Duminica a XI-a dupa Rusalii

Mare este puterea Nascatoarei de Dumnezeu.

Este cu totul adevărat din parabola de astăzi că cel care nu
are dragoste de aproapele nu găseşte milă la
Dumnezeu. „Mâniindu-se stăpânul –_v) lui, l-a dat muncitorilor” (Matei XVIII, 34). Bine este să pătimească sluga cea nerecunoscătoare! El a cunoscut atâta îndurare
de la stăpânul lui şi a arătat atâta
nemilostivire către tovarăşul său. O mie de talanţi – atât de mult – datora. N-avea de unde să-i dea şi pentru
că cere îngăduială, bunul lui -stăpân
l-a slobozit şi i-a iertat datoria. O sută de dinari – atât de puţin –avea să primească; datornicul lui la fel nu avea
de unde să-i dea; cere la fel şi el
îngăduială, dar omul nemilos, a pus mâna pe el, l-a sugrumat şi în .sf^jgit l-a
băgat la închisoare. Ceilalţi oameni văd atâta neomenie şi se întristează;
aude şi stăpânul lui şi se mânie, îl cheamă si mai întâi îl mustră: „Slugă
vicleană, îi spune, nu se cuvenea să ai milă si tu de tovarăşul tău după cum am avut si eu milă de
tine?” (Matei XVIII, 33). Apoi porunceşte muncitorilor: Luaţi-1 din ochii
mei şi băgaţH la închisoare până
ce-şi va plăti toată datoria. „Si mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat muncitorilor până îi va plăti toată datoria” (Matei XVIII, 3^). Bine este să pătimească, o repet, sluga cea
nerecunoscătoare. Dar acum ce nădejde mai are nefericitul să scape de munci?
Nădăjduieşte oare să aibă milă din nou
stăpânul lui de el? Dar stăpânul a avut odată milă de el şi acum este foarte mâniat. Nădăjduieşte să aibă milă de el
tovarăşii lui şi să mijlocească pentru
el? Dar mai cu seamă tovarăşii lui sunt cei care-1 acuză, foarte scandalizaţi de împietrirea inimii lui.
Nădăjduieşte să-şi plătească datoria? Dar e foarte mare, o mie de talanii. Ce
are să se întâmple? V-o spun acum.

Această slugă pe care s-a mâniat atât de mult stăpânul său şi pe care o acuză tovarăşii, care
pare că nu mai are nici o nădejde de libertate este un nenorocit păcătos,
căzut din harul lui, Dumnezeu, depărtat de faţa lui Dumnezeu, supus tuturor pedepselor pe care
poate să i le dea mânia dumnezeiască. Prin urmare stăpânul lui, adică
Dumnezeu, s-a mâniat pe el; tovarăşii lui, adică sfinţii, îl acuză, nu
mijlocesc, datoria păcatelor lui este
nemărginită. Toată viaţa lui nu-i ajunge s-o plătească. Ce poate să facă? Unde poate să alerge? De unfte poate să
nădăjduiască mântuirea lui? Nu
ştiţi,’ creştini, care. este nădejdea deznădăjduiţilor? Care este scăparea , păcătoşilor? Care este Mama creştinilor? Măria,
Prea Curata Stăpână. Da! Când un
păcătos ajunge într–o stare atât de nenorocită, având pe de o parte pe Dumnezeu mâniat flhpotriva lui, iar pe de altă
parte neavând pe nici un . sfânt mijlocitor, întru ajutor, atunci totuşi nu-i
va lipsi ajutorul şi mijlocirea prea Sfintei Fecioare. Asta vreau să v-o
spun astăzi spre mângâierea păcătoşilor şi
spre slava Maicii Domnului.

„Si mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat muncitorilor”. Aş vrea să înţelegeţi, creştini
ce înseamnă cuvintele: „Mâniindu-se stăpânul lui”, adică ce înfricoşător
lucru este mânia dumnezeiască, pe care o aprinde păcatul oamenilor. Lucrul acesta îl vedem din multe exmple
din dumnezeiasca Scriptură, în care Dumnezeu
s-a arătat într-adevăr aşa cum zice
David: „Dumnezeul răzbunărilor” (Psalmi XCIII, ,1). Primul a
păcătuit Lucifer şi mâniindu-se
Stăpânul lui l-a aruncat ca pe un fulger din cer (Luca X, 18), a deschis adâncul focului nestins şi al întunericului
celui mai din afară si l-a închis
acolo pe vecie împreună cu îngerii apostaţr? A păcătuit Adam şi mâniindu-se
Stăpânul lui l-a izgonit din rai (Facere III, 23) şi l-a osândit să lucreze pământul, plin de spini şi de ciulini şi
să-şi ude pâinea cu sudoarea feţei
lui în toată viaţa lui (Facere III, 17-19). Au greşit oamenii în timpul lui Noe şi mâniindu-se Stăpânul
lor, a trimis potop de ape, ploaie
patruzeci de zile şi i-a înecat-(Facere VII, 17-23). Au păcătuit locuitorii celor cinci cetăţi şi mâniindu-se
Stăpânul lor a plouat foc din cer şi
i-a ars (Facere XIX, 28). Au păcătuit evreii şi mâniindu-se Stăpânul lor i-a dat învinşi, împilaţi şi robiţi, în mâinile
duşmanilor, când a haldeilor, când a babilonenilor (când a babilonei^lor, lipsă
în M, adăugat după V), când a
asirienilor, şi până astăzi sunt ocara oamenilor şi batjocura poporului! A păcătuit prietenul Lui, iubitul David, şi cu
toate acestea mâniindu-se Stăpânul
lui nu l-a iertat până ce mai întâi nu-i-a dat o pedeapsă foarte grea: moarte în copiii lui şi epidemie
ucigătoare, care i-a nimicit aproape toată
împărăţia sa (II împăraţi XII, 18;
XXIV, 15). Si alte’multe exemple de felul acestora vedem în acele timpuri
vechi. Păcătuim şi noi, creştini, şi oare nu vedem cât de mult se mânie Stăpânul nostru şi ne pedepseşte cu multe feluri de
pedepse? Pe unele din aceste pedepse le vede, pentru că sunt trupeşti, de
pildă: boli, morţi, desmoşteniri, războaie, robie, sărăcie, pagubă şi alte
nenumărate nenorociri; pe altele nu le vedem, pentru că sunt duhovniceşti, de
pildă: când Dumnezeu se depărtează şi-şi ridică harul Lui dumnezeiesc atunci
urmează acea întunecare a minţii, care nu mai vede lumina adevărului,
acea slăbire a voinţei, care nu mai înclină spre bine, acea neştiinţă în
dogmele credinţei, acea lipsă de respect de cele sfinte, acea împietrire în
rău şi în cele din urmă nepocăioţa. în scurte cuvinte după cum. păcatul
este un rău desăvârşit, spun sfinţii teologi, tot aşa şi Dumnezeu care este
bunătatea desăvârşită nu urăşte nimic mai mult decât păcatul şi nimic-nu
pedepseşte mai mult dreptatea lui Dumnezeu decât păcatul, care este. o călcare
îndrăzneaţă a poruncilor Lui dumnezeieşti. Din această pricină înţelegeţi cât de
mare trebuie să fie mânia (V are în loc de mânie (oayn) pornire (adnn). Cred că lectura
din M, este exactă, de asta am şi adoptat-o; ca dovadă să se vadă contextul şi mai
ales citatul din Iov) lui Dumnezeu împotriva unui om când se găseşte în păcat.
Mânia lui Dumnezeu
este atât de mare încât dreptul Iov se teme mai mult de ea decât de iad chiar: „Mi-i
mai de folos să mă păzeşti în iad până ce va trece mânia ta” (Iov XIV, 13). loan
Hrisostom se teme mai mult de ea decât de mii de iaduri: „Chiar dacă vei pune
zed de mii de gheene, nu vei putea rosti o gheenă asemenea celei pricinuite de faptul ca să vezi faţa
lui Dumnezeu întoarsă de la noi şi ochiul
Lui cel blând că nu suferă să nu vadă”.

Dar când
Dumnezeu este aşa de mâniat împotriva unui păcătos, mai este oare cineva care
să poată să mijlocească, să-1 îmblânzească prin rugăminţi şi să-1 întoarcă spre
îndurare şi milă? Evreii în pustie au făcut cea mai mare nelegiuire pe care poate un om.
să o facă împotriva lui Dumnezeu: Au căzut idolatriei, au făurit un viţel de aur
şi i s-au închinat ca lui Dumnezeu şi s-au lepădat de adevăratul Dumnezeu, care i-a
slobozit din
robia Egiptului. Dumnezeu se mânie la cuhne, vrea să-i nimicească, să-i distrugă, să-i
piardă de pe faţa pământului. Mijloceşte şi se roagă Moisi şi zice: „Opreşte
urgia şi mânia Ta şi fii milostiv faţă de răutatea poporului Tău. Adu-ţi
aminte de Avraam, Isaac si lacov, robii Tăi” (Ieşire XXXII, 12). Nu, a
răspuns Dumnezeu, lasă-mă; mâniindu-mă cu urgie ,asupra lor, îi voi
pierde” (Ieşire XXXII, ,10). „Lasă-mă!” Dar cine-L
opreşte
pe Dumnezeu? Cine-L împiedică? Mânia Lui este aprinsă şi sabia Lui goală. Dumnezeu
este şi atotputernic şi atotstăpânitor. Cine are atâta putere şi atâta
îndrăzneală să nu-1 lase să se răzbune pe poporul acela nerecunoscător? îl
opreşte, îl împiedică, nu-1 lasă acea rugăminte a lui Moisi, care-i spunea: „Opreşte
-urgia şi mânia Ta şi fii milostiv faţă de răutatea poporului
Tău”, Şi i-a adus aminte de acei vechi patriarhi, robii şi prietenii lui
credincioşi: „Adu-ţi aminte de Avraam, Isaac şi lacov, robii Tăi”. Şi într-adevăr
Dumnezeu şi-a oprit urgia Lui, şi-a stins mânia Lui, s-a îmblânzit si .a
iertat acea nelegiuire înfricoşată a evreilor: „Si s-a îmblânzit Domnul
faţă de răul pe care a spus ca s”ă-l facă poporului său”(Ieşire XXII, 14).

Acum întreb:
Ce era Moisi faţă de Dumnezeu? Un rob. Iar Avraam, Isaac şi lacov? Tot
robi. Dar Prea Sfânta Fecioară ce este faţă de Dumnezeu? Mamă şi Mamă, mai
iubită decât toate făpturile. Prin urmare, dacă, după cum spune Sf. loan
Damaschin, între robii lui Dumnezeu şi Maioa lui Dumnezeu este o deosebire
nemărginită; dacă mijlocirea robului Moisi opreşte mânia dumnezeiască şi nu o lasă să
cadă peste evreii idolatri; atunci mijlocirea Maicii Măria va opri mai mult mânia
dumnezeiască şi nu o va lăsa să cadă peste creştinii cei păcătoşi (cei păcătoşi, lipsă în
M, adăugat
după V).
Mai cu seamă Dumnezeu fiind rugat de ceilalţi sfinţi,
uneori îi ascultă, alteori nu-i ascultă. El
este Stăpân, ceilalţi sunt rqbi. Cererea lor este un har, care stă în libera voinţă a lui Dumnezeu să-1 facă sau să
nu-1 facă. Nu 1-a rugat Pavel pe
Dumnezeu de trei ori pentru un har şi Dumnezeu nu 1-a ascultat? (II Corinteni XII, 8-9). Dar
Dumnezeu, când este rugat de Prea Sfânta Fecioară, totdeauna o ascultă. El este Fiul
ei, Ea este Mama Lui. Si nu
este un har să îndeplinească Fiul cererea Mamei, ci este o datorie firească. Dumnezeiasca Scriptură spune că
la intrarea Virsavei, mama
împăratului Solomon, în palatul împărătesc, împăratul s-a sculat de pe tronul lui, a ieşit s-o întâmpine, i s-a
închinat ei şi a puş-o să stea pe alt tron
împărătesc în dreapta lui: „Şi s-a sculat împăratul întru întâmpinarea ei, s-a închinat ei, apus tron mamei împăratului
si a şezut în dreapta lui” (III
împăraţi H» 19). Când mama împăratului i-a spus că vrea să-1 roage , ceva, i-a
răspuns cu niult respect: „Cere-mi, Mamă, orice vrei si nu-ţi voi refuza nimic” (III împăraţi II, 20). Foarte înţeleptul Solomon a cunoscut că deşi împărat, avea totuşi datoria să
cinstească pe mama lui ca pe o împărăteasă;
că deşi împărat avea datoria să-i împlinească orice fel de cerere a mamei lui: „Cere,
Mamă, si nu te voi refuza”. Acelaşi lucru 1-a făcut şi Dumnezeu
cel prea înalt cu Mama Lui când ea s-a mutat de la pământ la ceruri şi a
intrat în acel palat al slavei dumnezeieşti. Gândiţi-vă. cu câtă cinste a
primitro Unul^:Născut Fiul ei! Noi nu putem să o înţelegem.

Altceva
nu bănuim decât ceea ce,a spus mai dinainte Duhul Sfânt-prin gura lui David: „Stătut-a.împărăteasa
de-a dreapta Ta” (Psalmi XLIV, 11), adică a pus-o să stea în dreapta Lui,
pe tronul Dumnezeirii care împărăteşte, mai presus de toate corurile sfinţilor şi
ale fericiţilor, mai presus de toate cetele îngerilor, arhanghelilor,
heruvimilor şi serafimilor. Acolo deci, pare că Dumnezeu îi spune: „Cefe-Mi,
Mamă, şi nu te voi

refuza”.
Cu
alte cuvinte „Maica Mea aleasă din toate neamurile,
binecuvântată printre toate celelalte femei, după cum ai fost plină de har pe pământ,
tot aşa acum eşti slăvită, plină de slavă în rai. Tu eşti Mamă, eu sunt Fiu.
Este drept ca Fiul să cinstească pe Mamă; este drept ca Mama să împărătească cu
Fiul. Şezi de-a dreapta Mea şi împărăteşte în cer şi pe pământ: Să ţi se închine
îngerii şi
oamenii ca împărăteasă şi Mamă a Lpi Dumnezeu. Sunt Dumnezeu, sunt Fiu; ca
Durrftiezeu îţi dăruiesc slava Mea; ca Fiu îţi dau inima Mea. Cere-Mi deci, Mamă,
şi nu te voi refuza. Cere-Mi orice vrei şi Eu îţi voi face voia Ta ca să
cunoască lumea ce fel de Fiu ai şi cu adevărat ce fel de Mamă am. Si astfel
să te fericească neamurile. Cere-Mi, Mamă. Cefe sănătate acelui
bolnav, ce stă pe jumătate mort în pat. Cere-Mi liberarea acelui rob, care
poartă de atâta vreme lanţuri; cere-Mi ajutor (cere-Mi ajutor, lipsă în M,
adăugat după_x V) acelui sărac, care a căzut în atâtea nenorociri.
Cere-Mi mântuirea acelui călător, care este în primejdie pe mare. Numai Numele
Tău să-1 cheme cel bolnav şi să se facă sănătos! Robul, să se elibereze! Săracul să
scape de necazuri! Călătorul pe mare să fie păzit! Cere-Mi, Mamă! Te
roagă femeia acea stearpă să-i dăruieşti un
fiu, fecioara aceea să-i păzeşti cinstea, soldatul acela să-i dai
biruinţă, corăbierul
acela să-1 scoţi la liman, agricultorul acela să trimiţi rod pământului, negustorul acela să-i aduci câştig,
să li se îndeplinească cererea lor
numai prin mijlocirea Ta, Maica Mea! Cere-Mi, Mamă! Vrei să fie ferită de foamete, de ciumă, de război, de tot
felul de duşmani văzuţi şi nevăzuţi, oraşul acela, ţinutul acela, ţara
aceea care te cinsteşte cu o deosebită
cinste? Fie! Dar vrei ca acel păcătos, acel nepocăit păcătos care a întărâtat mânia Mea,
care este vrednic de moarte şi de iad, să primească o luminare a harului
dumnezeiesc, să se întoarcă la pocăinţă, să. vină la mântuire? Să se facă
voinţa Mamei. Cere-Mi, Mamă, şl nu te voj refuza! Sunt Dumnezeu, dar
sunt şi Fiu. Pot să fac torul, după cum vrei pentru dragostea Mamei. Să
se slăvească Maica Mea cu slava Mea. Să fie-slava Mea, spre slăvirea
Maicii Mele!”   

Aşa
este, creştini. O repet: Gând Dumnezeu ascultă rugăminţile celorlalţi sfinţi,
le face un har, pentru că Dumnezeu este Stăpânul sfinţilor. Dar când Dumnezeu
ascultă de rugăminţile fecioarei Măria, îndeplineşte o datorie, pentru că
este Fiu al Fecioarei. Este O lege a lui Dumnezeu ca să cinstească Fiul .pe
Mamă şi odată ce Dumnezeu a *avut Mamă^ este şi El ,supus aceleeaşi
legi. Aşa spune Gheorghe al Njcomidiei, vorbind despre -Fecioara: „Ziditorul,
ca Fiu, socoteşte slava Ta ca slavă a sa proprie şi făcându-si datoria
de Fiu, îndeplineşte cererile” (Gheorghe al Nicomidiei, Cuvânt la
întâmpinarea Domnului).

Acum unde eşti printre bărbaţi, păcătosule, sau
printre femei, păcătoase, care depăşeşti în
păcate pe vameşi^pe desfrânate, pe tâlhari? înaintează să-ţi dau o veste preafericită! S-a maniat Dumnezeu pe tine
ca şi pe sluga nemilostivă şi
nerecunoscătoare din parabola de astăzi şi te-a , izgonit din harul Lui? S-au scârbit sfinţii de tine şi în loc să mijlocească
pentru
tine mai cu seamă te acuză? Este foarte mare datoria păcatelor tale şi nu ştii
cum ai’să plăteşti dreptatea dumnezeiască? De asta te temi şt eşti deznădăjduit? Ah,
nenorocite suflete! Ai curaj! Este cine să te ajute în atâta nenorocire!
Pentru Sfânta Fecioară! Las-să fie Dumnezeu plin de mânie împotriva ta!
Dacă va mijloci Prea Sfânta Fecioară, Dumnezeu se îmblânzeşte, pentru că este
Fiu. Las-să nu se roage altcineva pentru tine! Dacă Ea singură se va ruga, este
ascultată, pentru că este Mamă! „Muţi poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea
Stăpânului!” Când Antipatru a scris lui Alexandru, atât de multe împotriva
Olimpiadei, mama lui, Alexandru i-a răspuns: Nu ştii, Antipatre, că o lacrimă
a mamei şterge multe pâri?
Tot aşa spun şi eu fiecărui creştin: Nu ştii, creştine că o lacrimă de-a Mamei, a acelei Mame plină de har,
şterge multe păcate? Nu ştii, creştine,
că o singură mijlocire, un singur cuvânt, o singură căutătură  a ei are putere să prefacă în milă şi
milostivire toată mânia şi înverşunarea dumnezeiască? Aleargă numai la acoperământul ei, cere ajutorul ei,
nădăjduieşte în apărarea ei şi fii sigur că
dacă te ţii de o astfel de ancoră nu
vei pieri. N-a pierit nici un animal din cele câte au fost păzite în
corabia lui
Noe; şi nu piere nici unul din creştinii care aleargă la paza Sfintei

Fecioare,
care este corabia sfinţeniei. Pentru aceea cântă Biserica noastră: „Nimeni din cei
care ^leargă la Tine nu iese ruşinat, Preacurată, Sfântă Născătoare de
Dumnezeu, ci cere harul şi primeşte darul spre folosul

cererii”.

O, Mărie, nume cu totul
fericit, dulceaţa îngerilor, bucuria celor întristaţi! O, Mărie, o, Fecioară, o, Maica Iui Dumnezeu si o,
Mama creştinilor, eu sunt acea slugă
netrebnică despre care vorbeşte Evanghelia de astăzi, Fiul Tău m-a mântuit pe mine, sfinţilor li-i scârbă de mine; trebuie să plătesc dreptăţii dumnezeieşti toată
datoria nenumăratelor mele păcate.
Ce să fac? Unde să alerg? De unde să nădăjduiesc mântuirea mea? Te fac chezăşuitoare pe Tine, alerg la Tine,
nădăjduiesc în Tine, pentru că Tu-eşti
nădejdea celor deznădăjduiţi, scăparea păcătoşilor, Mama creştinilor. Nădejdea mea, scăparea mea, Maica mea, primeşte
pe sluga ta, păzeşte pe robul tău, milostiveşte-te de fiul tău! O
singură mijlocire, un singur cuvânt, o
singură căutătură să faci către Fiul Tău pentru mine şi sunt mântuit. E cu neputinţă să piară, Marie„cine
nădăjduieşte în Tine. Amin.

( Predici de Ilie Miniat)

Postat in Predica zilei de Parintele Zisu Iulian