Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.

Acest preaintelept Ioan s-a nascut in Antiohia Siriei,

Acest preaintelept Ioan s-a nascut in Antiohia Siriei, din parinti
bogati, tata avand pe Secund voievodul, iar maica pe Antuza. Iar
Meletie, patriarhul Antiohiei, a botezat mai intai pe Ioan si dupa
aceea pe parintii lui. Ca n-a rabdat Dumnezeu ca un soare ca acesta si
luminator al Bisericii, precum si parintii lui, sa petreaca fara de
luminare.

Deci, l-au si dat pe el la invatatura cartii si au
pus pe langa dansul invatatori si slujitori, ca sa umble cu dansul, iar
el sa umble calare. Dar Ioan nu avea trebuinta de nimic, nici de
sjujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la invatatura. Si,
asa, s-a salasuit intru dansul intelepciunea lui Dumnezeu. Si ii erau
lui invatatori Libanius filosoful si Andragat.

Iar, murind
tatal sau, el a ramas orfan, iar maica sa, vaduva tanara, ca de curand
iesise din casa ei parinteasca. Deci, Ioan, ducandu-se la Atena, a
deprins acolo toata invatatura si a biruit in cuvant si pe Antimie
filosoful si a adus pe multi la botez. S-a intors, dupa aceasta, la
Antiohia si poftea sa primeasca viata calugareasca. Iar maica sa,
luandu-l de mana dreapta, l-a dus pe el in camara sa si, sezand pe
marginea patului unde il nascuse pe el, varsa paraie de lacrimi. Si, la
acele lacrimi, prea putine cuvinte adaugand, zicea catre dansul: „Eu,
fiule, nu m-am veselit cu tatal tau, pentru scurtimea vietii lui,
Dumnezeu asa voindu-ne sa fim, tu orfan, iar eu vaduva si moartea
tatalui tau asa facandu-se. Si nici un rau, din cele ce mi s-au
intamplat, n-a putut sa ma sileasca si sa ma duca la a doua nunta, ca
sa aduc si alt barbat in casa tatalui tau. Ci, am petrecut ca intr-o
furtuna sau ca intr-un cuptor de foc, in vaduvie rabdand, cu purtarea
de grija a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au intamplat si,
vazandu-ti fata ta, avand asemenea inchipuire cu a tatalui tau,
adeseori mi se face si se pazeste in sufletul meu mare adeverire si
mangaiere. Afara de aceasta, nici averile tatalui tau nu le-am pierdut
cu nevoia vaduvei si cu cheltuielile cele multe, ci si pe acelea le-am
pazit intregi, fiindu-ti de trebuinta spre ajutorul tau. Iar dupa ce ma
vei da pamantului, atunci iti vei indeplini gandul tau, precum vei
voi.”

Deci, Ioan ascultand rugaciunile maicii sale, a asteptat
moartea ei si a ingropat-o pe ea. Apoi, si-a impartit bogatia sa si pe
robii sai i-a slobozit si, ducandu-se in manastire, s-a calugarit si
minuni multe a inceput a face. Iar noi cu adevarat sa-i zicem maicii
lui: „Fericita esti tu intre femei, ca un fiu ca acesta ai nascut,
fericim vaduvia ta, fericita este si rabdarea ta. Pentru aceea, cu
adevarat, nu te vom numi pe tine femeie, ci barbat desavarsit, ca
barbateste, pana la sfarsit, ai rabdat.” Drept aceea si voi, bune
femei, parasiti-va de rautatile voastre, ca femeia cea buna si dupa
moarte il mantuieste pe barbat.

( Proloage0

Postat in Sfaturi duhovnicesti de Parintele Zisu Iulian