Sfânta Evanghelie după Matei XXI, 33-44
De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi
şi se va da neamului care va face roadele ei.
33. |
Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. |
34. |
Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. |
35. |
Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. |
36. |
Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. |
37. |
La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. |
38. |
Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. |
39. |
Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. |
40. |
Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? |
41. |
I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. |
42. |
Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? |
43. |
De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. |
44. |
Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi. |
Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian