Vameşul şi fariseul
În Evanghelia citită azi la sfânta Liturghie Domnul ne prezintă doi oameni care mergeau la Templu să se roage.. Cei care îi cunoşteau sigur îi boscorodeau, deoarece fariseul era riguros cu Legea, iar celălalt îi împovăra cu strângerea dărilor. Se deosebeau din depărtare doar după port, fiindcă făceau parte din tagme diferite. Un vameş şi […]
În Evanghelia citită azi la sfânta Liturghie Domnul ne prezintă doi oameni care mergeau la Templu să se roage.. Cei care îi cunoşteau sigur îi boscorodeau, deoarece fariseul era riguros cu Legea, iar celălalt îi împovăra cu strângerea dărilor. Se deosebeau din depărtare doar după port, fiindcă făceau parte din tagme diferite. Un vameş şi un fariseu.
,,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.”
Împlinirea acestor prescripţii nu seamănă a rugăciune! Parcă ar fi un bilanţ de activitate personală, un raport, o dare de seamă pe care o adresează lui Dumnezeu, ca să-i aducă la cunoştiinţă că el este corect. Împlinirea acestora nu seamănă a rugăciune! A lăsat doar impresia în primele două cuvinte, că vrea să se înbunătăţească. Dacă nu i-am cunoaşte provinienţa ne-ar fi păcălit uşor. Deşi suntem circumspecţi, totuşi îl credem pe cuvânt…. nu voia să se compare cu acest vameş păcătos. Farisei erau riguroşi în respectarea Talmudului, naţionalişti şi nu puneau mâna pe bani, căci aveau efigia împăratului roman cotropitor. Aici în Biserică fariseul îşi dă arama pe faţă şi prin ,,rugăciunea” făcută se descoperă, şi arată de fapt cine este. O ţinută ţanţoşă cu care umbla şi se purta prin lume, o înfăţişează acum înaintea lui Dumnezeu. Am zice, că uitaseră unde se afla, dacă-i acultăm discursul! În fapt era atudinea lui zilnică şi nu conta cum discută cu Domnul! Lăudăros notoriu, trufaş şi plin de aroganţă şi mândrie. Un fariseu şi nu-i sufla nimeni în ciorbă, închipuiţi-vă o discuţie în public a ,,personajului”, cu lumea neştiutoare a Cărţii Sfinte. Era obişnuit să fie în centrul atenţiei şi apreciat de conaţionalii săi. Trebuia să ştie şi Dumnezeu că nu-i orşicine. Cine ar fi cutezat să nu-l asculte? Traducerea gândurilor sale cam aşa s-ar interpreta… Doamne, eu am împlinit întocmai Decalogul pe care ni l-a lăsat Moise, sper să fii mulţumit! Suntem chit, nu-i aşa? ! După ce îi ,, caracterizează” pe cei jur îl împroşcă şi pe vameş! Uite-l, şi pe ăsta care a intrat acum cu mine în Templu,cum stă ascuns ca să nu-l vezi! Înghesuit într-un colţ… e şi păcătos şi ruşinos. Eu sunt sincer, corect, bun şi nu mă compar cu nimeni. Mult tupeu şi deloc rugăciune!
Multe bunuri omul are/ Dar virtutea cea mai mare/ E să nu se ţină mândru/ Cu virtuţile ce are. (Poezie de George Coşbuc).
Acum când a început Triodul s-au rânduit cântări speciale ,,Vestitoare” a luptelor duhovniceşti, care ne duc la Înviere! ,,Uşile pocăinţei deschide-mi mie… În cărările mântuiri…” Au sunat vorbele fariseului a rugăciune?Şi când toţi se aşteptau ca Învăţătorul să-l dea exemplu pe fariseu, privirea este adusă pe acest păcătos care nici nu a îndrăznit să meargă în faţa Sf. Altar, ci în pridvor în genunchi se aşează şi îşi începe rugăciunea. Numai Domnul îl putea înţelege şi ierta pentru tot ce greşise. Venise aici pentru că ,,lumea” îl dezamăgise şi el a intrat în jocul ei, murdărindu-se. Şi mulţi se miră că Dumnezeu ascultă rugăciunea acestui vameş păcătos! Voia să-şi recapete demnmitate, într-o mărturisire sinceră… avea nevoie de Milă! Era singurul loc unde îşi putea găsi liniştea şi să-şi împace conştiinţa. Nu mai putea continua în ,,halul” de până ,,ieri” şi dorea să fie Omul lui Dumnezeu.
,,Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”.
Fiindcă a ,,coborât” prea mult acum a început să ,,urce” din nou, căutând înălţimile. A privit cerul înstelat şi Templul, apoi nemulţumit de ce a făcut cu viaţa lui, vrea cu ardoare să-şi întâlnească Creatorul. Se simţea deja pre mic pentru acel Loc Înalt şi Sacru. Recunoaşte că este un păcătos şi că are nevoie de iertare. Îngenunchierea şi rugăciunea sinceră a vameşului conving pe cei credincioşi de Atotmilostivirea lui Dumnezeu, care prin Fiul Său dă răspunsul aşteptat.
,,Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.
Mândria, îngânfarea şi obrâznicia l-au azvârlit pe Lucifer din cer, şi neascultarea i-a alungat pe protopărinţii noştri din Rai. Iată, de ce doar pocăinţa ne mai poate îndrepta! Dorinţa vameşului de a-şi schimba viaţa, sinceritatea, umilinţa, sunt deja virtuţi care îl ,,ridică” şi-l prezintă lumii. Fariseul pleacă doar ,,mulţumit” în sinele lui că şi-a făcut ,,datoria “, iar vameşul iertat a început o nouă Viaţă. Este timpul pocăinţei pentru vameşul care dorea să fie Om şi creştin! Un fariseu doar ,,religios” şi un păcătos care se învredniceşte de ajutor… Degeaba respecă Poruncile dacă se mândreşte şi apoi dispeţuieşte! Orgoliul îţi fură bunătatea şi te face complicat, trufaş şi mincinos. Fariseul este duplicitar şi lasă doar impresia că-l iubeşte pe Dumnezeu. ,,Fariseule”, nu poţi păcăli la nesfârşit chiar dacă mergi şi la Biserică! Lumea te-a,, citit” că nu slujeşti doar lui Dumnezeu! În creştinism credinţa se probează nu doar prin vorbe ci Fapte. Foarte bine că posteşti, că plăteşti zeciuiala, că nu eşti desfrănat! Dar ce ai cu cel de lăngă tine De ce nu te compari făţarnicule cu drepţii …. Judeci doar de mântuială…. Ai uitat prea repede deşi ştiai de pocăinţa lui David; ,,Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”. (psalmul 50,1-3). Nu au nume fiindcă mulţi purtăm numele lor…. Fariseul era un ritualist care nu împlinea duhul Legii, stă drept şi pleacă mândru, iar vameşul porneşte liniştit la casa sa. Poate şi noi ne-am lăudat ca fariseul şi am ,,petrecut” ca vameşul. Privindu-i cu atenţie pe amândoi avem ce învăţa! Ce bun simţ şi ce lecţie; ,,Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”. Nu se ridică şi nu înaintează în faţa Sf. Altar, fără dezlegare. Asta da conştiinţă! Ce curaj şi obrăznicie au cei care intră,, necuraţi” în Biserică.,,Şi a zis lor: Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” (Matei XXI, 13). Mai sunt însă destui care urcă treptele Bisericii pentru a primi binecuvântare… Mândria i-a distrus efortul, pe când cucernicia şi căinţa lucrează împăcarea, a judecat fără măsură şi s-a întors neiertat. Dacă toţi şi-ar fi găsit mulţumirea şi fericirea nu se mai ruga omenirea astăzi lui Dumnezeu. Unii vor să trăiască după cugetul lor, alţii s-au plictisit de cele sfinte, însă cei credincioşi şi-au găsit mulţumirea sufletească că se împărtăşesc cu El. Şi în mers cu ştiinţa urcă continuu Sus, rugându-l ca să-l ierte şi să-l milostivească. Dacă mândria l-a izgonit cândva pe Adam din Rai, doar rugăciune de pocăinţă ne mai poate ajuta. Creştine, găseşte-ţi loc în Biserica şi învaţă să te rogi cerând ajutorul Sfinţilor, Maici Domnului; ca Sf Treime să te primească. Aici la Sf. Liturghie îţi vei găsi mulţumirea şi vei căpăta puterea de a răscupăra timpul pierdut. Psalm 93, 9) ,,Să ne sârguim a urma virtuţilor fariseului şi a râvni smerenia vameşului; urând necuviinţa greşelilor de la amândoi, adică trufia şi pierderea (pierzarea, n.n.)” (Cantarea a 5-a dinTriod). Dacă nu te rogi precum vameşul şi nu te întorci precum fiul risipitor, să nu te mire Judecata! Avem nevoie de trezvie ca să nu ne împăunăm …căci egoismul autodistruge.. Dacă eşti pe Cale nu fi nepăsător şi mândru, dacă tot te-ai ostenit şi ai ţinut Poruncile. Astăzi ni se arată cât de mult conteză la Dumnezeu rugăciunea făcută din suflet. Primeşti iertarea pe care o cauţi şi o aştepţi. ,,Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? Şi noi ne arătăm nevrednici de Mila lui Hristos, şi am auzit că; ,,Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (1 Petru V, 5).
Mare este puterea smereniei, dacă scapă pe cel păcătos! Este momentul să-ţi asculte sufletul şi pe Dumnezeu, căci în Biserică nu mai auzi gălăgia lumii, ci doar corul îngerilor.
Dacă cineva înclină să-i dea dreptate fariseului, înseamnă că nu se roagă şi încă nu a primit Taina Pocăinţei. Rugăciunea deschide fereastra spre Cer, iar astăzi când lumea are atâtea ,,revedicări”, noi cerem la sfintele slujbe, Milă şi iertare. Cine îşi face timp de rugăciune nu pierde vremea degeaba. Mai mult ca oricând avem trebuinţă de rugăciune, fiindcă ne-am depărtat…. Dacă nu s-ar fi împlinit rugăciunile astăzi nu mai ştiam de Dumnezeu şi nădejdea obosea, sau dispărea… după atea necazuri! Cultul are împortanţa lui în rânduiala slujbelor. Metania, îngenunchiatul şi închinare nu sunt nişte simboluri, ci acte publice de reverenţă în faţa divinităţii! Unul sta neclintit în picioare şi altul în genunchi de bună voie! Ne bucurăm de căinţa vameşului, ştiind că mândria nu aduce sfinţenie, ci doar primejduieşte sufletul. De la fariseu am auzit că trebuie să respecţi Legea şi tot din ,,dispreţul” lui am am învăţat că nu trebuie să judeci pe cel de lângă tine. Făţărnicia compromite în timp ce „smerenia este har şi dar de sus” (Sf.Grigorie Sinaitul Filocalia, VII, p. 134). Rugăciunea trebuie să treacă de tavan şi să ajungă la Cer, şi ,,De vei avea pururea cuvântul vameşului în inima ta, te vei mântui!” (Patericul Egiptean).
pr. Iulian Zisu
Postat in Uncategorized de Parintele Zisu Iulian