Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre Dorotei pustnicul.

Iar Dumnezeu imi este martor.

Un frate, spunea fratilor lucruri folositoare despre egumenul Dorotei, parintele sau, ca era el foarte ostenitor si aspru vietuia, saizeci de ani avand in pestera; in toate zilele, pe zaduf, intru amiaza-zi aduna pietre in pustie si totdeauna facea cu ele chilii si le da celor ce nu-si puteau zidi. Iar eu – a spus fratele – am zis lui odata: „Ce faci parinte, la niste batraneti ca acestea, muncindu-ti trupul prin zaduful cel cumplit?” Si mi-a raspuns mie, zicand: „Ca sa nu ma munceasca el pe mine, il muncesc eu pe el”. Si manca, cu masura, in toate zilele, paine uscata si marunte verdeturi de salata, inca si apa bea cu masura. Iar Dumnezeu imi este martor ca nu l-am vazut pe el intinzandu-si picioarele, nici dormind pe rogojina, nici pe pat. Ci in toata noaptea, sezand, impletea cosnite de smicele de finic si din ele isi cumpara hrana. Insa, cugetand eu ca numai in vremea mea vietuieste atat de aspru si vrand a afla, am intrebat pe multi ucenici de-ai lui, cu dinadinsul: „Asa, oare, mereu i-a fost lui viata aspra?” Iar cei ce vietuiau deosebi, indreptandu-si bunele obiceiuri, mi-au spus ca din tinerete a avut acest fel de viata. Ca niciodata n-a dormit dupa obicei, fara numai cand lucra si manca inchimzandu-si uneori ochii; de vreme ce, de multe ori si painea ii cadea din gura lui, in vremea mancarii. Deci l-am silit noi idinioara pe dansul, sa se odihneasca putin pe rogojina, iar el, cam cu jale, ne-a grait noua: „De veti invinge pe inger sa adoarma, apoi si pe mine ma veti face sa ma culc”.
( Proloage)

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian