Cazania Duminicii a II- din Postul Mare

Dumnezeu ajuta neputintei noastre.

Fraţi creştini,

ei care purtau patul, pe care zăcea slăbănogul, au venit la uşa casei unde învaţă lisus şi neputînd să intre în casă, din cauza mulţimii de oameni care erau acolo, ca să pună pe slăbănog înaintea Domnu­lui lisus, s-au suit deasupra, pe acoperiş, 1-au spart şi au lăsat pe bolnav cu patul în jos, drept înaintea lui lisus. Pentru ca să se urce pe acoperiş au folosit scări funii şi lemne, în timpul urcării n-au lipsit strigătele gălăgioase, proprii unor asemenea împrejurări. Cine se îndoieşte că pe toate acestea nu le vedea şi nu le auzea lisus, C are vedea şi ştia şi cugetele cele mai ascunse ale oamenilor? El însă tăcea. Apoi, ei au stricat acoperişul casei şi au coborît patul cu slăbănogul, făcînd iarăşi zgomot mare, cu strigăte, cum se f ace de obicei cînd oa­menii coboară vreun lucru greu. lisus Hristos, fără în­doială, vedea şi auzea toate acestea, dar tăcea. El a deschis gura Sa şi a grăit numai atunci cînd a văzut pe slăbănog pe patul său înaintea Lui, zicîndu-i: „Fiule, iartă-se ti^e păcatele tale!… Scoală-te! ia-ti patul tău şi mergi la casa ta!” Dar, oare, El, Care ştia toate şi putea toate, nu putea să grăiască cuvintele acestea cînd a văzut pe cei care aduseseră pe slăbănog la uşa casei şi se sileau să intre prin ea, dar nu puteau din cauza mulţimii de oameni? El vedea nu numai ceea ce făceau cei care purtau patul cu slăbănogul, ci cunoştea şi ere-

dinţa lor şi a slăbănogului. Atunci, pentru ce a voit ca să sufere mai întîi slăbănogul atîta trudă şi cei care-1 purtau atîtea osteneli, şi apoi să arate mila şi minunea Lui cea preaslăvită?

Aceasta, fraţi creştini, este pentru noi o învăţătură sfîntă şi aducătoare de mult folos sufletesc. Prin aceasta Domnul ne învaţă că El împlineşte cererile noastre şi ne ajută în neputinţele şi nevoile noastre, cînd şi noi vom arăta, mai întîi, că ne-am străduit din toate pute­rile noastre. Pilda slăbănogului ne arată din destul că Dumnezeu a voit, mai întîi, ca slăbănogul să facă tot ceea ce putea, apoi _Asă-i dea El şi iertarea păcatelor şi sănătatea trupului. In dumnezeieştile Scripturi, vom afla multe pilde, care adeveresc aceasta.

lisus Hristos, Care era Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, a făcut, cu adevărat, bine femeii cananeence vindecîndu-i fiica; dar mai întîi cananeanca a alergat ea singură în întîmpinarea lui lisus Hristos, apoi a strigat dinapoia Lui: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!” După aceea a venit înaintea Lui şi închinîndu-se a strigat cu glas mare: „Doamne, a jută-mi!” Şi, cu toate că Dom-iiul a ase mă na t-o cu cîinii, ea a suferit cu bucurie ocara. Cu un cuvînt, mai întîi a făcut ea, tot ce a putut, apoi a luat ceea ce a dorit Mîntuitorul a curăţit, cu adevărat, pe cei zece leproşi, dar mai întîi ei înşişi au strigat cu glas mare: „lisuse, tnvătătorule, miluieşte-ne pe noi!” Apoi, arătîndu-şi credinţa şi ascultarea lor, au mers la preoţi ca să-şi arate mădularele lor cele leproase². Dom­nul Hristos a înviat, cu adevărat, pe Lazăr, din morţi, după ce mai întîi L-a mărturisit Marta, sora lui Lazăr, că este Fiu al lui,Dumnezeu şi Măria a vărsat lacrimi la picioarele Lui, iar prietenii lui Lazăr au ridicat piatra de pe mormînt. Tot aşa a dăruit, cu adevărat, tîlharuluj raiul, după ce el însuşi a făcut mai întîi ce a putut, căci deşi spînzurat pe cruce, şi neavînd nici un mădular slo­bod, afară de limbă, printr-însa a sfătuit mai întîi pe tîlharul cel rău, zicîndu-i: „Nu te temi tu de Dumnezeu, că întru aceeaşi osîndă eşti ?”; apoi a mărturisit că pen­tru păcatele lui este vrednic de moarte, zicîiid: „ Iară noi cu dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre

luăm, iar Aceasta nici un rău nu a făcut”; după aceea a strigat cu glas minunat: „Pomeneşte-m ă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta”¹. întîi a făcut el singur toate acestea, şi numai după aceasta a luat raiul.

Ştiut lucru este că Dumnezeu voieşte mîntuirea tuturor oamenilor, dar voieşte să se împlinească mai întîi voia Lui şi numai după aceea îşi revarsă toată mila Sa cea nemărginită. Dacă oamenii nu vor face lucrurile cele plăcute dreptăţii Lui, nu numai că nu-i miluieşte, ci îi şi pedepseşte cu pedeapsă veşnică. Pe cel ce a intrat la ospăţul nunţii, fără haina cea de nuntă, 1-a mustrat şi 1-a scos afară legat, în întunericul cel mai dinafară, pentru că nu s-a îngrijit să se împodobească precum se cuvenea unui nuntaş². Cinci fecioare au venit mai tîrziu la nuntă, dar au aflat încuiată uşa împărăţiei; au bătut, s-au rugat, zicînd: „Doamne, Doamne, deschide-nenouă!”, dar Mirele nu le-a deschis uşa, ci le-a răspuns că nu le cunoaşte pe ele, pentru că au adormit şi n-au pus untde­lemn în candelele lor³. A venit sluga, care luase un talant, înaintea stăpînului său, zicînd: „Doamne, iată talantul tău!. Ai al tău înapoi”. Iar stăpînul lui, pentru că sluga s-a lenevit şi n-a înmulţit talantul care i s-a dat, întîi 1-a mustrat, facîndu-1 „slugă vicleană şi leneşa”, apoi, ca pe o slugă nevrednică, 1-a aruncat acolo, unde este plîn-gerea şi scrîşnirea dinţilor⁴. Iată deci numai cîteva din pildele pe care ni le înfăţişează Sfînta Scriptură.

La Judecata din urmă vor sta înaintea scaunului slavei lui Dumnezeu şi cei milostivi şi cei nemilos ti vi. Atunci, pe cei milostivi, pentru milostivirile lor, El îi va aşeza de-a dreapta Sa, spunînd tuturor că miluind pe cei săraci, L-au miluit pe Dînsul; îi va numi pe ei bine-cuvîntatii Părintelui Său; le va deschide uşa împărăţiei şi-i va chema acolo, zicîndu-le: „Veniţi, binecuvîntatii Părintelui Meu, şi moşteniţi împărăţia care este pregătită vouă de la întemeierea lumii”. Iar pe cei nemilostivi, pentru nemilostivirea inimii lor, îi va aşeza de-a stingă şi-i va mustra pentru că nu li s-a făcut mila de El, îi va numi pe ei blestemaţi şi îi va trimite în focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui⁵.

Fraţi creştini, să nu gîndim despre Dumnezeu lu­cruri necuviincioase! Noi vrem ca Dumnezeu să fie numai milostiv, dar aceasta este cu neputinţă, pentru că El, fireşte, pe cît este de milostiv, pe atît este şi de drept în judecată. Nemărginită este mila Şa, dar nemărginită este şi dreptatea Sa. Proorocul David nu desparte mila de dreptate, ci, lăudînd mila lui Dumnezeu, proslăveşte îm­preună şi dreptatea Lui, zicînd: „Mila şi dreptatea Ta voi cînta! Ţie, Doamne, cînta-voi şi voi merge cu price­pere în calea fără prihană”¹. Noi nădăjduim, cînd ne aflăm în nevoi că, dacă vom zice numai un Doamne mi-luieşte, sau numai o rugăciune rece, Dumnezeu, cu mila Sa cea nemărginită, auzind rugăciunea noastră, îndată ne va izbăvi din necazurile noastre, fără să ţinem seamă că Dumnezeu, fiind drept, voieşte ca şi noi să facem tot ce putem pentru dobîndirea dorinţei noastre. Din cauza aceasta se întîmplă că, de multe ori, cerem şi nu luăm, ne rugăm şi nu ni se ascultă rugăciunea.

Cînd te îmbolnăveşti, pune toată nădejdea însănă­toşirii tale în Dumnezeu şi roagă-L cu toată căldura şi smerenia, dar fă şi tot ce poţi. Cheamă doctorul, păzeşte rîndniala hranei, ia doctoriile. Dumnezeu este izgonitorul bolii tale şi dătătorul sănătăţii tale, însă atunci îţi dă­ruieşte şi sănătatea şi viata, cînd vei folosi şi doctoriile cele trebuincioase. Aşa a făcut lezechia,împăratul iudei­lor. El a nădăjduit, de la Dumnezeu, vindecarea bolii sale de moarte, şi cu multe şi fierbinţi lacrimi a cerut de la El şi sănătatea şi viata, însă a frecat si turta cea din smochine şi a pus plastorul făcut din ea peste mădu­larul său cel bolnav, după sfatul proorocului Isaia, care i-a zis lui: „Ia o turtă de smochine. A luat-o şi a pus-o pe umflătură şi lezechia s-a vindecat”². Iată deci cum însuşi Dumnezeu voieşte ca să folosim la bolile noastre doctoriile pe care tot EI le-a lăsat.

De eşti sărac şi lipsit, nădăjduieşte de la Dumnezeu mîngîierea sărăciei tale, însă nu sta cu mîinile la piept, nu sta fără lucru, nemişcat, aşteptînd să ti se coboare ajutor din cer, ci lucrează cu mîinile tale, slujeşte, fă ceea ce poţi şi atunci îţi va deschide şi Dumnezeu calea chiverniselii şi te va scăpa de sărăcie. Două femei, soacra

şi nora, Noemi şi Ruth, erau cu desăvîrşire sărace şi lip­site şi nădăjdui au de la Dumnezeu ajutor în nevoile lor. Insă n-au stat în nelucrare şi lenevie, ci Ruth a cerut voie soacrei sale să se ducă în ţarină şi să culeagă spice de pe urma secerătorilor, în ţarina în care i se va în­gădui acest lucru; iar Noemi, soacra, a primit aceasta cu bucurie şi i-a dat voie să meargă. Deci s-a dus Ruth în ţarina lui Vooz, şi mergînd după seceratori a cules de dimineaţă pînă seara spicele acelea pe care le treceau cu vederea secerătorii şi le lăsau în urma lor. Atunci Dumnezeu s-a milostivit de dînsa şi nu numai că a izbăvit-o de sărăcie pe ea şi pe soacra ei, ci a făcut-o sofie a lui Vooz, şi astfel strămoaşa lui Da vid, din al cărui neam s-a născut Hristos¹.

Dar, ar putea zice cineva că, după această învăţă­tură, atunci cînd noi nu putem face nimic, şi Dumnezeu ne părăseşte. Nu! Aceasta nu este adevărat, căci Dum­nezeu fiind drept, nu cere cele ce sînt cu neputinţă de la oameni, ci se milostiveşte şi ne dă nouă ajutorul Său cel dumnezeiesc, pentru cererile cele ce sînt cu putinţă.

Voieşti, frate creştine, să te izbăveşti de păcatul căruia te-ai făcut rob din tinereţile tale? Crede din tot sufletul şi din toata inima ta cum că, f ară ajutorul lui Dumnezeu şi fără harul Lui cel izbăvitor, nu poţi să te eliberezi din legătura păcatului; însă nu sta nepăsător şi nemişcat, aşteptînd să se pogoare din cer izbăvirea ta, ci posteşte, priveghează, roagă-te în tot ceasul, şi mai întîi de toate fugi şi smulge rădăcina păcatului şi atunci şi dreptatea şi mila lui Dumnezeu vor izbăvi sufletul tău din robia diavolului şi te vor scoate din gura fadului. Doreşti mîntuirea sufletului tău? Nădăjduieşte-o pe ea, de la Dumnezeu! Crede fără nici o îndoială că El este M întuitorul sufletului tău, că numai El poate să te mîn-tuiască; însă să nu stea voinţa ta încremenită şi stearpă, ci să fie lucrătoare şi roditoare. Dragostea, smerenia, blîndetea, dreptatea, înfrînarea, curăţenia, adevărul, pă-zirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, acestea sînt lucru­rile pe care dacă le va rodi voinţa ta, atunci ţie se vor deschide ţie uşile împărăţiei cerurilor, ca să intri întru slava şi fericirea veşnică. Amin!

( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian