Din viata Sfintei Varvara, dupa Metafrast

Asa rugandu-se Sfanta, s-a auzit glas din Cer chemand-o pe ea.

Iar Dioscor, cel cu inima de piatra, tatal Sfintei Varvara, nu numai ca nu l-a durut inima, vazand chinurile cele multe ale fiicei sale, fiind impietrit de diavol, ci si singur a-i fi ei calau, nu s-a rusinat. Caci, cu o mana a luat pe fiica sa, iar in cealalta mana tinea sabia goala si a dus-o pe ea la locul cel de taiere, care era asezat pe un munte, afara din cetate. Si a fost dusa de alt ostas si Sfanta Iuliana si cand mergea pe cale se ruga Sfanta Varvara catre Dumnezeu, zicand: „Dumnezeule cel fara de inceput, Care ai intins cerul ca un acoperamant, si pamantul l-ai intemeiat pe ape, Cela ce rasari soarele Tau spre cei buni si spre cei rai si dai ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Tu si acum auzi-ma pe mine roaba Ta, care ma rog catre Tine. Asculta-ma Imparate, si da darul Tau la tot omul care ma va pomeni pe mine si patimirile mele. Sa nu se apropie de unul ca acela boala napraznica si moarte neasteptata sa nu-l rapeasca pe el. Pentru ca Tu stii, Doamne, ca trup si sange suntem si lucrul preacuratelor Tale maini”.

Asa rugandu-se Sfanta, s-a auzit glas din Cer chemand-o pe ea, impreuna cu Iuliana, intru cele de sus si fagaduindu-i a-i implini ceea ce cerea. Si mergeau amandoua Sfintele Mucenite Varvara si Iuliana spre moarte cu mare bucurie, dorind a se deslega mai degraba de trup si a trece catre Domnul. Si ajungand la locul cel insemnat, mieluseaua lui Hristos, Varvara si-a plecat sub sabie sfantul sau cap si a fost taiata de mainile nemilostivului sau tata. Si s-a implinit scriptura: „Va da frate pe frate la moarte si tata pe fiu” (Matei 10, 21).

Iar pe sfanta Iuliana alt ostas a taiat-o tot acolo; si asa s-a savarsit alergarea nevointei sale. Iar sfintele lor suflete sunt intru glasuri de bucurie, catre Hristos, Mirele lor, intampinandu-le pe ele ingerii si Insusi Stapanul, cu dragoste, primindu-le pe dansele.

Iar pe Dioscor si pe Marcian dregatorul i-a ajuns napraznica pedeapsa a lui Dumnezeu, pentru ca pe Dioscor, pogorandu-se din munte, iara pe dregator, sezand in casa sa, tunet si fulgere din cer lovindu-i, i-au ucis si i-au ars, atata cat nici praful lor nu s-a aflat.

Si era in cetatea aceea un oarecare barbat credincios, cu numele Galenlian. Acesta, luand cinstilele moaste ale Sfinlelor Mucenite, le-a dus in cetate si le-a ingropat cu cinstea ce se cuvenea si a zidit biserica peste dansele, intru care multe vindecari se faceau de la moastele Sfintelor, cu rugaciunile lor si cu darul Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, al unuia Dumnezeu in Treime, a Caruia este slava in veci! Amin.

( Proloage)

Postat in Sfintii zilei de Parintele Zisu Iulian