel atotputernic va aduna, in vremea invierii mortilor, din cele patru stihii si va face trupul fiecarui om si-l va impreuna cu sufletul sau, prefacandu-l in stricacios si nemuritor. El insusi a pregatit de la inceputul lumii, pentru drepti si Imparatie, care se deosebeste de imparatiile lumii acesteia. Tat asa, de la inceputul lumii, a pregatit alt foc si alte pedepse pentru pacatosii nepocaiti, care se deosebesc de pedepsele lumii acesteia si care au putere si lucrare asupra trupurilor care s-au facut nestricacioase si nemuritoare, pedepse prin care pacatosii sufera patimiri asemenea cu suferintele oamenilor din lumea aceasta.
In Imparatia cerurilor, dreptii n-au trebuinta de luminator si de lumina soarelui, caci,Domnul Dumnezeu ii lumineaza pe ei. Dumnezeu, in infricosata zi a Judecatii, se intoarce cu totul de la cel pacatos si-l goneste de la fata Sa, zicand:,, Luati-l pe el si-l aruncati!”. Unde ajunge pacatosul, cand va fi gonit de la lumina lui Dumnezeu, ne spune Domnul Iisus, zicand:,, aruncati-l pe el in intunericul cel mai dinafara!”, adica in locul unde este departe de dumnezeiasca lumina. Deci intunericul cel mai dinafara este despartirea pacatosului de Dumnezeu.
Cum insa aceasta lumina, nu numai ca lumineaza, ci da viata si veselie, pe cei care sunt luminati de ea, pentru aceasta pacatosul, fiind despartit cu totul de Dumnezeu, se afunda cu totul in adancul nemarginit al durerii si al intristarii: al durerii findca este scos din Imparatia ce vesnica; al intristarii si al maniei, fiindca vede pe cei drepti in Slava lui Dumnezeu. Deci aceasta mare durere si intristare inseamna plangerea si scrasnirea dintilor. Atunci pacatosul voieste si doreste pocainta, dar acolo nu este pocainta. Neavand pocainta dorita, atunci i se aprinde si mai mult dorinta lui. Aceasta este setea care-l arde si viermele cel neadormit care ii mustra constiinta lui neadormita. Atunci el vede cum a calcat poruncile dumnezeiesti, si pe cine a suparat. Vede inaintea lui, ca intr-o icoana, zugravite toate faptele lui rele, cuvintele de ocara si cugetele lui rele. Vede ca nici o iertare nu mai are pentru pacatele lui, fiindca a ramas nepocait.
Vede Imparatia pe care a pierdut-o si la ce fel e chinuri a fost osandit; vede ca in iad nu este nici pocainta, si nici chinul lui nu are sfarsit. Pentru aceasta, mustrarea cea cumplita a consiintei neincetat ii manainca inima lui si-i arde cele dinauntru ale lui. Aceasta mustrare a constiintei se face in el vierme njeadormit, foc nestins, vapaie care arde si tot chipul de chinuri care-l muncesc neincetat, vesnic. Aceasta mustrare a constiintei ii aduce dureri de moarte. De aceea s-a si numit a doua moarte. Osebit de aceasta, fiindca Dumnezeu este lumina, pacea, mangaierea, linistea, bucuria si viata oamenilor, iar pacatosii se pedepsesc de Dumnezeu, in ziua Judecatii, pentru totdeauna, aceasta despartire este intuneric, tulburare, vierme, foc, lacrimi, moarte, si celelalte pedepse ale iadului.
Fratilor, oricum le vom intelege si le vom socoti pedepsele iadului, numai auzidu-le, suntem cuprnsi de frica mare, de groaza si de spaima. Dar acestea s-au scris in Sfanta Evanghelie, ca sa auzim si sa cugetam la ele, cautand sa fugim de pacat care ne aduce in chinurile iadului. Fericit este omul, care isi aduce aminte mereu de sfarsitul vieti sale si e socoteala ce are sa dea in fata lui Dumnezeu pentru faptele sale, care-l vor aduce in chinurile vesnice de chemarea Dreptului Judecator sa mosteneasca Imparatia cea cereasca pregatita dreptilor de la facerea lumii, daca faptele lui au fost bun. Savarsind numai fapte bune in toate zinele vietii noastre, ne vom invrednici si noi de dobandirea vietii fericite in Imparatiaea cereasca a lui Dumnezeu, pentru care sa rugam neincetat pe Mantuitorul sufletelor noastre, Domnul nostru Iisus Hristos, a Carui imparatie, putere si slava este in veci. Amin!
( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian