Duminica a XXa dupa Pogorarea Sfantului Duh
,, Nu plangeti!”
Cuvintele graite de Mantuitorul nostru Iisus Hristos catre mama tanarului mort din Nain deschid o cale de mangaiere tuturor celor ce plang moartea rudeniilor si prietenilor lor. Evanghelistul ne spune ca, vazand Domnul pe mama mortului, i s-a facut mila de dansa si i-a zis:,, Nu mai plange!” Dar poate, oare o mama, care este si vaduva sa-si opreasca lacrimile, vazand mort pe singurul si preaiubitul sau fiu, care-i era temelia casei sale, sprijinul ei la batranete, bucuria inimii si lumina ochilor ei?Intr-adevar este mare dragostea prietenului fata de prieten, a fratelui fata de frate, a tatalui fata de fiu, si a barbatului fata de femeiea sa; dar dragostea femeii vaduve fata de singurul sau fiu intrece ori ce dragoste lumeasca. De aceea si Domnul, nimic graind despre invierea fiului ei, i-a zis numai cuvintele:,, Nu mai plange!”
De ce a zis Domnul catre mama numai cuvintele acestea? Pricina a aratat-o altadata, cad a inviat din morti pe fiica lui Iair. Atunci plangeau toti cei care erau in casa lui Iair , iar Iisus intorcandu-se catre dansii si zicand:,, Nu plangeti!”, a si adaugat ,, caci n-a murit, ci doarme”. Dar cei care stateau imprejur, trupesti fiind si neputand sa cuprinda cele ale Domnului, isi bateau joc de El, stiind caci copila a murit. Cuvantul Domnului este insa adevarat, caci mai inainte de patimile si moartea lui Iisus Hristos, oamenii fiind vrasmasii lui Dumnezeu dupa moarte se duceau toti in iad care era alta moarte; era a doua moarte. Dar dupa patimile si moartea Mantuitorului, fiindca ne-am impacat cu Dumnezeu prin moartea lui Iisus, moartea cea de-a doua, a iadului, s-a surpat, iar cea dintai nu mai este moarte, ci ea este numai un somn. De aceea Mantuitorul spunea, despre moartea lui Lazar:,, Lazar, prietenul nostru, a adormit; dar Ma duc sa-l destept”.
De aceea, Apostolul Pavel scria despre toti cei care au murit in credinta zicand:,, si nu voiesc ca sa nu stiti voi, fratilor, despre cei care au adormit” ; iar in alt loc:,, Acum Hristos s-a sculat din morti, incepatura celor adormiti s-a facut”. Jertfa de pe cruce a Domnului Iisus Hristos a nimicit moartea si a prefacut-o in viata. De aceea Apostolul Pavel, zicea:,, Unde-ti este moarte, boldul tau? Unde-ti este iadule, biruinta”? Iar Evanghelistul Ioan marturiseste zicand:,, Noi stim ca ne-am mutat din moarte la viata”.
Frati crestini, daca ar avea glas mortii, care au fost crestini binecredinciosi si au murit spovediti, pocaiti si uniti cu Hristos prin impartasirea cu dumnezeiestile Taine, ar zice intr-adevar pentru cei care-i plang pe dansii : Nu plangeti, caci n-am murit, ci dormim. Nu auziti glasul Stapanului nostru, care zice:,, Cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, viu va fi”? Noi n-am murit , ci suntem vii. Nu auziti ce zice Ziditorul si Facatorul nostru? ,, Tot cel care este viu si crede in Mine nu va muri in veci”. Pentru ce plangeti? Pentru fericirea noastra, pentru slava noastra cea vesnica, pentru bucuria noastra cea negraita si pentru imparatia pe care am mostenit-o? Daca ar avea mortii glas, ar zice catre cei care sunt vii si plang pentru dansii, cuvintele pe care le-a zis Domnul catre femeile din Ierusalim, cand plangeau moartea Lui: ,, Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi sa va plangeti, si pe copiii vostri!”. Nu ma plangeti pe Mine! Eu am plecat din marea vietii cea cu multa tulburare si din valurile lumii , cele furioase si ma duc in sanurile lui Avraam cele linistite si neinfricosate, ma duc la cetele igerilor, la praznicele sfintilor, la slava luiDumnezeu. Ma duc unde este lumina cea neinserata, unde este placera cea netulburata, unde este bucuria cea negraita si vesnica.Plingeti-va pe voi, care ati ramas in primejdiile cele din toate zilele, in necazurile cele necurmate, in bolile cele multe, in tulburarile cele vrednice de lacrimi si de ispitele cele cumplite. Eu am ajuns la limanul cel linistit si neinviforat : voi va aflati in marea vietii cea cu multe valuri si cu multe tulburari.
Frati crestini vorbind despre intristarea celor vii cu privire la cei ce mor. Sf. Ap. Pavel zice:,, Nu voim ca voi sa nu stiti, fratilor, despre cei care au adormit, ca sa nu va intristati, in rand cu ceilalti care nu au nadejde”. Care sunt ceilalti, care n-au nadejde? Acestia sunt cei care n-au ajuns inca la credinta adevarata in Dumnezeu. Ei n-au nici o nadejde in Dumnezeu, fiindca nu-L cunosc. Ei n-au nadejde nici in viata vesnica si nici in invierea mortilor, fiindca cred ca sunt muritori, nu numai cu trupul ci si cu sufletul si ca dupa moarte sufletul se risipeste si se pierde ca si trupul.. Cel ce nu are credinta in Dumnezeu are zarea sufletului sau ingusta, si toata nadejdea lui este lipita numai de lucrurile cele omenesti. De aceea , cand moare rudenia lui, sau prietenul care il hranea pe el , care era cinstea casei lui si sprijinitorul avutului lui, atunci oriunde si-ar atinti mintea, nu afla nici o nadejde statornica; oriunde ar intoarce ochii, nu vede nici o arma a acelora care s-au dus. Din cauza aceasta, cei care nu cunosc adevarurile crestine cu privire la viata de veci, sunt cuprinsi de suspinuri fara mangaiere, de plans si tanguire mare, cu lacrimi deznadajduite si nemangaiate. Rahila, spune Evanghelistul Matei, cand plangea pentru moartea fiilor sai, se tanguiau fara mangaiere. Dar pentru ce nu voia sa se mangaie? Pentru ca ea socotea ca fiii ei morti au pierit cu totul. Si nu voia sa se mangaie, pentru ca ii socote ca nu mai sunt. Cei care socotesc ca sufletul este muritor si tagaduiesc invierea mortilor, cand moare iubitul lor prieten sau rudenia lor, nu afla mangaiere, pentru ca socotesc ca cel care a murit, a plecat cu totul si pentru totdeauna din mijlocul lor si cu aceasta a pierit pentru vecie.
Insa crestinul crede cu tarie ca Dumnezeu este datatorul tuturore bunatatilor, iar omul fara ajutorul lui Dumnezeu, nu poate face nimic. El are toata nadejdea chiverniselii si a starii lui bune, nu la oameni, ci la Dumnezeul cel atotputernic. Se mahneste si el cand moare rudenia si prietenul sau. Plange cand vede zacand mort pe binefacatorul sau, pe prietenul sau, pe acela de care atarna cinstea si starea lui. Dar nu se mahneste si nici nu plange ca un deznadajduit , nici nu se tangueste sau se jeleste, ca cel care nu are nici o nadejde in Dumnezeu. Domnul a zis catre vaduva din Nain:,, Nu plange!”, adica nu plage peste masura, nu plange ca cei care nu au nadejde. Domul na zis catre vaduva sa nu palnga nicidecum, si nici apostolul n-a zis ca sa nu ne intristam deloc. Firea omeneasca este aducatoare de lacrimi, dar credinta opreste izvoarele lacrimilor. A murit tatal meu si mama mea. Pentru aceasta firea omeneasca din mine varsa lacrimi, dar credinta, dimpotriva, imi aduce mangaiere, spunandu-mi: Tatal tau si mama ta te-au parasit, dar Domnul te-a luat ca fiu.
Frati crestini cata mangaiere primeste omul credincios, cand plange pentru rudenia sau prietenul mort, care zace inaintea ochilor lui cu trupul mort fara suflare, in mormant si in stricaciune, cand crede ca sufletul acelui trup este viu, se misca, se suie in cer si petrece in locasurile Domnului sau cele nestricaciose!Cata mangaiere primeste, cand se intristeaza de despartirea rudeniei sau prietenului, crezand ca despartirea este vremelnica si ca va veni ceasul in care il va vedea iarasi si va trai impreuna cu el, pururea, in Domnul.
Nici glasul care s-a auzit in Rama, nici plangerea, tangurea si tipatul cel indurerat al Rahilei, n-au ce cauta la ingroparile si pomenirile credinciosilor adormiti, care si-au sfarsit viata in credinta, pocainta si marturisire, si s-au aflat, in ceasul cel de pe urma al vietii lor, uniti prin impartasirea Sfintelor Taine cu Iisus Hristos, Mantuitorul sufletelor noastre. Pentru ce se fac palageri si tanguiri multe? Pentru ca a murit! Dar trupul doarme iar sufletul este viu si privegheaza, dupa cum ne spune Domnul, zicand:,, Va veni ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; si vor invia cei ce au facut cele bune intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele in invierea osandei”. Daca au murit nespovediti si neimpartasiti, atunci intr-adevar este nevoie de suspine si de lacrimi multe mai cu seama daca s-a intamplat aceasta din lenevirea sau obiceiul cel rau al celor plecati dintre noi, care, in loc sa creada ca, dupa marturisire si dupa impartasirea cu dumnezeiestile Taine, de multe ori Dumnezeu, fagadu-I-se mila, daruieste sanatate bolnavului, dimpotriva, ei cred ca de se va marturisi si se va impartasi cu dumnezeiestile Taine, bolnavul moare. Atunci au rost intr-adevar, suspinele si lacrimile cele amare nu numai din partea rudeniilor si prietenilor, ci si din partea tuturor credinciosilor, impreunate cu rugaciuni si cu sfinte liturghii, aduse prea Induratului Dumnezeu, ca sa fie milostiv si indurator fata de cel mort.
Lacrimile ce se varsa pentru cei morti sunt trebuincioase si folositoare, numai atunci cand, vazand trupul rudeniei sau al prietenului nostru mort, fara suflare, fara miscare, putrezit in pamant si facut mancare viermilor, socotim ca pacatul l-a adus in starea aceasta si ca toate acestea sunt chinurile pedepsei pentru pacat si implinirea dumnezeiestii porunci data pentru pacat, care zice:,, Pamant esti si in pamant vei merge!”. Daca suspinam din inima si ne tanguim, varsand lacrimi fierbinti, cand vedem starea cea stricacioasa a trupului omului, atunci suspinile si tanguirile sunt indreptatite; atunci plansul si lacrimile noastre aduc mult folos sufletului nostru, caci aceste lacrimi ne intorc pe noi de la pacat si ne indeamna la pocainta; aceste lacrimi spala sufletul nostru de intinaciunea pacatelor noastre si rodesc in noi sfintenia faptelor bune.
Frati crestini, daca ridicati mintea voastra, cand vedeti un mort, la locul unde merge sufletul lui, si socotiti ca omul acela, care zace mort inaintea voastra, a facut lucruri rele si a murit nepocait, iar dupa moartea lui, diavolii cei intunecati si nemilostivi, ii iau sufletul, mustrandu-l, chinuindu-l si socotindu-l pe el; daca socotiti ca el, in ultima clipa a cautat pocainta pe care de multe ori a defaimat-o in viata si ca ar fi dorit sa faca fapele bune, pe care niciodata nu le-a savarsit, gandind ca, in locul unde se duce, nu este nici pocainta, nici putinta de a savrsi fapte bune; deci ca a simtit chinul cel vesnic care-l va astepta cand Judecatorul cel infricosat va da hotararea Sa, zicand:,, Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit diavolului si ingerilor lui”; daca socotiti acestea, cand priviti mortul, si va aduceti aminte de pacatele voastre si va umiliti, va pocaiti si varsati lacrimi, atunci lacrimile voastre sunt binevenite si matuitoare de suflet, dupa cum invata Domnul nostru Iisus Hristos pe femeile care plangeau la moartea Lui, zicandu-le:,, Fiicele Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi sa va plangeti si pe copiii vostri!”. Amin.
( Cazania)
Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian