Sfânta Evanghelie după Luca
Capitolul 14 Veniţi, că iată toate sunt gata.
16. |
Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; |
17. |
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. |
18. |
Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. |
19. |
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. |
20. |
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. |
21. |
Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. |
22. |
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. |
23. |
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, |
24. |
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea. |
Postat in Evanghelii de Parintele Zisu Iulian