Luna noiembrie în 17 zile: pomenirea celui dintre Sfinti Parintelui nostru Grigorie, facatorul de minuni, episcopul Neocezareei Pontului (270-271).
Acesta a trait in zilele lui Aurelian imparatul (270-275).
Acesta a trait in zilele lui Aurelian imparatul (270-275), nascut in Neocezareea Pontului, aproape de tara Armeniei, din parinti bogati. Murind tatal sau, cand Grigorie avea 14 ani, cresterea lui a ramas in grija mamei sale. Dar el incepu sa inteleaga si singur partea cea buna a vietii si, crescand in varsta, crestea si dreapta credinta a lui Hristos intr-insul. Mama sa l-a trimis la dascali de seama, invatand limba latina si mestesugul vorbirii frumoase si, curand, se dovedi atat de iscusit, incat se minunau multi de darurile lui.
In cautarea celor mai vestiti dascali ai vremii, Sfantul Grigorie si fratele sau Atinodor ajunsera si la Alexandria Egiptului, unde, intalnind pe marele Origen (185-254), se facura, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzand de la dansul invataturile Sfintei Scripturi. Tot in Alexandria, Sfantul invata cu osardie mestesugul doctoricesc si minuna pe toti tinerii din cetate prin viata lui curata si plina de smerenie.
Intorcandu-se in cetatea sa, lumea se astepta sa-l vada primind vreo dregatorie imparateasca, mai ales dupa invatatura capatata la vestitele scoli din Alexandria. Dar Sfantul, care intre timp primise Botezul, parasi toate maririle si, lepadand si averea sa, se retrase intr-un loc singuratic, unde vietui in rugaciune si in adancirea dumnezeiestii intelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, afland ca arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea crestinilor si preotilor, hotarase sa-l faca episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste si raspundere, a parasit locul de liniste si a ratacit multa vreme, prin pustietati, pentru a nu fi gasit. In cele din urma, insa, a fost aflat si, numai dupa multe rugaminti, s-a invoit a primi sa fie parinte si pastor crestinilor din Cezareea Pontului, indrumandu-i pe calea dreptei credinte. Intr-o scrisoare a sa, Sfantul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viata, marturiseste ca atunci cand a fost sfintit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinta cu privire la Sfanta Treime, regula pe care a lasat-o Bisericii sale si care a ferit multa vreme pe credinciosi de ratacirile eretice. Tot asa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscand omeneasca slabiciune, Sfantul Grigorie sfatuia pe crestini sa fuga si sa se ascunda, ca nu cumva, infricosandu-se de cruzimea chinurilor, sa se lepede de credinta.
Pentru credinta lui puternica si viata curata pe care o ducea, s-a invrednicit de mari daruri duhovnicesti si a savarsit nenumarate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adica facatorul de minuni. Nu se stie anul in care a murit (270 sau 271), dar se zice ca, pe patul de moarte fiind, Sfantul Grigorie a intrebat pe cei de aproape ai sai: „Cati pagani mai sunt in cetatea Neocezareei?” I s-a raspuns: „Se mai afla saptesprezece necredinciosi, care tin la inchinarea la idoli, dar cetatea intreaga crede in Hristos”. Atunci, Sfantul a zis: „Slava lui Dumnezeu, ca numai saptesprezece crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg catre Domnul, atatia necredinciosi, raman, cati credinciosi am aflat intai!” Si, acestea zicand, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
( Proloage)
Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian