Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Putei sa nu mai mori.

Fraţi creştini,

oare, pentru ce, în ziua înfricoşatei judecăţi, Drep­tul Judecător n-a zis nici un cuvînt despre drep­tate, despre curăţia inimii şi a sufletului, despre smerenie şi despre alte fapte bune, ci a arătat că toată judecata Sa se face pentru milostenie, binecuvîntînd şi preamărind pe cei milostivi, şi blestemînd şi pedepsind pe cei nemilostivi? Căci de aici ar putea bănui cineva că numai milostenia mîntuieşte pe om, chiar dacă omul ar fi lipsit de celelalte fapte bune. Cel ce auzind Sfînta Evanghelie de astăzi, ar ajunge la o astfel de încheiere, ar greşi amarnic.

Dacă va intra cineva într-o livadă plină cu multe feluri de pomi roditori şi nu va lua seama în toate păr­ţile ei, ci va privi numai o parte, văzînd acolo meri, va bănui, desigur, că numai meri se găsesc în acea livadă. Oare, este dreaptă presupunerea lui ? Şi ar spune el ade­vărul, susţinînd că numai meri se află în acea livadă? Nu! Căci numai dacă şi-ar întoarce ochii săi pretutin­deni şi ar lua seama la toate părţile livezii, şi ar vedea toţi pomii care se află într-însa, numai atunci ar putea să spună ce se află cu adevărat în acea livadă.

Acelaşi lucru se întîmplă şi cu cel care ia în mîini Sfînta Scriptură şi, citind numai o părticică, îşi închi-

puie că aşa învaţă toată dumnezeiasca Scriptură. Unul ca acesta, fără îndoială că greşeşte şi poate să cadă chiar şi în erezie, cum au căzut aşa-zişii sectanţi. Toată Sfînta Scriptură alcătuieşte un trup; dar o parte a trupu­lui nu este tot trupul. De aceea, cel care împarte dum­nezeiasca Scriptură în mai multe părţi şi apoi dintr-o părticică presupune întreaga învăţătură din Scriptură, niciodată nu socoteşte drept. Omule, dacă voieşti să c.unoşti dogmele dreptei credinţe şi sfatul cel adevărat al lui Dumnezeu, citeşte întîi toata dumnezeiasca Scrip­tura; apoi aţinteşte mintea ta la fiecare parte a ei, adună toate părţile ei, care cuprind aceeaşi învăţătură, şi atunci vei vedea că o parte lămureşte pe alta; atunci vei afla mărgăritarul cel de mult preţ al adevărului, vei înţelege drept şi vei propovădui adevărurile cele mîntuitoare.

într-adevăr, Evanghelia care s-a citit astăzi, vor­beşte, despre a doua venire a Domnului, despre dreapta Lui Judecată şi despre hotărîrea dată pentru cei drepţi şi pentru cei păcătoşi. Dar aceasta este numai o parte a dumnezeieştii Scripturi, căci sînt şi alte multe părţi ale ei, care vorbesc despre aceeaşi pricină. Deci se cu­vine să auzim ce grăiesc şi acele părţi, şi aşa să cunoaştem tot sfatul lui Dumnezeu şi tot adevărul. Mai înainte de a arăta Domnul cele ce s-au citit astăzi în Sfînta Evan­ghelie, a zis, pe lîngă altele, şi aceasta: Şi intrînd împă­ratul sa vadă pe cei ce şedeau, a văzut acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Cei care purtau haine de nuntă s-au desfătat toţi la masa împăratului, iar pe cel fără haina de nuntă, mai întîi împăratul 1-a mustrat, apoi slugile lui i-au legat mîinile şi picioarele şi 1-au aruncat în întunericul cel mai dinafară, unde este plîngerea şi „scrîşnirea dinţilor. Pune alăturea aceste două învăţături, în cea dinţii, împăratul intră ca sa vadă; în cea de a doua, Fiul Omului vine cu slavă ca să judece, în cea dintîi sînt chemaţi toţi _Aoamenii; în cea de-a doua stau de faţă toate neamurile, în cea dintîi, cei îmbrăcaţi în haină de nuntă sînt drepţii, iar cei lipsiţi de această haina, sînt păcătoşii, în cea din urmă, oile înseamnă pe cei drepţi, iar caprele pe cei păcătoşi. Acolo, masă îm­părătească pentru cei drepţi, iar pentru cei păcătoşi lanţuri şi întunericul cel mai dinafară. Aici, pentru cei

drepţi viată veşnică, iar pentru cei păcătoşi, pedeapsă veşnică. In învăţătura cea dinţii, împăratul proslăveşte pe cei îmbrăcaţi în haină de nuntă şi pedepseşte pe cei lipsiţi de această haină, în cea de-a doua, Dreptul Judecă­tor arată proslăviţi pe cei milostivi şi osîndiţi pe cei nemilostivi. Haina de nuntă şi milostenia sînt două semne ale celor drepţi; însă unul, adică haina cea de nuntă, este semn întreg şi deplin, pentru că cuprinde toate fap­tele cele bune; iar milostenia este semnul numai al unei părţi, pentru că cuprinde numai fapta cea bună a mi­losteniei. Deci Domnul, prin învăţătura cea dinţii a arătat că semnul cel deplin al celor care se mîntuiesc este haina cea de nuntă, iar al celor care se osîndesc este goliciunea de această haină. Prin învăţătura cea de-a doua, arătînd mai cu deamănuntul numai o parte a semnului celui de­plin, cea mai folositoare, adică milostenia, a preamărit pe cei milostivi, iar pe cei nemilostivi i-a osîndit. Că haina cea de nuntă închipuieşte toate faptele cele bune şi că haina celor care se mîntuiesc este Hristos, o spune Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: „Cîti în Hristos v-ati bote­zat, în Hristos v-ati îmbrăcat”¹. Şi cum putem să ne îm­brăcăm în Ii sus Hristos altfel decît numai vieţuind şi trăind ca Hristos, adică făcînd toate faptele cele bune? Iată, dar, în ce fel asemănîndu-se şi alăturîndu-se cele două învăţături despre aceeaşi pricină, se arată tot scopul şi sfatul lui Dumnezeu.

Voiţi şi altă tîlcuire a cuvintelor Evangheliei care s-a citit astăzi ? O vom găsi la Sfîntul Apostol Pavel, care ne învaţă despre felurile păcatelor, care încuie împărăţia lui Dumnezeu, zicînd: „Nu ştiţi» oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi; nici cei necinstiţi în căsătorie, nici închinătorii la idoli, nici des f r înaţii, nici sodomiţii» nici lacomii de avere, nici furii, nici beţivii, nici bîr fit orii, nici răpitorii dreptului altora nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”².

Domnul a grăit numai despre milostenie şi n-a amin­tit despre toate celelalte fapte bune, pentru că altă dată, vorbind despre această Judecată, a arătat că cercetează şi judecă nu numai faptele, ci şi adîncurile inimii. A vorbit numai despre milostenie, fiindcă cei milostivi au

D Galateni m, 27.    2) I Corlnteni VI. 9-10.

în inima lor izvorul mîntuirii. Cel care miluieşte săracul, crezînd că face bine lui lisus Hristos, arată că iubeşte nu numai pe aproapele său, ci şi pe lisus Hristos; are deci, în inima lui, dragostea către Dumnezeu. Apoi noi, fiind învăţaţi de Domnul, credem şi mărturisim că în aceste două porunci, adîeă în dragostea către Dumnezeu şi cea către aproapele, se cuprinde toată Legea şi proo­rocii. Deci omul cel milostiv are în inima sa cele două izvoare ale mîntuirii care izvorăsc săvîrşirea tuturor faptelor bune. El este omul cel sădit lîngă izvoarele ape­lor, care va da rodul său la vremea sa şi frunza lui nu va cădea; şi toate, oricîte va face, vor spori. Cel ne­milostiv, neavînd aceste două izvoare ale faptelor bune, este lipsit de orice faptă bună şi de aceea el este pomul care nu face roade bune şi care se va tăia şi în foc se va arunca.

Cel care iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima şi din tot cugetul său, acela îi slujeşte ziua şi noaptea; nu slujeşte altor făpturi, se fereşte de jură-inînt strîmb şi mai vîrtos proslăveşte pe Dumnezeu în zilele cele de praznic. Cel care iubeşte pe aproapele său ca însuşi pe sine, acela într-adevăr aduce cinstire părin­ţilor săi, acela fuge de desfrînare, de furtişag, de ucidere, de mărturie mincinoasă; acela niciodată nu doreşte lucru străin. Iată cum din dragostea către Dumnezeu şi către aproapele, în care se cuprinde toată Legea şi proorocii, izvorăsc toate faptele cele bune. Tot aşa, de arătat este că cel care este lipsit de dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său, acela calcă toată Legea şi proorocii şi face tot felul de păcate.

Iubiţii mei fraţi, să nu ne amăgim! Ziua judecăţii este zi înfricoşată, pentru că vine cu mînie şi cu urgie. Atunci se va cerceta cu deamănuntul, nu numai fapta milosteniei, ci toate faptele noastre, cuvintele şi gîndurile. Cîtă spaimă ne va tulbura atunci, cînd se vor deschide cărţile şi se vor arăta înaintea tuturor vrăjmaşilor noştri, înaintea tuturor oamenilor, faptele noastre cele rele! Cîtă ruşine ne va cuprinde, cînd ni se vor arăta, înaintea tu­turor făţărnicia purtărilor noastre, nedreptăţile mîinilor, clevetirile limbii, minciuna gurii, mîndria minţii, invidia cea ascunsă a inimii şi toate celelalte fapte rele ale noastre

şi toată întinăciunea gîndurilor noastre! Cită ruşine şi frică va fi atunci cînd Judecătorul ne va certa, ne va mustra şi va pune înaintea noastră toate păcatele noastre, după cum zice psalmistul: „Te voi mustra şi voi pune înaintea fefei tale păcatele tale”^f. Cîtă frică va fi atunci cînd Judecătorul va deschide gura Sa şi va da hotărîrea cea înfricoşată a dreptei Sale judecăţi, zicînd: „Duceti-vă!”

lubitorule de oameni, întru tot Indurate, Mîntuito-rule al lumii, Tu pentru noi Te-ai făcut om, pentru noi, ai suferit Patima, pentru mîntuirea noastră Te-ai răstignit pe cruce şi ai răbdat moarte! Unde ne trimiţi pe noi acum? Tu eşti lumina, viata, pacea, odihna: nu ne lepăda pe noi de la fata Ta; miluieşte-ne pe noi, precum de atîtea ori ne-ai miluit; caută la rugăciunea, la lacrimile şi la pocăinţa noastră. Vremea milei a încetat, ne răs­punde Judecătorul cel drept; nici rugăciunea nu se mai aude, nici lacrimile nu mai folosesc şi nici pocăinţa nu mai este primită. A încetat vremea milostivirii; acum este vremea numai a judecăţii*. „Duceti-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este pregătit dia­volului şi îngerilor lui!” Despărţire de Dumnezeu, foc farade sfîrşit, trăire veşnică cu diavolul. N-am nici minte ca să înţeleg, nici limbă ca să arăt deznădăjduirea şi chinuirea celor care se osîndesc.

Doamne al milei, într-adevăr, atunci nu este vreme de mii p, ci de judecată. Arată însă astăzi, mila Ta spre noi. Trimite în inima noastră lumina pocăinţei, să ne po-căim din tot sufletul şi să ne întoarcem către Tine mai înainte de a sosi vremea cea fără de milă; apoi trimi-te-ne nouă puterea cea tare a harului Tău, să ne întă­rească, pentru ca să păzim totdeauna poruncile Tale cele dumnezeieşti şi să umblăm, fără să ne lenevim, în toate zilele vieţii noastre, pe calea faptelor celor bune. Pentru ca atunci, în ziua Judecăţii să ne învredniceşti şi pe noi a auzi glasul Tău şi hotărîrea Ta cea fericită şi plină de iubire de oameni,  chemîndu-ne: „Veniţi binecuvîntatii Ta­tălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la înte­meierea lumii”. Amin! Fie Doamne, fie!

( Cazania)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian